Nu m-am vorbit cu Cozmin Gușă, mă jur pe roșu, dar, într-o discuție avută azi cu Sorin Roșca Stănescu, exact asta îi spuneam, ce mi-a fost relatat că ar fi observat și Gușă: că Mircea Geoană este tartorul suprem al operațiunii de bastonare a presei neobediente, că întreaga opresiune împotriva jurnaliștilor Cozmin Gușă, Victor Ciutacu, Răzvan Dumitrescu, Sorin Roșcă Stănescu, Anca Alexandrescu, e coordonată de și prin Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO, care se visează în 2024 președintele României.
Într-o intervenție pe care am avut-o acum două luni la emisiunea realizatoarei Anca Alexandrescu pe Realitatea Plus, am spus ceva interesant, și am dezvoltat ideea mai apoi în emisiunea cu Cozmin Gușă de pe Gold FM: că am informații foarte bune despre un anumit “proiect Mircea Geoană”, de care se ocupă niște “băieți serioși” din partea americanilor și care îl pregătesc pe acesta pentru prezidențiale, să vină lansat de la înălțimea funcției fără formă pe care o ocupă la NATO (românii idioți înghit orice) și să candideze. Am întrebat atunci sursa, un om foarte serios, care e misiunea principală a “grupului de lucru”, ce trebuie să “rezolve” cu Mircea Geoană, care e defectul lui numărul 1?
Am primit un răspuns șocant, dar foarte corect pentru cei ce îl cunosc pe actualul oficial al NATO: “Mircea Geoană are multe calități, dar are un defect devastator: se înconjoară de oameni proști”.
În 4 luni de existență, Strict Secret, proiectul meu de investigații, v-a demonstrat nu numai că merită să mă citiți, ci și că mă țin de cuvânt, că le dau în gură tuturor, indiferent de tabere, printr-un jurnalism asumat și argumentat. Ați aflat de la mine informații șocante pe care puțini ziaristi de top din București au avut curajul să le publice. Și vă zic: abia am început. Profit de audiența pe care o va avea acest articol, să fac un anunț: caut să măresc echipa. Am standarde înalte, care țin de profesie, dar mai ales de caracter. Caut însă oameni care să muncească din greu, ca mine: în 82 de zile de la înființarea Strict Secret, am publicat 61 de anchete și analize ELABORATE, nu răhățișuri de 1000 de caractere.
Nu caut vedete care să facă un “ou” o dată pe lună și apoi să trăiască din faima lui un an, așa cum fac prețioșii leneși de la Rise Project sau PressOne. Cine e interesat să mă caute.
Revenind la Geoană, a fost cu atât mai șocant episodul din vară, când, în mod cu totul surprinzător, Geoana a fost făcut de toată rușinea de reporterii Evenimentului Zilei care l-au surprins pe înaltul demnitar bând cantități însemnate de vin la o terasă, alături de “Mihaela, dragostea mea”, îndreptându-se ÎN ȘLAPI, ca un agarici din Ferentari, spre limuzină, și încălcând legea, urcând beat la volanul mașinii sale scumpe.
Primul insight pe care l-am dat, când am dezbătut cu Cozmin Gușă acest lucru pe Gold FM, a fost remarca mea că Lucian Pahonțu, șeful SPP, și-a bătut joc maxim de Geoană. Un demnitar de nivelul lui Mirciulică, discutăm de nr.2 în NATO, nu poate fi lăsat chiar la voia unor paparazzi, atunci când vine acasă, necum să fie lăsat să conducă beat. Pentru Geoană, SPP trebuia să facă un plan de securitate și protecție, iar asta nu s-a întâmplat. De ce? Ask Pahonțu.
În altă ordine de idei, e important să vă mai dezvălui un secret, așa, ca să fiți mai inteligenți de azi înainte, când veți citi Evenimentul Zilei. Pentru cei mulți care s-au întrebat de când se ocupă EvZ de paparazzi, o să va spun eu. De când ziarul de scandal Cancan și Radu Budeanu au rămas fără divizia adevărată de investigații și filaj de tip paparazzi, care a trecut cu cățel și purcel la Evenimentul Zilei. Nu pentru Dan Andronic, ci din cauza de Dan Andronic. În sensul că Elena Udrea, adevărata patroana a Evenimentului Zilei, își ia măsuri de precauție în cazul în care Dan Andronic va fi condamnat în dosarul ei și pregătește o tranziție pentru un alt management. Cine se află în spatele acestui management, o să vedem împreună, dar e clar că e cineva destul de important dacă a putut transfera cel mai tare “activ” al lui Cancan, mă refer la echipa de paparazzi. Să nu se înțeleagă de aici că îi doresc pârnaie lui Dan Andronic, chiar deloc.
Pozele obținute de paparazii plecați de la Cancan și ajunși la EvZ sunt o “comandă” spectaculoasă. Pentru aceste poze, domnul Geoană ar fi trebuit să primească drept răsplată măcar un dosar penal. Dar, fiindcă e cine e, batista nici măcar nu a mai apărut pe țambal.
Mircea Geoană joacă din nou poker la masa puterii politice românești, dar joacă prin proxy. Prin persoane interpuse, căci funcția încă nu îi permite să se expună.
S-a tot discutat în aceste zile despre asociația Eurocomunicare care a luat pe ochi frumoși și albaștri 2 milioane de euro de la Guvernul României pentru a se ocupa de o prea generală “strategie de comunicare”. Jurnaliștii ca mine, Roșca Stănescu sau Iosefina Pascal, au pus pe masa opiniei publice și niște nume: Alina Bârgăoanu, decan la SNSPA, șefa asociației Eurocomunicare, Alina Inayeh, șefa German Marshal Fund, Radu Tudor, “analist militar” și realizator la Antena 3, care sunt implicați în proiecte sponsorizate de Guvernul României și de NATO (!), proiecte ce au ca scop punerea la zid a jurnaliștilor “obraznici” cu Guvernul sau cu Raed Arafat, în fine, cu cei care critică Statul Paralel.
Păi, pe toți îi găsim “atașați” în Institutul Aspen România, al cărui fondator este chiar mister Mircea Geoană. Dar, mai întâi de toate, să vă spunem că cel mai de vază membru al Aspen Institute România, e chiar Ciucă al nostru, premierul României! Ia priviți!
Mă întrebăm în ancheta de ieri, pe care o puteți reciti AICI, de unde știa Alexandru Rafila, membru de top al PSD, că Alina Bârgăoanu se va ocupa de strategia de comunicare a Guvernului, chiar cu câteva săptămâni înainte că asociația Eurocomunicare să semneze cu Palatul Victoria contractul de 2 milioane de euro? Păi, Rafila, băiatul unui torționar împuțit, este coleg de Aspen Institute cu Bârgăoanu!
Și cine mai e membru pe la Aspen Institute România? Păi, chiar nevestica sinecuristă a lui Radu Tudor, marele jurnalist A3 și “analist militar”, coleg de proiecte cu Alina Bârgăoanu! Vaaai, am zis sinecuristă? Păi, este! Nevasta lui Radu Tudor a fost băgată mare directoare la Ministerul Afacerilor Externe chiar de către Mircea Geoană! La MAE, imi szic sursele mele de acolo ca Zidareasca lui Radu Tudor face niste crize de istericale, de ceva de speriat, se crede foarte importanta!
Asa trebuie sa va explicati TOTUL. dragii mei. Ca nu e nimic intamplator. “Civili”, dragii mei, “civili” peste tot, cum ar zice mucalitul sociolog de geniu Mirel Palada.
PS: Da, apare și papagalul “neprihănit” Vlad Voiculescu, tot pe lista Aspen Institute, el a fost băgat acolo de unchiuletul Nic Voiculescu.
NOTĂ:
Dacă te interesează să mă susții, să vezi cum gândesc și cum scriu, dacă te interesează ce se va întâmpla cu lumea asta mare din care și tu faci parte, comandă-ți cartea mea de pe www.liviualexa.com
Strict Secret este un site cu dezvăluiri adevărate, am dovedit asta încă de la început, și ne vom construi foarte repede reputația de ziar al adevăratelor secrete.
Sunt Liviu Alexa, jurnalist clujean, unul de “provincie”, dar am dat lovituri mari de presă la viață mea: dezvăluirile despre pedofilul Cristian Pomohaci, dezvăluirile despre afacerile de milioane ale DELTAMED, firma prietenului drag al lui Raed Arafat, care ia toate licitațiile pe ambulanțe din România, dezvăluirile despre adulterul lui Ciprian Marica la un hotel din Cluj-Napoca, eu v-am dezvăluit aici cum a încercat generalul Gabriel Oprea să o violeze pe procuroarea Laura Codruța Kovesi, așa că merită să urmăriți proiectul meu editorial, Strict Secret.
Nu îți cer bani că să citești anchetele mele, știu că te doare în cot de jurnaliști; noi, jurnaliștii, contăm pentru tine doar daca subiectul îți e pe plac. Nu îți cer să donezi bani, fiindcă știu că nu o să o faci, n-ai făcut-o nici în cazul Recorder, nici în cazul Rise Project. Ești doar un alt român ce va citi gratuit munca mea și va trece la un alt site.
Ai un pont? Contactează-mă pe 0720 00 88 88 – via Whatsapp, Telegram sau Signal sau scrie-mi pe emailul mailstrictsecret@gmail.com
Dacă ți-e frică să îți dezvălui identitatea, fă-ți un Gmail anonim, dar trimite-mi totuși ce ai în tolbă: răzbună-te sau caută să mă folosești arătând și altora nedreptățile ce au loc în România.
Doi ministri ai sanatatii in bordul Aspen Romania unul USR altul PDSR.Ciuca actual premier fost uitat din colectia pezentata.
E plina tara de cacati acoperiti !
Țara asta este plină de șmenari care se dau profesioniști. Toată aceasă confuzie s-a creat din 1989, atunci când românii aveau posibilitate să scape la propriu de toți securiștii. Au demonstrat cât bine au făcut ei României în cei 30 de ani în care au devalizat-o. Și nu se opresc.
Cam care crezi ca era posibilitatea de a scapa de securisti cand ei au orchestrat totul ? Si cine dintre ”rasculati” putea face asta. N-ai vazut ca reteta dupa care a aparut Iliescu a fost identica cu cea din Polonia ?
Buna seara! Nu am sa pot dormi la noapte ca mi-ati dat de lucru. Cat am citit, nu mult dar suficient sa ma tina treaz. Am sa revin, mai am de citit si desigur ca o sa comand cartea. Nu stiu cum am dat de dumneavoastra si bine ar fi sa citeasca mai multa lume ceea ce dezvaluiti. Deocamdata va doresc sanatate multa si spor la dezvaluiri.
Auzi că Pahontu ii da ordine lui Geoană. 😂 Buna gluma asta. Pai ce sa facă ăla, vere, la funcția pe care o are Geoană și susținerea de afara și din US pe care o are? Sa ii facă papucii lui Geoană doar, altceva ce sa facă.