De ceva timp, se fac eforturi din ce în ce mai consistente să vi se servească un narativ de competență și de pertinență politică a liderului principalului partid din România: Marcel Ciolacu, președintele PSD.

De vreun an încoace, avem de-a face cu comunicate de presă periodice, care sub ștampila imparțialității și abordării științifice, se străduie să-l glorifice pe acesta, să-l pună într-o lumină mai bună decît este în realitate.

Sondajele de opinie prezentate cu perseverență de PSD se opintesc să ne arate un lucru simplu. Marcel Ciolacu nu numai că este la putere și face parte din oamenii politici influenți în momentul de față. Mai mult de-atît. Îl și iubesc oamenii.

El, conform acestui narativ prezentat cu perseverență, face parte din galeria de oameni politici populari, aflat pe unul din primele locuri, dacă nu chiar pe primul loc al ierarhiei de popularitate.

Bună strădanie. Evident, falsă. Și, evident, cu scop.

De ce falsă? Simplu. Pentru că nu e adevărată. Pentru că măsor, că asta mi-e meseria, și ce să vezi? Nu e așa. Oricum ai pune procentele alea, îmi iese diferit. Foarte diferit. Cum ar zice omul de știință: Pieleanu, Pieleanu everywhere.

Într-adevăr, în momentul de față Marcel Ciolacu este unul din oamenii care gestionează la vedere puterea în România, unul din cei mai influenți lideri ai momentului. Dar cam pe-aici se termină adevărul din această expresie “într-adevăr”. Cînd vine vorba să ne uităm în sondaje, poziția sa nu este de lider incontestabil, ci una de mijloc de clasament. Nici prea prea. Nici foarte foarte.

Sondajele publice oficiale și cît se poate de amuzant de neadevărate pe care le tot prezintă PSD îl aruncă pe acesta undeva sus, peste 25%, poate chiar 30% încredere. Conform acestor sondaje (Pieleanu, Pieleanu everywhere, dar și CURS, CURS everywhere), nu prea mai sînt alți lideri care să guste din aerul rarefiat al nivelului de “aproape 30%”. Ciolacu stă foarte bine, clamează aceste sondaje.

De fapt, falș. De fapt, neadevărat. După cum vă spuneam, Ciolacu e pe la mijlocul clasamentului. Nici prea prea, nici foarte foarte. Sub 20%, într-un interval între 15% și 20%. Asta îndeosebi după fandacsia războiului din Ucraina s-a mai atenuat și s-a terminat fenomenul rally around the flag, cînd liderii de la putere au beneficiat de un temporar respiro din partea opiniei publice.

Cel mai recent sondaj Sociopol îl măsura pe Marcel Ciolacu la sfîrșitul lunii iulie la 17%.

Uite aici graficul evoluției încrederii în Marcel Ciolacu. Pe termen mediu, din 2017 încoace, de cînd a început să scoată cît de cît capul în politica mare și am început să-l băgăm în sondajele Sociopol, pe lista de lideri politici cărora să le măsurăm încrederea.

(Detaliu vizual, pentru cei care poate nu înțeleg graficul. Linia subțire reprezintă măsurătorile de sondaj Sociopol. Linia groasă reprezintă o tendință medie a acestor măsurători. În limbaj formal, o medie mobilă de perioadă cinci, care atenuează vibrația de incertitudine a măsurării probabilistice, adică mai neutralizează din marja de eroare).

 

Ce vedem în grafic este atît nivelul său actual al încrederii, cît și, mai mult de-atît, evoluția sa din 2017 încoace. Ce observăm? Modulo marja de eroare, care generează o vibrație aproximativă în jurul tendinței din realitate, graficul încrederii în Marcel Ciolacu este foarte bine definit.

Înainte să fie președinte de partid, era sub 10%, nu prea știa lumea de el. Pe urmă cîștigă președinția PSD și crește spre 15%. Se menține, cu mici variații, cam în acest interval pînă toamna trecută, cînd Iohannis s-a trezit brusc și geostrategic să reconsidere PSD-ul. Să-l transforme dintr-un partid demonic, ce trebuia șters de pe fața pămîntului, într-unul responsabil, frecventabil, numai bun de băgat la guvernare în locul tupeiștilor nepricepuți de la USR.

Odată ajuns la putere, Marcel Ciolacu a avut inevitabil parte de un zvîc de popularitate. Spun inevitabil, pentru că de astfel de creșteri au parte toți liderii cînd ajung să ocupe în ochii opiniei publice o poziție de putere. Din toamna lui 2021, Ciolacu a stat în jur de 20%, ajutat și de sperietura provocată de războiul din Ucraina (rally around the flag).

De vreo două luni încoace, însă, de cînd narativul dominant nu mai este războiul din Ucraina, ci criza economică și energetică, Ciolacu a început să se erodeze, coborînd înapoi sub 20%, în intervalul 15% – 20%.

Deci nimic neașteptat. Nici o evoluție fulgurantă, cum au mai arătat unii lideri prin România uneori (de exemplu, inegalabilul Becali, care a reușit de cîteva ori performanța să urce la cer și pe urmă să coboare la subsol, și pe urmă la loc înapoi da capo).

Nimic neașteptat, pe de o parte. Dar mai ales nici o evoluție spectaculoasă, strălucitoare, mereu peste 25%, cum se tot chinuie sondajele oficiale PSD să ne convingă.

Discrepanțele dintre măsurătorile Sociopol și cele Avangarde (Pieleanu, Pieleanu everywhere) ori CURS (Buble, Buble everywhere) nu sînt întîmplătoare. Ele au un scop bine definit. De fapt, două. De fapt, chiar trei.

În primul rînd, Marcel Ciolacu fiind președintele principalului partid, PSD, aflat în sondaje ușor peste 30%, nu poate accepta să fie o diferență prea mare între scorul partidului și scorul său de popularitate.

Mă rog, lăsăm la o parte faptul că procentele de vot pentru partid se calculează nu din total populație, ci doar din subsetul celor care ar veni la vot (Likely Voters). Astea sînt deja detalii metodologice pe care le înțeleg destul de puțini și le acceptă drept argument în analiza politică și mai puțini.

Lumea știe lucruri simple și clare. Cît are PSD? Peste 30% .Cel mai recent, 32%, în același sondaj Sociopol de sfîrșit de iulie. Cît are Ciolacu? Sub 20%. Nu e bine, dom’ comisar. Nu e bine, dom’ sociolog. Rîde lumea de noi… Hai să fie bine, să nu fie rău. Hai să fie primul, totuși. Hai, mai pune dracu’ un pic acolo. Măcar peste 25%, totuși.

Deci iată primul motiv pentru care Ciolacu trebuie musai, dar musai să fie strălucitor în sondaje, musai peste 25%. Pieleanu. Pieleanu everywhere.

Al doilea motiv îl reprezintă competiția internă simbolică între diverșii lideri principali ai partidului. Pe de o parte șeful, președintele partidului. Pe de altă parte, alți prezumptivi lideri care concurează cu acesta într-o ierarhie internă.

E vorba de Firea. E vorba de Geoană. De Rafila. De Grindeanu. De Tudose. La rigoare, chiar de Dîncu. La rigoare, chiar de Daea. E o competiție pentru imagine și respectabilitate, atribute care se consideră că se convertesc cu o eficiență suficientă în influență și putere în partid.

Stai bine în sondaje? Ești influent. Deci ai dreptul la o voce semnificativă. De-aia ești lider, că ești popular și ai dreptul la opinie. Nu stai bine în sondaje? Ia stai matale acolo joc, că nu ești popular și nu te iubește lumea. O logică relativ pertinentă, de care membrii partidului, atît cei de la conducere, cît și masa mare de activiști, țin cont, chiar dacă de manieră implicită.

Drept urmare, e musai ca liderul partidului să fie și the leader of the pack în această ierarhie internă legitimată de sondajele publice. Dacă sînt destul de mulți înaintea ta, soclul pe care te-ai urcat are picioarele un pic instabile. Se cam hîțînă scaunul ăla. Nu e bine, dom’ comisar. Nu e bine.

De unde și efortul consecvent al conducerii PSD, via stimații mei colegi de breaslă Pieleanu și Buble, de a-l prezenta pe Ciolacu într-o lumină strălucitoare. Nu mai e nici un lider PSD peste el. De fapt, nici din alte partide nu mai e nimeni, nu-i așa?

Nu. Nu-i așa. Strădania lui Pieleanu și lui Buble e deosebită, dar șchioapă.

Sînt și lideri interni în PSD care sînt peste Ciolacu.

În primul rînd trio-ul Firea / Geoană / Rafila. Firea în jur de 30%. Geoană în jur de 30%, deși nu mai e acum formal în PSD, dar tot pesedist e perceput de oameni (vezi mai jos, punctul trei al acestei discuții). Rafila, între 25% și 30%.

Pînă și Daea cu ciucălăii săi stă în mod constant mai bine decît Ciolacu. Tot în jur de 25%. Pînă și Lia Olguța Vasilescu, retrasă acolo la ea în cotlonul ei local, în Craiova, tot peste Ciolacu este la nivel național, peste 20%.

Deci suficienți lideri interni care de fapt sînt mai populari decît Ciolacu. Evident că nu e convenabil pentru imaginea sa. Evident că se străduie să schimbe lucrurile, să le prezinte de manieră mulțumitoare pentru el. Pieleanu și Avangarde. Buble și CURS.

Mai mult de-atît. Sînt și lideri din alte partide decît PSD în mod constant peste Ciolacu la încredere. În primul rînd, Kovesi, în jur de 30%, alături de Firea. Dar și Boc, care tot cam pe-acolo este, spre 30%. Pînă și Ponta, cu toate trădările sale la adresa partidului, tot stă în jur de 20%, peste Ciolacu.

Pînă și Ciucă, lider al unui partid aflat în dificultate, este cam parte în parte cu Ciolacu, ușor sub 20%. Pînă și Iohannis, care pe zi ce trece devine din ce în ce mai lame duck și-l bombăne lumea din ce în ce mai mult, tot la egalitate cu Ciolacu rămîne. Pînă și Simion, lider al unui partid în mod constant demonizat de către armata propagandistică oficială, tot lîngă Ciolacu este.

Deci Ciolacu, după cum vă spuneam, nu e primul. Nu e nici de departe moț în fruntea clasamentului de popularitate, the leader of the haită. E doar decît la mijlocul clasamentului. Evident că nu-i convine asta. Evident că se străduie să facă ceva. Și face. Pieleanu. Pieleanu everywhere.

Al treilea motiv, la fel de important precum celelalte două deja prezentate, îl reprezintă apropierea alegerilor prezidențiale.

La nivel formal, Ciolacu se jură că nu vrea să candideze și că va lăsa “pe cine e mai bun”. Cum măsori cine e mai bun? Prin sondaje. Cum faci sondajele? Cum trebuie. Cu Pieleanu. Cu Buble. Să fie bine. Să nu fie rău.

Ciolacu se jură că nu vrea să candideze la prezidențiale. Eu, personal, nu-l cred. N-am văzut pînă acum lider PSD care, odată ajuns la conducerea partidului, să nu-l mănînce spinarea să-și dorească să ajungă președintele României. Să spargă ghinionul geostrategic impus de americani din 2004 încoace, de cînd l-au preferat pe Băsescu cel slugarnic lui Năstase cel boier local.

De douăzeci de ani încoace, logica americanilor e simplă. La conducerea țării nu trebuie să ajungă vreun pesedist, pentru că PSD e un partid rău, anti-occidental, poate chiar încă infiltrat de fantomele rusești. Deci nu, americanii sînt precauți. La secretele NATO nu trebuie să fie un pesedist.

Cu astfel de dificultate s-a confruntat PSD pînă relativ recent. Între timp, s-au mai schimbat lucrurile probabil, s-au mai schimbat gărzile și pe-acolo pe la ei. Între timp PSD a primit ștampila de respectabilitate și de frecventabilitate geostrategică. Aliații noștri au avut suficient de multă încredere încît să-l accepte pe Geoană secretar general adjunct. Deci un pesedist ajuns în miezul secretelor geostrategice.

Aha. Asta înseamnă că e posibil ca președintele PSD de fapt să cîștige, în cele din urmă, alegerile. După douăzeci de ani de secetă. Păi atunci de ce să lase Ciolacu pe alții, cînd semnătura și decizia e la el? Cum să rateze un asemenea prilej unic?

Firea în nici un caz nu va fi acceptată de partid să fie candidatul PSD la prezidențiale. Deci o dăm la o parte de pe lista de amenințări. Să se mulțumească cu Bucureștiul ei. Dar mai sînt și alții. Dar poate o fi vrînd Geoană. A și început deja să miște ceva campanie. Dar poate s-o fi pregătind și Rafila, că nici el nu stă rău. Dar poate chiar pînă și Grindeanu, sau cine-o mai fi pe-acolo, pregătindu-se răbdător în umbră.

Nu-l menționez și pe Dîncu, că mi-e drag de el și mi-e nu știu cum să-l fac de rîs. Chiar și așa, chiar și fără Dîncu, sînt destui care să-și lase sacoșa la coadă.

Deci există deja o competiție pentru acest post mult rîvnit. În consecință, este imperios necesar ca din comunicarea publică a partidului pe bază de sondaje oficiale să rezulte două lucruri.

În primul rînd, că Ciolacu stă mai bine decît toți ceilalți pretendenți: Geoană, Rafila, Grindeanu, cine-o mai fi. În al doilea rînd, că Ciolacu îi poate învinge pe contracandidații săi din partea principalului competitor, principalul partid anti-PSD, adică PNL. Că o fi Ciucă. Că o fi Kovesi. Nu contează. Important e să rezulte că-i învinge pe toți.

Ghinion. Nici prima, nici a doua dorință a lui Ciolacu nu se îndeplinesc de fapt în realitate. Indiferent ce clamează sondajele lui Pieleanu, Ciucă nu stă bine. Nu stă mai bine decît alții nici în competiția internă la postul de prezidențiabil, în lupta cine va fi candidatul PSD. Nu stă bine nici în fața competiției externe. Mai ales în fața lui Kovesi.

Mda. Nasol momentul. O situație pe care se străduiește s-o modifice în favoarea sa. S-o ia la pilă, s-o îndrepte din ciocan, ca pe o ușă de mașină înfundată într-o tamponare ușoară. Să fie bine, să nu fie rău. Să fie primul în ierarhia de popularitate. Să fie peste 25%. Să fie Pieleanu. Să fie Buble. Să fie cumva, să creadă lumea ce trebuie.

Păcat. PSD iar o să-și fure căciula singur. Păcat. Pieleanu și Buble fac de rușine breasla noastră profesională. La Pieleanu n-ar fi prima dată. Clotilde. Clotilde everywhere. Păcat. PSD ar merita să aibă președinția României, din 2024 încolo.

În felul ăsta, cu tipul ăsta de furat de căciulă, nyet. N-o s-o aibă.

Ghinion.