de Mirel Palada, sociolog

Dragă tată,

Mi-e dor de tine. Te visez des. Vorbesc cu tine în gînd. Dar ce să vezi, de scris nu ți-am scris pînă acum, deși sînt o persoană care pune cuvinte pe hîrtie enervant de mult.

Ai plecat de doi ani de zile și tot mă țin că o să-ți scriu. Aproape în fiecare zi mă gîndesc la tine și-mi pare rău că nu ne mai vedem. Și tot zic c-o să-ți spun cum mai sîntem, ce mai facem. Și nu știu cum se întîmplă și mă iau cu altele. Și uite așa a trecut timpul. Asta e, n-avem ce face. Al naibii timp, cît de repede fuge.

Cum ești? Ce mai faci? Cum o mai duci? Aveți condiții decente de post-trai? Aveți apă caldă? Dar Netflix? V-au tăiat și vouă gazul rușii? Primarul vostru știe să administreze domeniul ceresc, sau e ca pe-aici, pe la noi, fără curent, fără căldură? Aveți voie să faceți politică, acolo sus, pe norișor?

Zic “norișor” și nu am nici o îndoială că zic bine. Nu mă îndoiesc că ești acolo sus, de partea bună a eternității. Căci la cît de bun la suflet și de naiv ai fost toată viața, n-aveau cum să te retrogradeze ăia dincolo, la Divizia Cazane.

Deși, dacă stăm să ne gîndim la cît de mediocri sînt ăștia din administrația publică, cine știe peste ce blambec de funcționar oi fi dat și matale pe-acolo cînd ți-au făcut dosarul de încadrare. Da, știu. Toată viața ai urît birocrația. Am vaga impresie că nici acolo nu ai scăpat de ea. Sper să nu fi avut probleme cînd ți-au făcut evaluarea pentru eternitate.

Nu știu dacă ești la curent cu noutățile. Habar n-am dacă aveți cablu și Internet acolo. Sau dacă vă lasă să țineți legătura cu fostele teritorii, cu fostele trupuri. Cu fosta viață. Probabil aveți și voi cenzură, cum avem și noi pe-aici. Așa încît hai să-ți povestesc ce s-a mai întîmplat între timp, de cînd te-ai dus.

Matale ai murit în ianuarie. Nu trebuia să pleci așa repede, dar asta a fost. N-am avut ce face.

La nici o lună după, a început nebunia cu Covidul. O sărăcie de gripă care a băgat în sperieți tot globul și a candidat la poziția de cea mai mortală gripă ever. Chiar și mai mortală decît cea din 1918.

Nu știu dacă a fost mai periculoasă sau nu decît aia de acum o sută de ani. Unii zic că da, alții că a fost doar mult marketing. E clar că au murit mulți oameni. Era să mor și eu de sărăcia asta de Covid. Mai aveam un pic și ne vedeam la intrare, să-mi faci cu mîna de dincolo de gard cît timp mă țineau ăștia în sala de așteptare, la vamă, să-mi proceseze actele.

E clar că a fost ceva puternic. Nu știm însă dacă chiar a fost atît de rău precum au clamat stăpînii lumii. Nu știm ce-a fost cu adevărat.

Dar cu siguranță a stîrnit tărăraie mare.

Pentru că să știi, dragă tată, că a ieșit ditamai isteria mondială. De la al doilea război mondial încoace n-a mai fost atît de intens în toată lumea. Omenirea, fiind învățată cu binele, s-a speriat rău de tot. Iar gaborii geostrategici au blocat aproape tot globul, timp de doi ani de zile.

A fost într-un mare fel, tăticule. Trebuia să fi fost aici, să vezi. A fost intens. Ca la război.

O grămadă de țări cărora li s-a pus stop. Blocaj total. Economii care au funcționat cu frîna de mînă trasă, adică mai mult au stat. Oameni speriați. Oameni isterizați. Oameni bolnavi. Oameni morți.

Și mai ales, restricții peste restricții. Nu fă aia. Nu fă ailaltă. Nu mai ieși pe stradă. Nu te du nicăieri. Nu atinge nimic. E periculos. E interzis. Pune cîrpa la gură. N-ai voie să respiri fără mască. N-ai voie să faci nimic. Covidul e foarte foarte periculos.

Aproape doi ani ne-au ținut așa, închiși în casă. Mai ales la început, cînd nu știa nimeni exact despre ce e vorba și cînd au tras gaborii heblul la tot globul, a fost într-un mare fel.

Cît a fost vremea rece, în primăvara aia a lui 2020, după ce-ai murit matale, a fost oribil. Erau orașele pustii, zici că eștiîntr-un film de groază post-apocaliptic. Parcă dăduse bomba cu neutroni, nu mai era nimeni pe stradă. Magazinele închise, mijloacele de transport anulate. N-aveai voie să ieși din casă decît maxim cîteva sute de metri, și doar pentru nevoi esențiale. Pe străzi doar miliție și doar armată, cu glonț pe țeavă. A fost ca la război.

Pe urmă a dat căldura, și ne-au mai dat voie să ieșim cît de cît din coteț. Dar doar cîteva luni, pauză de-o țigară. Pe urmă a trecut vara și a venit frigul la loc. Și ne-au băgat înapoi în coteț. Fix cum făceam noi pe vremuri cu porcul, cînd îl mai lăsam din cînd în cînd să mișune prin curte, să nu i se atrofieze mușchii.

A fost într-un mare fel. A fost o nebunie ca la carte. Iar ăștia de la putere, ajutați de ăștia din presă, au fost deosebiți. Niște adevărați diavoli ai isteriei și ai băgatului oamenilor în sperieți. Ce era la gura lor, ziceai că-i război atomic. Zi de zi, ceas de ceas. Au speriat lumea în ultimul hal.

Matale, dragă tată, dacă n-ai fi murit de cancer în ianuarie, înainte să înceapă tărășenia, cu siguranță mureai de inimă rea și de sperietură. Că tot stăteai cu ochii în televizor și îi băgai în seamă pe toți părerologii de-acolo. Așa cum a devenit și fi-tu între timp, de-și dă cu opinia pe la televizor, despre toate, despre orice. Să nu fii supărat, încă nu m-am stricat la cap de tot. Încă.

Și uite-așa ne-au mîncat ăștia doi ani din viață. Nu doar aici la noi, în România. Peste tot. Din America pînă în Noua Zeelandă. Din Mongolia pînă în Argentina. Lumea a lăsat totul baltă și s-a asediat în casă să scape de virus.

N-am scăpat. A durat doi ani. Doi ani pierduți din viață.

Relativ repede, unii zic suspect de repede, la mai puțin de un an, au inventat și-un vaccin împotriva lui. Mai multe, de fapt. A fost o cursă contra cronometru cine face primul vaccinul, cine-l scoate primul, al cui e mai bun, mai frumos, mai deosebit.

Și aici și-a băgat politica coada. Doar știi că nicăieri nu scăpăm de politică. Occidentalii au zis că vaccinurile făcute de nasoii de ruși și de chineji sînt rele, nasoale, nu corespund cu riguroasele standarde științifice ale momentului. Și le-au interzis. Iar nasoii de ruși și de chineji nu s-au lăsat mai prejos. Au făcut fix invers. Alea făcute de occidentali sînt nasoale, doar ale lor sînt bune.

Evident, cum matale ai fi putut repede să-ți dai seama, căci erai priceput la chestii de-astea de adulmecat propaganda și bulșitu, a fost vorba pur și simplu doar de un război comercial. Cine care unde cum își asigură piața de desfacere și-i ține deoparte pe competitori, să aibă monopol.

Chiar și în rîndul occidentalilor a ieșit scandal. Să-i fi văzut pe drăguții de continentali, pe deontologii de francezi și de nemți, cum au pus la punct ditamai campania de demonizare a vaccinului englez. I-au tăvălit pe britanici ca la Verdun. A fost într-un mare fel. A fost de manual. Ți-ar fi plăcut.

Au scos vaccinul. I-au făcut reclamă. Au pornit mașinăria de propagandă să se vaccineze lumea. Și iar a ieșit delir politic. S-au împărțit țările în de-alea obediente și de-alea mai puțin obediente. În unele țări oamenii s-au vaccinat. În altele, inclusiv în toate țările post-comuniste, lumea a fost mai reticentă și le-a cam dat cu flit milițienilor care se străduiau să vaccineze tot ce prindeau.

Știi foarte bine cum e pe-aici, pe la noi. Oamenii care au trăit sub asuprirea comunistă sînt destul de precauți atunci cînd statul începe să le dea sfaturi înțelepte. Nimeni n-are încredere în stat că-i vrea binele. Lumea știe că statul minte și încearcă să păcălească.

Ceea ce, într-o bună măsură, au și încercat. Vaccinurile au fost contestate. Au zis că vaccinul împiedică transmiterea bolii. Pe urmă s-au sucit și au venit să spună că și chiar dacă ești vaccinat, tot poți transmite gripa. Au zis că nu sînt efecte adverse. Au fost, de fapt. Au zic că împiedică să te îmbolnăvești grav. N-a fost nici asta adevărat.

E drept că, dacă te vaccinai, scădea puternic riscul să dai colțul. E foarte posibil ca vaccinul să-și fi făcut efectul ăla principal, să nu mai moară oameni. Dar restul a fost propagandă cît cuprinde. Ne-au obligat să facem o doză, păcălindu-ne că dacă nu o facem, nu e nici o problemă. Pe urmă, de fapt, ce să vezi? De fapt a fost o problemă. Că dacă nu o făceai, nu puteai să intri niciunde, erai un soi de prizonier în propria-ți țară.

Pe urmă ne-au păcălit că vaccinul va fi recunoscut cel puțin un an și nu va mai fi nevoie să îl facem din nou. Tot păcăleală. Au schimbat din mers propaganda, au scurtat termenele la nouă luni și au forțat lumea să-l mai facă încă o dată. Au inventat un certificat Covid, nu te mai lăsa să mai ieși din țară dacă nu-l aveai. Cam ca pe vremea lui Ceaușescu, doar că-i zicea altfel.

Timp de doi ani, au fost cinci valuri de Covid, cinci valuri de harneală diferite. La fiecare val au mințit în mod diferit. Lucrurile au fost amestecate. Unii n-au înțeles nimic. Unii au luat de bună propaganda oficială. Unii s-au pus pe picioarele de dinapoi și au refuzat orice suna a lătrăturăsolemnă și bățoasă și milițienească.

Unii au murit din această cauză. Inclusiv Puși, băiatul lui nea Costică de la noi de la Telega. Hai, că-l știi, trebuie să-ți aduci aminte de el. S-ar putea să vă și văzut deja între timp. Deși nu știu dacă noțiunea de “timp” funcționează cu adevărat acolo la voi.

Deci a fost balamuc. Fiecare a reținut ce i-a convenit. Și toată lumea mințea. Sau credea că ceilalți mint. Și nimeni n-a crezut pe nimeni. Cel puțin pe-aici, pe la noi.

Au făcut poliție politică pînă ne-a ieșit pe nas. S-au chinuit să-i demonizeze pe cei care n-au vrut să se vaccineze. Le-au zis în toate felurile. I-au făcut anti-vacciniști. I-au făcut medievali și retrograzi și obscurantiști. I-au spurcat în toate felurile. Și a ieșit mare scandal. Și toți și-au scos ochii cu toți. A fost într-un mare fel. Un război psihologic din care toată lumea a ieșit epuizată, cu nervii întinși la maxim. Un glob întreg traumatizat.

Aici la noi, în România, au murit 60 de mii de oameni în ăștia doi ani de zile. Cert mai mulți decît mor de obicei la valurile de gripă anuale. Foarte probabil mai puțini decît dacă ar fi fost gripa din 1918.

Unii zic că au murit mulți oameni. Alții zic că au murit puțini. Unii zic că ar fi murit și mai mulți, dacă n-ar fi fost măsurile înțelepte luate de conducătorii noștri înțelepți și abnegația cadrelor medicale. Alții zic că din cauza pandemiei Covid de fapt au murit pe nedrept mulți alți oameni, bolnavi de alte boli, cărora nu li s-a mai acordat nici un fel de atenție, nici un fel de tratament, pentru că dintr-o dată tot sistemul s-a focalizat pe Covid.

Naiba știe. După cum îți spuneam. Lucrurile au fost într-atît de complicate, încît oricine putea să aleagă orice-i convenea din tot acest talmeș-balmeș.

A, era să uit. Ți-am spus că au închis spitalele și că dacă ai fi trăit nu mai puteai să mai mergi să-ți faci tratamentul de cancer? Ți-am spus că au închis pînă și cimitirele și că vreo cîteva săptămîni lumea n-a mai putut să mai aprindă nici măcar lumînări la morți?

Să știi de ce n-ai avut parte de lumînări o perioadă, în cazul în care nu ți-ai dat seama. Au legat porțile la cimitir cu lanțul, să nu intre lumea. Nu s-a întîmplat niciodată așa ceva, nici măcar pe vremea ciumei.

Ți-am spus că dacă ai fi murit ceva mai tîrziu, la cîteva luni după, prin februarie martie aprilie, n-am mai fi avut voie să te îngropăm cu lume, trebuia să te punem într-un sac de plastic, ca pe deșeuri, să nu te mai vedem, să te îngropăm cu excavatorul?

Ai de capul meu, tată. Nu vrei să știi ce-a fost pe-aici. Nici să mori cum trebuie nu mai puteai, în vremurile astea de Covid.

Nu pot să spun “bine c–ai murit în ianuarie”, căci m-ar bătea Dumnezeu și aș fi o bestie și un mîrșav și n-aș merita să mi se spună “fiul tău”. Tare mult mi-aș fi dorit să mai trăiești, să te mai avem și acum pe lîngă noi. Ai murit prea devreme. Ne lipsești. Fetele, nepoatele matale, plîng într-una după tine. Dar să știi că bine ai făcut că n-ai murit în vremea Covidului. Că nici să mori cum trebuie nu te-ar fi lăsat scîrbele astea.

Mă rog, asta e. Între timp a trecut. Covidul, că isteria în nici un caz. Am dat dintr-o isterie într-alta. Covidul a trecut nu că așa i-a fost să fie, să se stingă el natural, ca orice epidemie. Ci pur și simplu pentru că a venit altă criză. La fel de mare. La fel de isterică.

A venit un război, aici în coasta noastră, la granița de est. Rușii ăia pe care i-ai urît toată viața și pe care m-ai învățat și pe mine să-i urăsc. Au invadat rușii Ucraina. Și, dintr-o dată, s-a dat ordin pe unitate: nu mai e nici un fel de Covid. Gata, uitați de el. Stimați cetățeni, avem altă treabă acum, altă sarcină de partid și de stat. Hai să ne speriem acum de altceva. Acum, stimat popor și restul medievali, ne speriem în mod organizat de ruși.

Ce să vezi, dragă tată, i s-a sculat lui Putin să intre peste ucrainieni și să le mai tragă niște teritorii de sub picioare. Și a adunat la începutul anului sute de mii de soldați și tancuri multe și ditamai armata. I-a masat la graniță, chipurile că face manevre militare. Canci. Harneală. El se pregătea de fapt pentru război, să-și invadeze verișorii de la Kiev.

Și după ce au trecut Jocurile Olimpice de Iarnă, organizate de chinezi, pe la sfîrșitul lui februarie Putin a intrat în Ucraina.

Și de atunci, de vreo două săptămîni încoace, o ținem tot într-o isterie. Una nouă, proaspătă.

Dintr-o dată, toți au lăsat baltă Covidul. Parcă nici n-ar fi fost. Securiștii noștri care conduc de fapt țara, așa cum prea bine știi și cum o tot spuneai cînd discutam politică, au ridicat toate restricțiile. Dintr-o dată, subiectul Covid nu mai interesează pe nimeni. După doi ani de balamuc și de tras heblul la viață, în cîteva zile sărăcia asta de virus a devenit istorie.

Așa, pur și simplu, dintr-o dată. Deși el de fapt mai bîntuie, mai sînt cazuri, mai mor oameni. Chiar mai mulți decît în primele zile de pandemie din 2020, cînd a început totul. Nu contează. Nimeni nu mai e intereseat de acest subiect. Lumea glumește pe aici, zice că lui Putin ar trebui să i se dea premiul Nobel pentru medicină, că a reușit să vindece globul de Covid în 48 de ore.

Oricum, stai liniștit, e o păcăleală și asta. Nu scăpăm de restricții și de dictatură mascată. Securiștii au ridicat restricțiile de Covid doar ca să bage altele, specifice războiului. Deja se discută că vor să ocolească Constituția, să inventeze o ciudățenie, o struțo-cămilă, “starea de criză”, prin care să legitimeze de fapt în mod mascat dictatura militară.

Auzi tu, “stare de criză”. La naiba. De sute de ani trăim într-o stare de criză continuă. Ete fleoșc. Harneală de cea mai bună calitate. Nu știu ce să facă să pună capăt democrației. Îi cam încurcă. Au găsit pur și simplu un motiv să permanentizeze dictatura militară, că li s-a ofilit pretextul cu Covidul.

Între timp, războiul din Ucraina prezintă aspecte ciudate. E război, dar nu e război. Americanii sînt belicoși, i-au tot întărîtat pe ucrainieni de ceva ani buni încoace. Dar acuma, cînd situația a devenit groasă, de fapt i-au cam lăsat pe vecinii de la Kiev cu ochii în soare, în fața tancurilorrusești. La fel cum au făcut și cu ungurii în 1956. La fel cum au făcut și cu kurzii prin anii ‘90.

Iar acuma profită de criză și au impus restricții rușilor. Însă nemții și ungurii plîng după gazul sovietic. Și parcă nu l-ar amenda pe rus cu adevărat.

Și uite așa, NATO se bagă, dar parcă nu prea s-ar băga. Iar noi sîntem prinși în morișca asta complicată.

Din punct de vedere militar, cei din NATO se codesc să declare în mod formal război rușilor și sînt rezervați să intervină acolo pe față. Nu vor să intre cu trupe NATO în Ucraina, să nu înceapă războiul mondial. Doar chestii ascunse.

Țările NATO se invită cine să trimită avioane în Ucraina, dar de fapt nimeni nu prea ar vrea. Trimite tu primul, polonezule. Ba nu, trimite tu primul, americanule, că pe mine mă bufnește rîsul. Rusul vîntură atomica drept amenințare și le spune să stea deoparte, că nu e treaba lor. Și toți fac pe cocoșii, dar de fapt sînt destul de reținuți militar.

Ceea ce, trebuie să recunoști, chiar e bine. Asta ne mai lipsea, un război între NATO și ruși, cu noi pe post de scenă de luptă.

Asta nu înseamnă însă că nu se face nimic în această privință. Occidentalii, adică aliații noștri, în cazul în care ai uitat cu cine sîntem acum, își folosesc armele din dotare, adevăratele arme. Alea pe care le tot folosesc de un secol încoace. Banul, cel mai puternic glonț. Îi lovesc pe ruși economic. Au început decuplarea Rusiei de economiile occidentale.

Scandal mare. Firme care se retrag din Rusia. Nyet Coca Cola. Nyet McDonalds. Nyet dollar, nyet euro. Drept pentru care rubla s-a dus mintenaș în cap. Băncile internaționale, stăpînii adevărați ai lumii, i-au izolat pe ruși, nu mai pot face tranzacții.

Dar, ce să vezi, Rusia e foarte posibil să ocolească sancțiunile via China, care Chină nu se bagă, îi lasă pe indo-europeni să se certe între ei. Între timp, e război, dar gazul curge de parcă n-ar fi. Rusia în continuare vinde gaz Germaniei. Și Germania în continuare plătește gazul. Nici usturoi n-au mîncat, nici la gaz nu renunță deocamdată.

Ungurii nici ei nu vor să se bage, că de fapt le convine să aibă o relație privilegiată cu rușii. Ai noștri, ca de obicei, se gudură pe lîngă stăpîni și dovedesc mai mult entuziasm decît e cazul, poate-poate pică ceva. Ca pe vremuri, cînd cozile noastre de topor erau cele mai entuziaste dintre toate țările satelit în a aplica politicile sovietice prin anii ’50.

Nimic nou sub soare, dragul meu tată. Interesul poartă fesul. E complicat, dar e simplu, dacă înțelegi ce-i mînă pe ei în luptă. Te-ai fi distrat de minune. Te-ai fi enervat. Ai fi înjurat. Ai fi aruncat cu telecomanda prin casă. Te-ai fi simțit foarte viu, dragul meu tată mort. Și ți-ai fi folosit imensa înțelepciune cinică pentru a spune, chiar dacă nu prea știai bine franceză: plus ça change, plus ça reste la même.

Dinspre partea cealaltă, doar știi: Moscova nu crede în lacrimi. Pe ruși îi doare la bască de indignările discursive occidentale și s-au așezat tacticos să asedieze Kievul. Cuceresc bucățică cu bucățică partea estică a Ucrainei. Război de-ăla bătrînesc, plictisitor, de uzură. Artilerie bombe orașe încercuite clădiri distruse infrastructură paradită oameni morți. Tot tacîmul.

Și tone de suferință. Mai ales tone de suferință. Din partea populației, evident. Că în chestii de-astea evident suferă mai ales omul obișnuit. În două săptămîni au fugit din Ucraina două milioane de oameni. Cei mai mulți femei și copii. Ucrainienii au închis granițele pentru bărbați, îi țin acasă să-i bage pe front. La noi au venit destul de puțini, că știi că toți evită România. Cei mai mulți s-au dus în Polonia sau vor să fugă mai departe, spre țările bogate din apus. Plus ça change, plus ça reste la même.

Ai noștri deja discută de mobilizare și de stare de criză. Vor din nou să sară Constituția, ca pe vremea Covidului, și să continue cu dictatura militară. S-au învățat, le place, au dat de gustul controlului arbitrar și nu vor să renunțe, s-o ia de la capăt cu prostii de-alea inutile, Parlament, legi, Constituție, dezbatere publică. Prea complicat.

Dar asta ți-am povestit deja. Nimic nou sub soare. Securitatea care controlează țara. Și democrația care moare. Mare lucru. Nimic remarcabil.

În toată nebunia asta, inevitabil sînt și momente umoristice. Te-ai fi căcat pe tine de rîs să vezi cum dintr-o dată toate mimozele de progresiști deontologi au devenit medievali sadea. Au devenit și naționaliști. Toți strigă pe aici Slava Ukraini. Au devenit și religioși. Le plac rugăciunile pentru război și popii cu candela, aprind chiar și lumînări. Au ajuns să aprecieze pînă și medievalele diferențe de gen în societate. Bărbații să meargă la război, femeile să facă copii.

Dincolo de cocoșismele tefeliste, de războinicii de tastatură, de cînd a început războiul românii au dat dintr-o dată grămadă să-și scoată pașapoarte, să se pregătească să fugă din țară. După cum deja știi, sîntem cu toții niște viteji remarcabili, dar mai mult din gură. Tu, ca fost transmisionist și cu ceva experiență la vînătorii de munte, cu siguranță te-ar fi apucat nervii cînd ai fi văzut cît de ușor se sperie românii și dau bir cu fugiții.

Și conducătorii noștri sînt în egală măsură haioși. I-a apucat damblaua să se pregătească de mobilizare, pe șestache. Vor să cheme tefeleii la armată, să le pună arma în mînă. Ca pe vremea lui Ceaușescu, apărarea întregului popor. Dar cu o șleahtă de pufoși care nu știu ce-i aia armata. Îți dai seama cum o să fie. Șoșonarii noștri se vor împușca în picior, că nu știu ce să facă cu arma. Ăia care rămîn în țară, de nu și-au scos deja pașaportul să reziste din diaspora. Cîți or mai rămîne, dacă începe cu adevărat buleala.

E suferință mare. E isterie mare. E distracție mare. E scandal mare. E de toate, dragul meu tată mort. Toată lumea urlă vorbește își dă cu părerea. Securiștii vor să impună cenzura. Poporul român apreciază în mod deosebit această încercare de control social. În curînd, probabil, vor reapărea și bancurile cu Bulă. Fix ca pe vremuri.

Ți-ar fi plăcut să trăiești vremurile astea. Nu te-ai fi plictisit deloc. Ai fi fost indignat, speriat, oripilat. Ai fi țopăit prin casă într-o continuă furie. Probabil ai mai fi murit încă o dată, tot de inimă rea. Dacă scăpai de Covid, clar asta-ți punea capac, să vezi rușii cum se apropie de Odessa.

În rest, nimic deosebit. Viața merge înainte. Oamenii se nasc. Oamenii mor. Fetele noastre cresc tare frumos. Merg bine la școală, sînt deștepte, ai fi fost mîndru de ele. Și noi sîntem bine, deși mă cam doare spinarea – știi doar că te moștenesc. Maică-mea e singură la Telega. Noi la București. O vizităm destul de rar. Mai vorbim cu ea la telefon, dar nu e același lucru.

Bătrînețea e grea. Singurătatea e grea. Dar matale știi deja asta. În afară de singurătate, căci singur n-ai fost niciodată. Doar acum, în groapă. Însă groapa nu contează. Contează că ești acolo sus pe norișor. Și că te uiți cu amuzament la noi, dacă stăpînii de acolo te lasă să te uiți peste gard, înapoi în lumea muritorilor.

Ce fac ai noștri? Ce face Mami? Dar Mămăița? Ce-au zis cînd te-au văzut? Dar bunicul Ștefan? Ce fac toți morții noștri? V-ați regăsit? Te-ai întîlnit cu ei? Stați de vorbă? Sînt bine cu toții?

Doamne, cît de mulți morți avem acolo. Prea mulți. Mi-e dor de ei. Pupă-i din partea mea. Îmi închipui că e înghesuială mare pe norișor acolo la voi, cînd vă întîlniți la cîte un țoi de ambrozie, la cîte un grătar de inorog, să stați la taclale, să puneți eternitatea la cale.

Am și eu o curiozitate. Cum sînteți acolo sus, cînd vă arătați unii altora? Cum vă înfățișați? Așa cum erați cînd ați murit, bătrîni și bolnavi și zbîrciți? Sau vă lasă să îmbrăcați haina tinereții, să fiți voi ăia așa cum v-ați dori, cei mai frumoși, mai tineri și mai arătoși, în puterea frumuseții eterne?

Știu. Nu poți să-mi răspunzi. Nu te lasă cenzura celestă. Nici o problemă. Îmi povestești în vis, în șoaptă, pe ascuns, data viitoare cînd ne vedem. De-abia aștept. O să-mi spui tot. O să uit pînă mă trezesc.

Pînă atunci, te îmbrățișez și mi-e dor de tine. Stai liniștit, noi ne descurcăm aici. Nu-ți face griji. Știi prea bine că sociologii, avocații și gîndacii de bucătărie pier ultimii în orice cataclism.

Cu drag și cu dor,

Al tău fiu încă în viață,

Mirel

 

Nota redacției: Cum Strict Secret este dedicat românilor care caută „altceva”, dincolo de zgomotul alb al mașinilor de manipulare, poate nu ar strica să țineți minte trei litere: NCN. E un post de știri și opinie cu totul altfel, pe care îl găsiți în grilele tuturor cabliștilor români, în zona posturilor informative. Nu mai zapați PESTE el, adăstați câteva minute pe zi pe NCN. O să vedeți, o să vă placă si o să vreți să rămâneți tot mai mult acolo.