Oxford Analytica, unul dintre cele mai tari think-tank-uri din lume, îi trage o scatoalcă serioasă lui Klaus Iohannis fix în mijlocul valului de comunicare al presei românești plătite gros de partidele politice și care încearcă să acrediteze în România ideea că Iohannis va fi viitorul secretar general al NATO în 2023.

Preşedintele Klaus Iohannis ”erodează democraţia pluralistă din România”, arată analiza realizată de specialiştii Oxford Analytica. Aceştia apreciază că întoarcerea şefului de stat către armată şi servicii „ridică îngrijorări cu privire la viitorul democraţiei din România”.

„Întoarcerea lui Iohannis către armată şi serviciile de informaţii ridică îngrijorări cu privire la viitorul democraţiei din România”, mai arată specialiştii.

Aceştia fac referire la rolul preşedintelui în ruperea coaliţiei dintre PNL şi USR şi formarea coaliţiei PNL-PSD,”partide în mod normal rivale, care deţin majoritatea locurilor în Parlament”.

”Eforturile sale (…) au subminat politica competitivă şi controlul asupra acţiunilor guvernului”, mai arată analiza.

Potrivit specialiştilor, ”popularitatea preşedintelui Klaus Iohannis este acum în cădere liberă”, având în vedere ”încercarea sa de a reduce influenţa parlamentului, permiţând epurarea judecătorilor anticorupţie şi aducând figuri militare în politică”.

Documentul face referire la numeroase deficienţe din justiţie, care pot duce la pierderea de fonduri de la Uniunea Europeană din cauza nerespectării statului de drept.

De asemenea, se apreciază că este ”puţin probabil” ca România să acceadă la Spaţul Schengen.

Documentul face referire la legile siguranţei naţionale, care, potrivit informaţiilor publicate în presă, ar spori puterile serviciilor de informaţii.

Mesajele Oxford Analytica ajung la cele mai mari guverne și corporații ale lumii

Oxford Analytica este o firmă independentă de analiză geopolitică și consultanță care se bazează pe o rețea mondială de experți pentru a-și consilia clienții cu privire la strategiile, operațiunile, politicile și investițiile lor.

Perspectivele de încredere și judecățile experimentate ale companiei cu privire la problemele globale le permit clienților săi să navigheze pe piețe complexe unde legătura dintre politică și economie, afaceri și societate este esențială pentru succes.

Fondată în 1975, Oxford Analytica este pionierul analizelor de riscu geopolitic și lucrează astăzi cu cele mai influente companii, guverne și organizații internaționale din lume.

 

Semnificația scatoalcei

Nu e întâmplătoare această analiză critică apărută în prestigiosul think-tank britanic. Argumentele care apar în analiza Oxford Analytica sunt pertinente. Iohannis conduce discreționar România, acceptând impunerea de către americani a militarului Nicolae Ciucă atât la cârma Guvernului, cât și la șefia PNL. La fel de reale sunt și acuzațiile că Iohannis dorește epurarea judecătorilor anticorupție, nu de alta, dar dacă nu îi iese faza cu NATO, după terminarea mandatului de președinte al României, procurorii s-ar putea oricând reapuca de treabă și să ceară redeschiderea dosarul lui Carmen Iohannis, închis la presiunile președintelui. Sau chiar să îl ancheteze pe Iohannis, căci se spune că sunt o grămadă de dosare “în adormire”, care au fost “anesteziate” de Sistem.

Iohannis este cel care a încurajat și “amorțirea” presei românești, încurajând subteran PNL și PSD să finanțeze din bani publici tăcerea presei naționale care astăzi nu mai are nicio notă aspră la adresa coaliției sau “regimului” Iohannis.

Dar cea mai îngrijorătoare “traducere” a apariției analizei demolatoare din Oxford Analyitica este că cineva, acolo Sus, s-a enervat maxim pe Klausică și pe campania deșănțată pe care acesta și-o face în România și la Bruxelles, cu lobby-ul penibil pentru funcția de secretar general al NATO.

Câtă vreme bunica protectoare Angela Merkel era în vână, Iohannis a fost scutit de șuturi internaționale în fund. Merkel s-a pensionat și nu mai e nimeni să îl protejeze pe plăvan. Practic, cu apariția acestei analize, putem spune că șansele lui Iohannis de a mai ajunge secretar general NATO au scăzut până la nivelul cotei de încredere pe care o are în România: spre zero. Oxford Analytica fiind de origine britanică, putem presupune că UK are un mare interes să “aresteze” pentru un lider britanic această funcție. Pentru o femeie?

 

PS: Nu vi se pare interesant cum, în nici trei săptămâni, am scăpat de două mituri politico-urbane care frământau opinia publică, prin niște clarificări neașteptate și fără echivoc? Cine s-ar fi așteptat că Kovesi să iasă la rampă de o manieră atât de categorică? Acum faza cu Oxford Analytica…