de Liviu Alexa

 

Prin cele două anchete (AICI și AICI) mustind de date și detalii, Strict Secret a demonstrat la finele lui 2021 ce ciordeală pe bani publici au fost în stare să pună la cale o clică de “reprezentanți ai societății civile” militarizate, cu jurnalistul-facturist Radu Tudor în frunte, secondat de acoperita Alina Bârgăoanu, președinta de azi a ONG-ului Eurocomunicare, cu care Secretariatul General al Guvernului (SGG) a semnat un contract “pe direct” de peste 2 milioane de euro pentru o așa-zisă “strategie de comunicare guvernamentală”. De fapt, pentru a promova vaccinarea, un eșec al Guvernului României.

Adevăratul jurnalist de investigații nu își uită subiectele și le urmărește în timp. Noi nu am uitat că scandalul Eurocomunicare s-a terminat cu o suspectă liniște media și astăzi o să punem marile întrebări. Avem și de ce să le punem, am pus mâna pe hârtiile cu care Eurocomunicare și-a justificat foarte simplist încasarea avansului de peste un milion de euro, hârtii fără valoare, trase la imprimantă, cu care va “deconta” și restul sumei până la 11,6 milioane de lei.

Spuneam acum două luni că pentru acest proiect de 2 milioane euro s-au premeditat lucruri. El a fost gândit undeva, în niște „laboratoare” care nu au de-a face cu transparența și alocarea corectă a resurselor statului. Am și o dovadă în acest sens, culmea care nu vine de la un oficial al PNL, deși contractul cu ONG-ul Eurocomunicare a fost semnat și alocat în decembrie 2020 când PNL se juca cu butoanele țării.

Dovada premeditării unui asemenea proiect vine chiar din gura unui membru de top al PSD – Alexandru Rafila, astăzi ministru al Sănătății care, cu câteva luni înainte de alocarea proiectului, a indicat-o pe Alina Bârgăoanu, președinta de azi a ONG-ului Eurocomunicare drept persoana care, spunea Rafila în noiembrie 2020, este cea mai capabilă să conducă Strategia de Comunicare a necesității vaccinării din partea guvernului.

De unde știa Rafila, un PSD-ist de rang înalt, că va exista un proiect de comunicare guvernamental în valoare de 2 milioane euro? Și de unde știa Rafila că Alina Bârgăoanu trebuia să se ocupe de el?

Contractul dintre SGG și Eurocomunicare a fost semnat în pragul Sărbătorilor, în 17 decembrie, “ca hoții”, și nu a mai fost niciodată afișat pe site-ul SGG, așa cum se întâmplă, de obicei, cu toate contractele.

 

 

Dar întrebarea cea mai cea este alta: pe ce dracu’ s-au tocat și se vor toca de către ONG-ul Eurocomunicare până în 2023 cele 11,6 milioane de lei?

O suma imensă! Ca să va dați seama de anvergura ei pentru piața de media, Eurocomunicare a halit din pix echivalentul a 70 la sută din bugetul anual pe 2020 al Prima TV.

 

De la începerea “proiectului” și până azi, nu s-a întâmplat mare lucru. De fapt, nici măcar mici lucruri nu s-au întâmplat. Dovada? Două tristeți de conferințe pe Zoom și cam… atât.

 

 

Publicăm în exclusivitate anunțul dosit până acum al SGG în care era anunțat marele “câștigător” al celor 2 milioane de euro. După cum observați, SGG a primit doar o singură ofertă de parteneriat. Aia care trebuia. Adică de la Eurocomunicare.

 

 

Am pus mâna și pe “documentele justificative” emulate de asociația Eurocomunicare pentru a încasa camionul de bani publici. Dacă ceea ce vă arăt mai jos nu e de competența DNA, înseamnă că mi-am pierdut flerul de jurnalist de investigații, acumulat în cei 24 de ani de presă.

Practic, “echipa” Eurocomunicare și cei din SGG au încropit niște foi pe care le-au umplut cu cuvinte pompoase și goale, un soi de limbaj de lemn bugetofil, le-au atașat la dosarul de decontare și dă-i, să meargă!

Și asta nu e totul. Dar până să vă prezint “sheet-ul” cu justificarea cheltuielilor, aruncați o privire peste bla-bla-urile lui Radu Tudor și ale Alinei Bârgăoanu, ca să vedeți cum au creat ei o comunicare guvernamentală atât de bună, încât astăzi, peste 60% dintre români  cred că pandemia de Covid19 a fost provocată de elitele globale pentru a impune controlul asupra populației lumii. În plus, aproape 30% dintre ei cred că există un plan la nivel global pentru implantarea de cipuri prin vaccinare, potrivit capitolului șapte al sondajului de opinie intitulat „Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naţionalist în era dezinformării şi fenomenului ştirilor false” realizat de realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Verifield la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group.

Păi, dacă procentul de mai sus e rezultatul trist al strategiei guvernamentale, nu ar trebui ca DNA să opereze niște arestări?

 

 

 

 

Ce ați citit mai sus se numește “hoție pe față”. În numele unor pretinse “acțiuni” și “activități”, la momentul decontării nerealizate, SGG a încărcat conturile ong-ului Eurocomunicare cu milioane de lei. În mod absolut cinic, au fost așternute pe hârtie sondaje de opinie, studii cantitative, despre care habar nu avem dacă s-au făcut în 2021, căci sigur nu au fost publicate pe site-ul Eurocomunicare și nici pe site-ul SGG. Oricum, admițând că au fost efectuate măcar o parte, TOT ce scrie în hârtiile de mai sus e extrem de puțin pentru suma imensă plătită. Cine și-a băgat în buzunare milioanele de euro?

 

Ia priviți mai jos un alt set de blabla-uri. Sunt documente oficiale de la dosarul SGG pe care Strict Secret le-a consultat în mare… secret. Căci erau bine dosite în instituție. Dar asta nu e totul.

 

 

 

Am pus mâna și pe raportul financiar înaintat de Asociația Eurocomunicare către SGG pentru deconturi. Mamma mia, păi, e festival de aruncat banii pe geam. Radu Tudor și Alina Bârgăoanu, precum și “echipa” Eurocomunicare, s-au dat în stambă rău de tot cu banii publici și europeni: mobilier de zeci de mii de euro, telefoane mobile, calculatoare scumpe, servicii de arhivare de zeci de mii de euro (n.r. – să arhiveze ce?), salarii de sute de mii de lei acordate “experților”, zeci de mii de euro tocați pe “publicitatea” proiectului!

 

 

Pentru dumneavoastra, am facut si cateva capturi ale celor mai interesante “decontari”:

 

 

Haită de “experți” nimuruci condusă de Radu Tudor și Alina Bargaoanu va încasa echivalentul a 4560 de salarii pe economie. Pentru trei bla-bla-uri, două conferințe penibile pe Zoom și niscaiva hârtii ridicate la rang de “deconturi”.

Nu există pe 2021 vreo inițiativa publică a ONG-ului Eurocomunicare prin care să ni se fi arătat și nouă, fraierilor ce compunem opinia publică, ce au făcut cu acești bani, în ce s-a materializat mai “la concret” strategia de comunicare “croită” pentru Guvernul României.

Dar banii s-au platit.

NOTĂ:

Dacă te interesează să mă susții ca jurnalist, să vezi cum gândesc și cum scriu, dacă te interesează ce se va întâmpla cu lumea asta mare din care și tu faci parte, comandă-ți cartea mea de pe www.liviualexa.com

Strict Secret este un site cu dezvăluiri adevărate, am dovedit asta încă de la început, și ne vom construi foarte repede reputația de ziar al adevăratelor secrete.

Sunt Liviu Alexa, jurnalist clujean, unul de “provincie”, dar am dat lovituri mari de presă la viață mea: dezvăluirile despre pedofilul Cristian Pomohaci, dezvăluirile despre afacerile de milioane ale DELTAMED, firma prietenului drag al lui Raed Arafat, care ia toate licitațiile pe ambulanțe din România, dezvăluirile despre adulterul lui Ciprian Marica la un hotel din Cluj-Napoca, eu v-am dezvăluit aici cum a încercat generalul Gabriel Oprea să o violeze pe procuroarea Laura Codruța Kovesi, așa că merită să urmăriți proiectul meu editorial, Strict Secret.

Nu îți cer bani că să citești anchetele mele, știu că te doare în cot de jurnaliști; noi, jurnaliștii, contăm pentru tine doar daca subiectul îți e pe plac. Nu îți cer să donezi bani, fiindcă știu că nu o să o faci, n-ai făcut-o nici în cazul Recorder, nici în cazul Rise Project. Ești doar un alt român ce va citi gratuit munca mea și va trece la un alt site.

Ai un pont?  Contactează-mă pe 0720 00 88 88 – via Whatsapp, Telegram sau Signal sau scrie-mi pe emailul mailstrictsecret@gmail.com

Dacă ți-e frică să îți dezvălui identitatea, fă-ți un Gmail anonim, dar trimite-mi totuși ce ai în tolbă: răzbună-te sau caută să mă folosești arătând și altora nedreptățile ce au loc în România.