Ministerul Transporturilor și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) sunt de ieri sub o presiune imensă. Publicăm în exclusivitate o bombă de presă, căci lucrurile au fost ascunse temeinic până acum. Să vedem contextul.

Pe de o parte, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a deschis cu mult tupeu Cutia Pandorei și, acum 3 zile, a făcut publice numele companiilor și asocierilor (numai nume mari) care au primit certificate negative intermediare în baza noii legislații a achizițiilor publice. Lucrul asta trebuia făcut de mult, dar niciun ministru nu și-a asumat asta.

 

Foarte interesant este că SINGURELE firme românești care au primit certificat pozitiv au fost doar două: compania AUTOTEHNOROM Suceava, condusă de Vasile Rîpan, considerat unul dintre cei mai serioși drumari din Bucovina, și UMB Spedition, firma lui Dorinel Umbrărescu, cel mai puternic constructor român în ultimii ani.

De Autotehnorom ați auzit recent, când administratorul sau, Vasile Rîpan l-a scos din joc pe vicepreședintele Silviu Cristinel Crețu, căruia i-a organizat un flagrant de toată frumusețea sub bagheta DNA Cluj, care l-a prins pe cel considerat mâna dreapta a baronului de Suceava, Gheorghe Flutur, primind mită de 40 000 de euro pentru a-i debloca lui Rîpan contractele unde beneficiar era județul Suceava. În prostia lui, Flutur a încercat să distrugă economic Autotehnorom, dar firma de construcții de drumuri a deblocat în instanța toate abuzurile lui Flutur, cel care, având în vedere situația, ar putea să închidă “povestea” și să recheme Autotehnorom la negocieri pentru finalizarea proiectelor începute.

Ambiția lui Rîpan nu e singulară. Se pare că drumarii români s-au trezit și nu mai acceptă să fie călcați în picioare nici de baroni, nici de guverne.

Profitând de haosul creat prin “edictul” lui Grindeanu, care a pus la colț toată floarea drumarilor străini, românul Dorinel Umbrărescu a mutat decisiv pe tabla de șah trimițând ieri o notificare prealabilă de reziliere a tuturor contractelor de construcție autostrăzi în care firmele sale sunt implicate.

Motivul pe scurt: lui Umbrărescu nu îi convine formulă de actualizare a prețurilor din OUG nr. 64/2022, care, în opinia omului de afaceri și a specialiștilor săi nu este sustenabilă din punct de vedere economic, nici ca implementare, nici ca margine minimă de profit prevăzută contractual. Umbrărescu se teme că firmele i-ar merge în cap dacă ar accepta condițiile din OUG nr. 64, și presează CNAIR și, implicit, Ministerul Transporturilor, ca să îi aprobe modificările de soluție cu banii suplimentari.

Sursele Strict Secret din CNAIR zic că Umbrărescu nu are chiar de gând să rezilieze, dar a depus aceste noitificări ca se se încadreze în termenul de renegociere și cel mai probabil dorește să meargă la două capete: dacă câștigă pe A7, va putea renunta la tronsonul de pe Transilvania.

 

În documentul remis de UMB Spedition în atenția lui Cristian Pistol, șeful CNAIR, se argumentează foarte clar:

 

“Subscrisa indeplinim tote conditille Impuse de OUG 64/2022 pentru a beneficia de ajustarea preturilor, insa formula de ajustare a pretului este insuficienta pentru reechilibrarea conditillor contractuale si
finalizarea implementärii proiectulul find inferioara, in opinia noasträ, atât din punctul de vedere al conceptie, cat si al rezultatului, formulei polinomiale folosite anterior, in cadrul conditiilor speciale ale contractului pentru echipamente si constructii, inclusiv proiectare.

Concret, in cazul Contractului nr. 92/87629/28.12.2020, potrivit Eratei nr. EN 1019783, publicata la data de 26.06.2020 pentru Anuntul de participare nr. CN1009948, termenul limita pentru primirea Ofertelor a fost stabilit pentru 09.07.2020, data la care subscrisa am depus Oferta, astfel cum rezulta si din adresa de comunicare a rezultatului nr. 92/57410/04SEP2020 emisa de Beneficiar.

In România, din punct de vedere strict legislativ, dar nu ca efecte economice, Pandemia COVID a produs primele efecte la 16 Martie 2020, odata cu Decretul nr. 195 privind instituirea starii de urgenta pe teritoriul României emis de presedintele României si publicat in Monitorul oficial nr. 212 din 16 martie 2020 si pânã la 8 Martie 2022, când a expirat prelungirea starii de alerta adoptata prin HG nr. 171 din 3 februarie 2022.
Ca urmare, conditia de imprevizibilitate prevazuta la art. 3 alin. (13) lit. a) din OUG 64/2022 este îndeplinita intrucat evenimentul prevazut la art. 4 alin. (1) lit. a) din OUG 64/2022, respectiv „criza economica post-COVID”, a intervenit dupa termenul-limita pentru depunerea ofertelor, aratat mai sus.
Similar, conditia de imprevizibilitate prevazuta la art. 3 alin. (13) lit. b) din OUG 64/2022 este indeplinita atât in ceea ce-l priveste pe Beneficiar, cât si in ceea ce ne priveste, prin simplul fapt ca toate evenimentele identificate de Guvernui României ca motive declansatoare ale crizei si, mai ales, efectele lor au aparut dupa momentul initierii procedurii de atribuire si, respectiv, dupa momentul elaborarii si depunerii Ofertei noastre in scopul atribuirii Contractului”, se arata in documentul depus de UMB Spedition si asociatii sai.

 

În plus de motivele anterior menționate, Dorinel Umbrărescu consideră că, la “creșterea insurmontabilă a prețurilor” pentru materialele de construcție, au contribuit atât creșterea inflației, cât și declanșarea conflictului militar din Ucraina – ambele motive fiind reale.

Mișcarea lui Umbrărescu este fără precedent.  Nimeni nu a îndrăznit vreodată să facă așa ceva în toată istoria României.

Nasol este că Guvernul e pe sponci cu banii, dar Grindeanu nici nu poate lăsa lucrurile pe jumătate finalizate. Umbrărescu e de departe cel mai mare și mai serios constructor român, firmele străine, în marea lor majoritate, sunt vinovate pentru țepele sau întârzierile enorme din proiectele de autostrăzi asumate.

Ce va face Guvernul?

NOTĂ. I-am sunat pentru comentarii și pe Dorinel Umbrărescu, și pe ministrul Sorin Grindeanu, și pe Cirstian Pistol de la CNAIR. Nimeni nu a răspuns, dar vom publica orice comentariu, dacă vor intenționa să îl facă.