de Liviu Alexa
Viata generalului SRI in rezerva Florian Coldea a cunoscut in ultimii 7 ani un boost incredibil. A devenit “pe fata” milionar, s-a plimbat cu o lejeritate imensa prin toate afacerile puturoase din Romania, a facut zeci de milioane de euro pe “consultanta”, dand impresia, ba chiar si sustinand fatis, ca are protectie de la cel mai inalt nivel: americanii.
Insa era si este o minciuna gogonata. Americanii si l-au scos demult de la inima pe Coldea si acum il vaneaza din greu, caci Coldea a calcat pe bec rau de tot, din punctul lot de vedere. Pentru asta, Licuriciul Mare a trimis la inaintare FBI, informatia nu este deloc un banc ieftin de Bucuresti, este foarte reala. Atata doar ca numai eu va pot spune pe ce linii de ancheta se duce FBI, asta pentru ca sunt unul dintre putinii oameni din Romania care stie asta, iar cei care mai stiu nu pot sau nu au voie sa faca publice detalii.
Asa ca va spun in exclusivitate: fostul prim adjunct al SRI – Florian Coldea – este suspectat intr-o ancheta a FBI de folosirea de informatii clasificate si informatii Strict Secrete de Importanta Deosebita care au subminat obiectivele Parteneriatului Strategic dintre Romania si SUA, precum si interesele SUA in Romania si in Balcani.
Ceea ce a atras atentia ofiterilor FBI este folosirea de catre generalii SRI Coldea si Dumitru Dumbrava a unor resurse informationale si umane pe care le-au dobandit lucrand la SRI si in relatie cu agentiie de informatii americane.
Suspiciunile legate de Florian Coldea sunt legate si de conexiunile sale cu Serviciile Secrete Franceze precum si de reprezentarea unor companii importante din Franta pe pietele din Romania si Balcani.
In ultimii ani, Coldea a facut miscari care frizeaza nebunia in subteranele firmelor sale de consultanta si utilizand resursele rezervistilor loiali, de exemplu a inceput sa impinga interesele conglomeratului militar francez MBDA.
De ce face Coldea asta?
Pai, e caracteristic zodiei sale, Coldea e Fecioara, iar printre defectele zodiei, in afara de narcisism si caracter urat, se numara si ranchiuna.
I s-a umflat capul, crede ca poate sa ii “faca” pe americani.
E suparat, e razbunator, ii considera pe americani vinovati de plecarea sa din fruntea SRI, le spune tuturor celor care vor sa il mai asculte la a zecea sticla de vin cate a facut el pentru “americani” si pentru presedintele Iohannis.
Isi construieste meticulos planul de revenire si se viseaza sef civil al SRI alaturi de partenera sa, viitoarea presedinte Kovesi.
Binomul se transforma si vrea sa puna mana pe tara sub stindardul Libertate – Egalitatea – Fraternitate. La Rahova.
Miliarde, Coldea viseaza numai miliarde, asa ca s-a pus in slujba intereselor franceze, foloseste razboiul din Ucraina cu cinismul sau lacom si arogant. V-am dat exemplul mai sus cu MBDA, dar mai urmeaza in randurile urmatoare si altele, caci Coldea submineaza pe unde poate participarile americane la eforturile de inzestrare si inarmare.
Ca o Fecioara ranita in orgoliu, Coldea s-a aruncat in bratele serviciilor secrete franceze..
Coldea a suferit si pentru ca nu a mai fost niciodata invitat la receptiile Ambasadei USA din 4 iulie si ostentativ a mers doar la Ambasadele Frantei si Chinei. Haha, ce idiot!
Florian Coldea este personajul care a obtinut cele mai multe avantaje in viata si in catriera folosindu-se de imaginea sa de om al americanilor iar acestia considera ca este nepermis ca astazi Coldea sa-si foloseasca impotriva intereselor americane reteaua de judecatori, procurori, ofiteri construita pe baza functiei din SRI.
Coldea, nebunul Frantei
Amorul cu francezii nu e de ieri, de azi. Coldea a fost chiar decorat de Franta pentru merite secrete si servicii aduse intereselor franceze in Romania. Se intampla pe 10 septembrie 2015.
Cu aceasta ocazie, ambasadorul francez devoala meritele cartitei Coldea:
“În sfârșit, în calitatea dumneavoastră de prim-adjunct al directorului SRI, v-ați asigurat că serviciul dumneavoastră oferă asistența necesară instituțiilor responsabile cu asigurarea respectării legii și combaterea fenomenelor infracționale, pe care aceasta le privește. Ministerul de Interne sau instituții judiciare precum DIICOT sau Direcția Națională Anticorupție (DNA).
Această acțiune în parteneriat cu aceste instituții responsabile cu combaterea fenomenelor infracționale – precum traficul (droguri sau migranți ilegali), spălarea banilor, evaziunea fiscală sau corupția – explică fără îndoială de ce SRI este astăzi una dintre instituțiile publice care beneficiază de un nivel înalt. de încredere în rândul populaţiei româneşti.”
Ambasadorul francez dadea semnalul sprijinirii statului paralel si a implicarii lui Coldea in dosare, in beneficiul Frantei.
Decoratia asta a venit insa ca rasplata pentru “merite deosebite” legate de implicarea lui Coldea in dosarul Veolia Apa Nova.
Coldea deja functiona ca si consultant secret al acestei companii detinute de statul francez, inca de cand activa ca prim adjunct. Credeti ca ventilez informatii false? Deloc.
L-a dat in gat chiar sclavul lui fidel, procurorul “Portocala”, care a inceput sa ii santajeze pe Coldea si Dumbrava imediat ce i s-a facut dosar la SIIJ: ia sa il reascultam cu placere!
Veolia a fost o afacere super puturoasa.
Potrivit unei ordonanțe DNA de extindere și continuare a urmăririi penale în dosarul Apa Nova din septembrie 2015, “începând cu anul 2008, când Philippe Guitard (foto) a devenit reprezentantul Veolia pe zona Europa Centrală și de Est, l-a impus pe Ovidiu Semenescu directorilor agenților economici din cadrul grupului care își desfășurau activitatea în România ca fiind reprezentantul neoficial al grupului Veolia, care urma să asigure realizarea intereselor agenților economici aparținând grupului Veolia în relația cu instituțiile publice din România”.
In perioada 2008-2015, foștii inculpați Semenescu Ovidiu-Traian, Moisescu Vlad-Octavian și Berevoianu Costin și-au traficat influența pe care ar fi avut-o la reprezentanții unor instituții publice din România (în principal, la Primăria Generală, Consiliul General ale mun. București, Primăria și Consiliul Local ale Sectorului 1 București) în beneficiul agenților economici din grupul Veolia, obținând în schimb, de la reprezentanții acestora, sume importante de bani.
Procurorul “Portocala” si-a amintit si asta:
“… în momentul reținerii acestuia, Coldea s-a prezentat la Ambasada Franței, unde a luat legătura cu doi ofițeri de informații ai statului francez, cărora le-a garantat că Semenescu nu va fi arestat.”
Coldea i-a pacalit si pe francezi, dar acestia, niste idioti, nu si-au dat seama. Caci Semenescu a fost arestat in cele din urma: e celebra strategie a lui Coldea – “nu s-a putut acuma, dar va fi bine pana la final”.
Si a fost bine. Francezii au insistat tare, caci resorturile spagilor mergeau pana la corporatia-mama din Franta. Asa ca…
Mainile murdare si eficiente ale lui Coldea s-au simtit:
Arc in timp. De unde a plecat “prietenia franceza.
Dupa ce a devenit prim-adjunct SRI, dupa suspendarile lui Basescu si dupa ce a vazut ca influenta UE in Romania creste, Coldea a inceput sa inteleaga ca nu ii sunt suficiente contactele cu partenerii americani si a dezvoltat o relatie speciala pe zona franceza, bazandu-se pe cel care i-a devenit amic, protector si sef pe partea de “consultanta” Patrick Calvar. Omologul sau Calvar avea sa ii devina si partener de afaceri. In interesul buzunarelor lor si al Frantei. Impotriva Romaniei.
Cu totul intamplator, Calvar a fost seful DGSE, echivalentul francez al SIE.
Legaturile lui Calvar cu Veolia fiind subterane, dar extrem de lucrative. Securistul Calvar l-a inspirat pe Coldea cu “consultanta”, caci si el face parte din Avisa Partners, un “birou de intelligence economic”:
In noiembrie 2016, Calvar, inca in functia de sef al DGSE, sustinea un colocviu alaturi de seful securitatii Veolia, Jean-Louis Fiamenghi.
Milionul de la Aeroport. Coldea, “consultantul” Lagardere
Eu nu am uitat interceptarile din dosarul Mita la Aeroport care aratau crystal clear ca Florian Coldea actiona ca agent al Lagardere, dar nu numai, ci ca agent de influenta si santaj al intereselor franceze. Ca agent de acces pentru Kovesi, ca intermediar pentru aceasta. Intalnirile cu Lascut si Lagardere in Franta si la Monte Carlo nu trebuie date uitarii.
Atatea mentiuni ale lui Coldea in aceste interceptari si niciun procuror nu a avut oua sa instrumenteze traficul de influenta si presiunile lui Coldea!
“Gasca” lui Coldea la care se face referire este ampla. Sute de oameni de afaceri cotizeaza lunar la Coldea sume impresionante. Are o retea intreaga de judecatori si procurori si avocati in Justitie.
Coldea il manevreaza pe Razvan Ionescu de la SRI (asa se lauda si acolitii lui Coldea, Neidoni, Gava si Dancu), il manevreaza pe Pahontu, seful SPP, pe Gabi Vlase de la SIE, pe Hapau de la Armata, pe Ciocarlan de la SRI, pe Nedelcu de la SIE.
Americanii vor sa il curenteze pe Coldea fiindca si-au dat seama ca generalul pune in Romania de o dictatura in manusi de catifea, unde el, dictatorul, manevreaza sistemele importante ale tarii si dispune de ele pe persoana fizica.
De ce se fereste Coldea?
In tot acest timp, ca sa se protejeze si ca sa isi protejeze “consultanta”, Coldea isi ia casa in Franta pe numele lui Neidoni, isi face intalnirile pe yachturi in sudul Frantei pentru a se bucura de protectia franceza, dar mai ales pentru a fi ferit de ochii curiosilor. Beneficiind de o protectia contrainformativa a prietenilor francezi, fosti si actuali membri ai serviciilor franceze, Coldea se fereste de bratul lung al statului roman, dar si de ochiul vigilent al serviciilor americane. Sau asa crede el: ca se fereste.
De ce se fereste? Ce interese ascunde? De ce vrea sa pastreze secretul relatiilor cu stapanii francezi? Pentru ca a primit un ordin de importanta strategica. Sa conduca, sa influenteze, sa indrepte strategia de aparare a Romaniei catre clientii francezi.
Nu e nimic exagerat in ce afirm, caci am surse foarte bune.
Mai tineti minte ancheta mea exceptionala despre Naval Group? Inca din 2021 v-am zis ca generalul Coldea a dat informatii privilegiate, secrete catre Naval Group.
Sa ne aducem aminte scandalul prin care Naval Group a reusit sa puna mana pe contract, citind din presa vremii:
“Ignat, șeful CODA (Consilul de Achizitii), refuză actualizarea Strategiei de Investiții, iar Fifor îl trimite in delegație în SUA. Generalul Lotan este chemat de Fifor să convoace CODA dar acesta REFUZĂ invocând faptul că nu are delegație pe totalitatea atribuțiilor și orice achiziție CODA necesită mandat special, scris. După care, gen. Lotan își ia concediu medical! Fifor nu se lasă și îl aduce în Minister, pe un coleg de liceu de la Turnu Severin, pe cmd. Cozmin Isailă, pe care îl pune director la Direcția de Management Contract din cadrul Departamentului pentru armament!
Isailă, convoacă în numele șefului CODA, structura (uzurpând calități oficiale , încălcând regulamente militare) și fără a avea mandat scris pentru așa ceva, scoate armamentul din dotarea corvetelor și realocă suma pentru armament, altor componente bugetare ! Incredibil… dar adevarat!
Revin și punctez faptul că toate documentele din acesta procedură au caracter „secret de stat de importanta deosebita” (SSID) Publicarea oricăror astfel de documente, reprezintă o infracțiune. Este obligația instituțiilor abilitate ale statului român să verifice și să stabilească modul în care au decurs lucrurile. Cert este că, într-o vineri la ora 13.00 scoaterea armamentului din dotarea corvetelor, în sensul modificării cerințelor operaționale pentru corvete s-a produs. Asta în condițiile în care, luni la orele 10.00 urma să se incheie termenul de depunere a ofertelor. Uluitor este faptul că, modificarea nu a fost comunicată ofertanților, în sensul că aceștia NU mai erau obligați să oferteze pe partea de muniție.
Singurul ofertant care ȘTIA că NU TREBUIE să liciteze și partea de muniție pentru adjudecarea contractului, a fost NAVAL GROUP (Franța).
Intrebarea firească: De unde știa?
A reușit să obțină operativ, această informație clasificată? Cum? De la cine?
Cert este însă că vicierea SECRETULUI DE STAT a fost una evidentă.
Pe „silent” FIFOR a DEMISIONAT din funcția sa de ministru al MApN.”
Stirea implicarii lui Coldea, atat de “pe fata” face inconjurulul lumii. Explodeaza. De ce? Este nemaivazut ca un fost sef de serviciu sa se implice atat de lacom in afaceri contra intereselor propriei tari.
Coldea schimba clientii ca pe sosete. Merge sa ia bani de la “the higher bidder”, isi ofera serviciile, isi schimba strategiile, este in stare sa vanda, orice si pe oricine. Iuda… faimosul Iuda invocat in “discursul” tinut la Comisia SRI este chiar el.
In atentia FBI – va dau eu firmele frantuzesti “consultate” de Coldea
Firmele franceze reprezentate de Coldea in Romania si care au beneficiat de serviciile sale speciale si ilegale sunt :
– MBDA – companie de armament
– EADS – elicoptere
– Naval Group – corvete
– Lagardere – armament – aeroporturi
– Veolia – servicii publice
Asa cum v-am spus, FBI a deschis o ancheta care priveste lezarea intereselor americane de catre Coldea si Dumbrava cu ajutorul unor metode ilegale in urmatoarele licitatii si proceduri :
– Rachete MBDA vs Raytheon (utilizarea ex-ministrului Apararii Mihai Fifor, dar si fortajul in favoarea francezilor la Vasile Dancu, care, deh, de aia a plecat din functie)
– Elicoptere EADS vs elicoptere Boeing si Bell (legatura mentionata de Gusa in iarna: Zegheru )
– Blocarea licitatiei pentru achizitia corvetelor
– Masluirea licitaiei de la Aeroportul Otopeni (stenogramele cu Lascut)
– Masluire licitatia Veolia in Bucuresti si extinderea concesiunii
– Vanzarea de tehnologii Cryptodata in Rusia
Tic tac, tika taka
Am vesti interesante pentru presa romaneasca, aia de tip UM. Protectorul lui Coldea din FBI a intrat la bulau.
Charles McGonigal a fost seful Contrainformatiilor din FBI, un vanator de spioni. Ei bine, chiar americanii l-au doborat dupa ce l-au prins ca isi vindea “consultanta” premierului Albaniei, Edi Rama.
In rechizitoriul procurorilor americani apare si un nume interesant pentru conesiori:
Dorian Ducka, “fixerul” premierului Albaniei, este prieten foarte bun cu Florian Coldea, chiar “recrutatorul” lui pentru afaceri murdare.
Dar daca v-as spune ca domnul Coldea il “consulta” si el pe premierul Albaniei pentru suma de 7000 de euro pe luna?
Ideea e asa: daca ditamai greul FBI a putut fi arestat pentru ca se folosea de secrete ultrasensibile si isi brokera influenta, ba chiar lucra cu mogulii rusi pusi pe lista neagra a americanilor, de ce Florian Coldea, CARE FACE ACELEASI LUCRURI, nu e arestat?
de final…
Nu uitati sa va abonati la newsletterul meu, costa 45 lei pe luna.
Visez sa pot sa ma concentrez financiar doar pe dezvoltarea acestui proiect de analize si investigatii si sa am in continuarea (si) libertatea financiara de a ramane departe de facturile partidelor.
Doar voi ma puteti ajuta, caci nimeni din politica nu accepta jurnalistii incomozi.
BIO LIVIU ALEXA
Liviu Alexa s-a născut la Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, în 31 mai 1979 și, deși trebuia să ajungă profesor de franceză, s-a făcut jurnalist de investigații, unul "rău", semnând multe anchete devastatoare despre politicieni corupți, interlopi sau pedofili.
În 2021, a debutat ca scriitor cu o dublă lansare, cu volumul de non-ficțiune “Dumnezeu mi-a dat like pe Facebook”, dar și cu surprinzatoarea "Cum să ai orgasm în 3,5 pași", o carte cu poezii de dragoste scrise într-un stil cu totul nou.
Stilul său de scris este unul aparte, este una dintre vocile cu ton special din presa românească, foarte curajos în abordări și dur în limbaj, șocant de sensibil, enervant de provocator, dar extrem de minuțios în argumentație atunci când își scrie anchetele și analizele.
Acest newsletter este probabil cel mai citit din România și conține, pe lângă analize spumoase și anchete interesante, și recomandări și opinii despre interesele sale, unele ciudate. Adeseori, Alexa își descrie cumpărăturile făcute prin magazine de nișă, prezintă un whisky sau un trabuc, face recenziile cărților citite sau filmelor văzute, le “bagă pe gât” cititorilor poeziile sau melodiile sale preferate, dezvăluie fără jenă emoțiile pe care le are vizavi de un eveniment sau expune poze din călătoriile sale făcute în cele mai neașteptate țări (Panama, Venezuela, Taiwan sau Kazahstan sunt câteva exemple). Merită să îi fii abonat!
“Sunt ca ghimbirul. Fie îți place de mine, fie nu, dar e sigur că mă vei ține minte…”, spune despre el Liviu Alexa