Acum patru ani, într-un loc minunat și elegant din Transilvania, ferit de ochii presei, mai mulți prieteni sărbătoreau ziua influentului om din industria de gaze, Florin Muntean, fost senator PDL, și fost boss al societății Transgaz.

La masă, închinau băuturi scumpe Vasile Blaga, zis și Buldogul, coleg de facultate al lui Florin Munteanu, Michael Schmidt, șeful Automobile Bavaria, dealer national BMW, unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Klaus Iohannis, sibianul Aurel Munteanu, fost fotbalist la legendara echipă Sportul Studentesc, proprietar al multor spații comerciale de top din România, și el foarte apropiat de Klaus Iohannis, impetuosul Rareș Bogdan, aflat pe cai tot mai mari, însoțit de Cozmin Gușă, pe atunci patronul Realitatea TV și omul de afaceri Călin Mitică, proprietar al Transferoviar Grup și Remarul 16 Februarie.

Atenția dumneavoastră trebuie să se focuseze pe Michael Schmidt și pe Aurel Munteanu, deși întâmplarea la care voi face referire îi are ca protagoniști pe Relu Munteanu și pe Vasile Blaga. De ce e important să păstrați pe retina minții sugestia mea, o să vedeți.

La chef, lucrurile degenerează „bahic”, lumea se simte tot mai bine, dar aburii alcoolului încep să-i întărâte pe doi dintre protagoniști, pe bihoreanul Vasile Blaga, fost ministru de Interne si actual europarlamentar, dar și pe cel mai bogat om al Sibiului, Relu Munteanu, proprietarul hotelului Împăratul Romanilor din Sibiu și nu numai, și omul securiștilor pe „codul vechi”.

Nici lui Blaga nu i-a tăcut gura, e drept, dar replicile lui Relu Munteanu, deja beat criță, au devenit tot mai contondente, culminând cu amenințarea adresată lui Blaga: „Bă, militianule, dacă vrem noi, te arestăm!”

Cei de la masă au încercat să aplaneze conflictul și totul părea să se fi calmat, când Blaga se enervează iar și dă să se ridice în picioare ca să-i ceară socoteală lui Relu Munteanu despre amenințarea proferată.

Mult mai gras și cu probleme de gută, adică cu picioarele umflate, Aurel Munteanu (foto sus), care are alura lui Gerard Depardieu, dă să se ridice și el, dar se dezechilibrează din cauza greutății și a alcoolului, și pică pe spate cu tot cu scaun, șifonându-se destul de rău.

Ceea ce trebuia să fie un chef cu bancuri și râsete s-a terminat sec și trist.

Supărarea lui Schmidt

 

Un singur om n-a băut alcool în acea seară și a înregistrat în minte totul, așa cum îi stă în fire: Michael Schmidt, omul de care Klaus Iohannis ascultă orbește și în care are încredere totală. De unde știu eu această poveste?

Michael Horst Schmidt a spus-o și în Capitală unor apropiați, dar și unui om de afaceri din Cluj, foarte influent și puternic, căruia i s-a plâns că Aurel Munteanu a devenit o vulnerabilitate pentru președinte prin comportamentul său continuu depravat, oferind și detalii de genul că Aurel Munteanu combină medicația pentru bolile sale (operat pe inima la Viena) cu alcool și pastile pentru potență sexuală, fiind un mare amator, ba chiar foarte mare amator de fete premium la București.

Michael Schmidt s-a născut  în 1960, pe 20 iulie, în satul Criț din județul Braşov. În anul 1981, emigrează în Germania împreună cu părinţii şi fraţii săi, revine in țară și infiintează Automobile Bavaria – dealer national BMW.

 

N-aș fi avut de unde să știu atâtea detalii dacă acest om influent de afaceri din Cluj nu mi-ar fi povestit cu totul întâmplător pățania, eu ocupându-mă în ultimele luni doar de identificarea poveștilor despre miliardarii clujeni.

Acesta mi-a spus, și nu este un om care să mintă, având în vedere background-ul său informativ, următoarele:

„Relu Munteanu are mulți prieteni la Cluj, are și proprietăți foarte valoroase. În Sibiu, e cel mai puternic om de afaceri, iar la București, printre cei mai tari super milionari aflați în umbră.

Există o mare competiție între cei doi, Michael Schmidt și Aurel Munteanu, pentru a acapara atenția lui Klaus Iohannis. Schmidt are relațiile, Munteanu are banii, adică e mult mai bogat ca Schmidt, averea lui Relu merge binișor spre 250 de milioane de euro, la ce spații comerciale deține în întreaga Românie.

Asta pentru că amândoi sunt pușculițele și sponsorii președintelui României de dinainte de a fi acesta președinte, lucru care a rămas valabil și astăzi.

Îți fac o dezvăluire importantă, Liviu: dacă despre Michael Schmidt se știa că are o relație specială cu președintele Iohannis, nimeni nu știe că relația de colaborare financiară a lui Aurel Munteanu cu Klaus Iohannis a continuat într-un fel surprinzător după ce acesta a ajuns la Cotroceni, Relu Munteanu primind „misiunea” de reprezentant al lui Iohannis în discuțiile neoficiale cu Schweighoffer, compania austriacă care înghite lemnul României si care beneficiaza de protectie totala din partea lui Iohannis. Rolul lui Aurel Munteanu este să asigure liniștea firmei Schweighoffer și să încaseze cașcavalul la negru, generat de operațiunile subterane dintre Schweighoffer și mafia lemnului”.

Omul de afaceri, despre care v-am spus că e influent și super informat, a încheiat mărturisirea, spunând că Schmidt e gelos in ultimii ani pe Aurel Munteanu pentru că acesta produce mai mulți bani cash la negru, mai mult cash folositor pentru președinte decât el.

 

Dubiosul domn Schmidt a fost „replantat” perfect in Romania de serviciul de informatii externe german

 

S-au scris multe despre Michael Schmidt, cel mai bun prieten al presedintelui Romaniei. Dar nu ce o sa scriu eu acum.

Michael Horst Schmidt nu a ajuns oricum în România, chiar la Sibiu, în martie 1990, ci, potrivit propriilor afirmaţii, el se afla într-o misiune a statului german.

Schmidt şi-a luat liber pentru un an de la compania Siemens, unde lucra, încercând să împiedice continuarea emigrării saşilor în Germania: „Conjunctura a fost în aşa fel încât eram într-o organizaţie a saşilor din Germania care aveau şi o influenţă politică, şi se punea problema că nu mai era presiune de emigrare a etnicilor germani în Germania, să se facă nişte acţiuni să rămână în România, să nu mai emigreze” (declaratie data intr-un interviu dat pentru Wall-Street.ro).

Așadar, să înțelegem că Schmidt fusese racolat de Statul German? Să înțelegem că Schmidt se ocupa cu „achiziția” de sași din România, era „dealer” de sași pentru Statul German? Cei mai în vârstă știu despre operațiunea „Recuperarea”, când Germania, pe modelul Israelului, s-a decis sa plătească României 100 000 de mărci per cap de etnic sas „transferat” din România spre Germania în condiții de siguranță. Discuțiile dintre nemți și români se făceau la nivel de servicii secrete, adică în România doar oamenii Securității se ocupau cu acest tip specific de tranzacții și, presupunem, fără sa greșim, că agenții Securității României nu discutau decât cu agenții serviciului de securitate german.

 

De aceea pare foarte stranie o anumită parte a interviului din 2014 dat de Michael Schmidt jurnalistului de la Wall Street, în care actualul prieten intim al lui Klaus Iohannis scapă un „porumbel”:

 

Ce raritate de situație! O familie de sași emigrează din Brașovul comunist în 1981 în Germania și, un an mai târziu, așa, pornind ca într-o excursie, tânărul Michael Schmidt, de doar 22 de ani, se întoarce în România condusă de dictatorul Nicolae Ceaușescu!

Michael Schmidt nu avea cum să vină în România decât dacă avea protecția și mandatul de la Bundesnachrichtendienst – BND – serviciul de informații externe al Germaniei. Ei l-au trimis înapoi în România pe Schmidt în 1982, la niciun an după ce emigrase cu părinții, ei l-au replantat în 1990, așa cum singur recunoaște, ca să stopeze „presiunea de emigrare a etnicilor germani în Germania”.

Ani de zile, Germania a „cumpărat” mii de etnici sași. Până la un moment dat.

Să citim dintr-o carte foarte rară de ce s-a oprit Germania din „achiziții”.

In cartea „Acţiunea Recuperarea. Securitatea şi emigrarea germanilor din România (1962 – 1989)”, de Florica Dobre, Florian Banu, Luminiţa Banu şi Laura Stancu, Ed. Enciclopedică, 2011, ni se spune motivul:

„Problema se transformase într-o prioritate geopolitică a Germaniei, care, după ce a iniţiat, pe fond politic, cumpărarea saşilor de la regimul comunist, prin intermediul Securităţii, şi-a dat seama că este o acţiune greşită, care depopulează zone extinse, colonizate de-a lungul anilor, pierzându-se astfel influenţa germană în plan regional. Acţiunea „Recuperarea” constituie şi în prezent o problemă pentru statul german care, spre deosebire de statul român, a interzis desecretizarea documentelor operaţiunii.

La noi, cu aportul CNSAS, s-a aflat, de exemplu, că unul dintre mijlocitorii afacerilor de troc şi cash iniţiate de Germania, fostul locotenent-colonel Gelu Eftimie (nume conspirativ), şeful Compartimentului Aport Valutar Special (AVS) din cadrul Centrului de Infomaţii Externe (fosta DIE) a fost multi ani preşedintele executiv al FC Dinamo Bucureşti, pe numele său real Constantin Anghelache, unchiul fraților Ionuț și Robert Negoiță.

Influența BND asupra lui Schmidt nu a încetat în 1990. Germania, prin serviciul de spionaj BND, îi face lui Michael Schmidt rost și de o acoperire lucrativă: la nici 34 de ani, așa, tam-nisam, poc!, tânărul Michael Schmidt primește de la BMW dreptul de a vinde marca în România în calitate de dealer național. Vă dați seama ce „noroc” pe mucosul de Schmidt, să aibă în 1994 așa o „viziune” de business?

 

Traseul lui Klaus a fost din timp pregătit

 

În această cheie trebuie să vedem și apropierea lui Schmidt de Iohannis, când acesta câștigă din partea Forumului Democrat German din România și pe brandingul politic că e „sas”, deci „neamț”, deci „eficace”, primăria Sibiului.

Germania, care avea deja plantat în businessul de la cel mai înalt nivel mai mulți oameni, printre care și Michael Schmidt, nu putea rata „breșa” politică oportună deschisă dintr-odată.

Schmidt l-a cultivat pe Iohannis încă de la începutul carierei sale de primar. La un moment dat, lucrurile au fost date pe față.

În 2007, anul în care Sibiul a fost capitală culturală europeană, titlu castigat tot cu sprijinul Germaniei, primarul de atunci al Sibiului, Klaus Iohannis, a primit spre folosință o limuzină germană, grație parteneriatului cu dealerul zonal al mărcii BMW. Acesta nu a fost decât începutul unei „colaborări” fructuoase între nemții de la Automobile Bavaria și neamțul de la primăria Sibiului. Iohannis a primit, rând pe rând, mai multe autoturisme de lux, unele chiar unice în țară și aduse pe comandă. Asta deși Primăria Sibiu plătea, încă din 2004, câte 6.000 de euro leasing pentru un Audi A6, destinat special edilului.

La sfârșitul lui 2007, cu totul „intamplator”, dealerul auto a obținut autorizația pentru a-și construi o reprezentanță în Sibiu, după ce Klaus Iohannis a inițiat proiectul.

Michael Schmidt urma planul de aburcare a lui Klaus Iohannis spre topul politicii romanesti. Avea si „spate” puternic:

Angela Merkel – Michael Horst Schmidt (centru)

 

Pe repede inainte: Iohannis cunoaste o ascensiune fulminanta in politica romaneasca, desi primele incercari de „implementare” esueaza (vezi esecul numirii sale ca premier in perioada USL). Insa ajunge presedinte al Romaniei, chiar pentru doua mandate, chiar daca prietenia lui cu Schmidt ar fi trebuit sa fie un semnal de alarma pentru contrainformatiile serviciilor secrete romanesti – atat SIE, cat si SRI, chiar daca Schmidt reprezenta o dubla vulnerabilitate, caci, sper ca nu ati uitat, foarte tanara sa nevasta, Veronica, e nimeni alta decat surioara interlopului politic Renato Usatîi, surprins acum ceva ani intr-o interceptare in care recunoaste ca este AGENTUL serviciului de informatii rus, adica FSB. E in rusa, dar trebuie sa ma credeti pe cuvant. Sau sa il credeti pe Valentin Dediu, fost director al SIS, Serviciul de Informatii si Securitate, SRI-ul Moldovei, care zice într-un interviu pentru postul de radio Naţional FM. „Usatîi este o persoană paraşutată în R. Moldova şi eu vă spun asta în cunoştinţă de cauză. Eu nu presupun, dar ştiu cu siguranţă dintr-o discuţie personală (n.r. cu Renato Usatîi) că acesta are relaţii cu serviciile speciale ale Federaţiei Ruse. Ba mai mult, acesta este reprezentantul unor cercuri ale lumii interlope”, a spus Dediu.

Asadar, Iohannis e prietenul cel mai bun al familiei Schmidt, compusa din sotia Veronica, al carui frate e agent FSB la rusi, si din Michael, agent vechi al BND, serviciul de spionaj al Germaniei. Simplu, da?

 

 

Disperarea lui Iohannis: de ce se chinuie să îl salveze pe Schmidt?

 

In lumina acestor mici „detalii”, trebuie să priviți cu alți ochi recenta vizită din 1 august a lui Klaus Iohannis la Criț, în județul Brașov, unde președintele a participat la un eveniment al Fundației deținute de Michael Schmidt. Neinsotit de doamna Carmen Iohannis, despre care se aude ca e foc si para pentru ca l-a prins pe Klaus dand tarcoale unei tinere ONG-iste.

 

Ce a făcut Klaus Iohannis acolo nu este întâmplător, discutăm de omul care n-a dat nici un interviu într-un studio de televiziune în nici un an al președinției dar care, de această dată, s-a afișat la braț cu Michael Schmidt semnalizând parcă statului paralel că este omul său, ca și cum nimeni nu ar trebui să se atingă de el, în anii care i-au mai rămas din mandat.

Sa zicem ca participarea la un asemenea eveniment, desi rara pe agenda unui presedinte de stat, e tolerabila. Si presedintele are prieteni…

Dar acum nici 3 zile, presedintele Klaus Iohannis a recidivat: Michael Schmidt si nevasta au fost singurii insotitori la decernarea premiului Carol cel Mare.

De unde atata disperare?

Ca sa intelegem mai bine disperarea lui Iohannis, trebuie sa citim cu alti ochi articolul din ianuarie 2021 a lui Catalin Tache:

 

Michael Schmitt a stat o vreme ascuns la Viena, și a revenit abia recent, de cateva luni în țară, asta pentru că niște procurori pezevenghi se pregăteau să-i dea omorul în România. Cu multe presiuni și intervenții, atât de la Cotroceni, cât și din partea unor grei ai statului austriac, Michael Schmidt a fost scăpat și de aceea era nevoie ca președintele să-l reafirme în spațiul public românesc, să-l repoziționeze în capul securiștilor ca un semnal de alarmă, ca aceștia să nu se mai țină de protejatul sau. De aia, l-am vazut pe Iohannis fugind la Criț pe 1 august.

Dar episodul Criț nu a fost destul pentru „activii” din sistem. Exista un trend intre greii din servicii din care reiese ca Iohannis e tot mai vulnerabil, mai ales ca a insistat stupid pe balonul politic Florin Citu, astfel ca ar trebui sa i se dea decisiva, asa cum i s-a dat lui Basescu spre a doua parte a celui de-al doilea mandat al sau, prin retinerea fratelui Mircea Basescu si a amantei, Elena Udrea.

Asa ca s-au deschis din nou fisetele cu dosarele DNA puse la pastrare despre Schmidt. Iar Iohannis a aflat din nou si, din nou, s-a afisat cu Schmidt insistand parca si el, presedintele, sa transmita un mesaj, un alt mesaj: „vedeti ca Schmidt e mai important decat credeti”.

Puțini știu că, Klaus Iohannis este extrem de sensibil la oamenii cheie din statul austriac și că, deși te-ai aștepta să promoveze business-ul german, conexiunile sale cu eltita Austriei sunt foarte puternice.

Unul din acești conectori este chiar Michael Schmidt, care este „pe bune” cu premierul Austriei, Sebastian Kurz, și prieten de familie cu Karoline Edtstadler, regina politicii din Salzburg, considerata o viitoare stea a politicii europene si care azi indeplineste urmatoarea functie:

 

Michael Schmidt are atâtea pile în Austria și un loc atât de mare în inima lui Klaus Iohannis, încât datorită lui Emil Hurezeanu a fost „salvat” de la rușine în momentul în care a fost debarcat din postul de ambasador al României în Germania, primind postul de ambasador al României la Viena.

Fapt inedit, și Emil Hurezeanu este „apropiat” financiar si de Relu Munteanu (sper ca nu ati uitat de el, urmeaza imediat partea lui) și de Michael Schmidt, și se găsește și el într-o mare dilemă, fie la care să renunțe, fie cum să-i împace ca să nu se mai certe.

Prietenia cu Michael Schmidt este vitală pentru Klaus Iohannis, căci acesta este păstrătorul tuturor secretelor și codurilor PIN, în plus de asta, Klaus Iohannis își negociază un exit de la Cotroceni, mai precis vrea postul de președinte al Consiliului European, obiectiv pentru care are nevoie maximă și de sprijinul diplomatic al Austriei la Bruxelles. Nu e un post de mare anvergură, dar e un post plătit cu 40 de mii de euro pe lună, în care nu faci mai nimic și beneficiezi de protocolul unui șef de stat, adică exact ce-i place lui Iohannis.

Lucrurile sunt în derivă pentru președinte. El știa ce se va întâmpla cu Florin Cîțu, de aceea o traducere a gestului public de a-l legitima pe Michael Schmidt este că se grăbește foarte tare să mai tragă de pe România tot ce se mai poate, în răstimpul rămas din mandat, mai ales că și suspendarea este foarte posibilă.

Singura surpriză cu adevărat șocantă este numărul enorm de voturi pe care moțiunea l-a avut, lucru care-i arată lui Iohannis, și ne arată și nouă că, în mod straniu, de această dată, SRI-ul nu s-a băgat ca să îndulcească eșecul picarii motiunii și i-a arătat lui Iohannis că, fără „ei” în Parlament, e mort.

 

Să revenim însă la lemnele noastre. De cealaltă parte a pușculiței prezidențiale se află Relu Munteanu, un personaj super sulfuros al Sibiului, în epoca comunistă, și un super milionar post-tranziție de teapa lui Sorin Ovidiu Vântu, atâta doar că mult mai puțin independent ca SOV.

 

Boier in comunism, super milionar astazi

 

Aurel Eugen Muntean este cunoscut în Sibiu mai ales ca principal acţionar al hotelului Împăratul Romanilor. Altfel, e foarte low profile.

Omul de afaceri Aurel Muntean face parte din acea categorie de antreprenori care ştiu să evite bine presa, activităţile companiilor sale ori amănuntele vieţii private fiind ţinute departe de ochii curioşilor.

Născut în localitatea Buia-Stenea, judeţul Sibiu, Relu Muntean locuieşte în prezent în Bucureşti şi conduce de-aici cea mai mare parte din investiţiile sale. Afaceri foarte cunoscute, devenite deja branduri, sunt hotelul Împăratul Romanilor din Sibiu, unde este preşedinte şi administrator, şi magazinul Victoria din Bucureşti.

Fost sportiv de performanţă al FC Inter Sibiu în anii de glorie ’80, plecat apoi la Sportul Studenţesc, Relu Muntean a investit primii bani cu succes în afaceri cu precădere imobiliare. 2009 a fost anul în care a ieşit pentru prima dată în atenţia publicului, întâi prin organizarea Cupei Davis la Sibiu, apoi prin candidatura depusă la preşedinţia Federaţiei Române de Tenis. Deşi nu a câştigat, Aurel Muntean a fost susţinut de prietenul său Ilie Năstase, dar şi de Ion Ţiriac.

Cele peste 400 de spaţii comerciale deţinute de omul de afaceri sibian în întreaga ţară (mai ales în Sibiu şi Bucureşti) prin intermediul diferitelor companii la care este acţionar sau asociat generează venituri din închiriere de peste trei milioane euro anual.

Din lanţul hotelier Împăratul Romanilor mai face parte unitatea din Sibiu, Împăratul Romanilor (înregistrat pe firma Împăratul Romanilor Srl), ce dispune de 152 de locuri de cazare, fiind considerat un monument arhitectural al oraşului, clădirea fiind construită în 1555.

Fiecare hotel din lanţ funcţionează pe o firmă diferită, cel din Braşov fiind înregistrat pe o firmă din Sibiu, Aurelius Împăratul Romanilor. Lanţul mai include şi hotelul Carpaţi din Bucureşti, cu 39 de camere, şi hotelul Cetate din Alba Iulia, care are 100 de camere, potrivit datelor de pe site-ul companiei. Toate hotelurile operează sub branduri proprii, nefiind afiliate la reţele hoteliere internaţionale.

Relu Munteanu cu Ilie Nastase la Wimbledon in 2015

 

Potrivit estimarilor noastre, facute cu sprijinul unor experti imobiliari, daca Relu Munteanu ar vinde tot portofoliul sau de spatii comerciale, ar incasa lejer 250 de milioane de euro.

 

De brăcinari cu Nicu Ceausescu, sub nasul DIE si USLA

 

Anii ’80 ni-l aduc în atenție pe Aurel Munteanu în calitate de fotbalist emblematic, alături de o generație interesantă de fotbalisti, unii ajunsi mari golani ai fotbalului romanesc, dupa Revolutie: Mircea Sandu, zis si Nasu’, si controversatul Gino Iorgulescu.

A jucat intre 1974 si 1986 la Sportul Studentesc, alaturi de Ticleanu, Mircea Sandu, Gino Iorgulescu, Gheorghe Hagi, Marcel Coras. Echipa era „patronata” de Nicu Ceausescu, cel care prin calitatea sa de sef al Uniunii Tineretului Comunist avea in subordine echipa din Regie.

Fiind de la Sibiu, Aurel Munteanu a intrat în contact direct cu Nicu Ceaușescu, pe doua paliere: jucand la Sportul Studentesc, caci echipa era „patronata” de fiul dictatorului din postura de sef al Uniunii Tineretului Comunist, iar mai apoi, in 1987, din postura de primsecretar al organizației PCR Sibiu.

 

Sibiul, în afară de faptul că era orașul beizadelei Nicu Ceaușescu, însemna și un focus special pentru Securitate, datorită comunității de sași, foarte puternică în zonă. De fapt, reprezenta o zona majora de interes atat pentru Securitatea internă, mai ales pentru UM 0620, adica USLA, adica Unitatea Speciala de Lupta Antiterorista, pentru cea externă, adica UM 0544, adica Centrul de Informatii Eexterne, dar si pentru Direcția a III-a, temuta UM 0625 – Contraspionaj.

 

Primele mențiuni din Arhivele Securiății ale lui Aurel Munteanu, fac referire la relația acestuia cu un personaj super controversat din anii 80 ai Sibiului, este vorba de Cornel „Lucky” Vulcu, timp în care Relu Munteanu își făcea veacul la Împăratul Romanilor alături de șmecherii orașului.

Lui Lucky Vulcu, Aurel Munteanu îi plasa o grămadă de marfă adusă din Occident pentru bișnițăreală, căci fiind sportiv bine văzut în regimul comunist, amic la catarama cu Nicu Ceausescu, Relu Munteanu putea aduce tot ce-i poftea inima, de la blugi și video-uri până la parfumuri și alte bunuri.

În vara lui 1986, petrecută pe litoral, Lucky a cheltuit 100.000 de lei, spune informatorul „Albotă”, care adaugă : „A câștigat mulți bani achiziționând bunuri aduse de fotbaliștii români din străinătate (Gino Iorgulescu, Relu Munteanu), pe care le-a vândut apoi la prețuri mai mari (aparate video, casete, blue-jeans)”.

Cei doi, Lucky Vulcu si Relu Munteanu, erau prieteni foarte buni de poker si sprit, dar și cointeresați să lucreze împreună, pentru diversele obiective ale Securității.

În anii ’80, securitatea română i-a construit lui Vulcu aparența unui dizident care ar fi fost opresat de regimul comunist si, cumva, DIE a reușit să-l planteze pe Vâlcu și pe soția sa în Berlin, în Germania, în rol de dublu agent.

„Venus 2” s-a numit operațiunea de infiltrare în Occident a unor agenți ai Securității, scoși din țară mai ales prin intermediul unor căsătorii care le facilitau „dincolo” integrarea, cum a fost, într-un fel, și cazul lui Lucky. Cei din „Venus 2” nu erau ofițeri, ci doar un fel de colaboratori permanenți buni la toate, eventual chiar dispensabili. Zeci și zeci de asemenea agenți au împânzit Occidentul în anii ’70 și ’80, subminând diaspora românească, spionându-i pe emigranți, dezbinându-i pe românii din exil prin intrigi, diversiuni și escrocherii, provocând tensiuni și suspiciuni prin zvonuri și calomnii.

Din nefericire pentru DIE, caracterul rebel al lui Vulcu l-a făcut pe acesta să facă o grămadă de prostii în Germania, de la escrocherii și până la scandaluri, desconspirându-se incetul cu incetul. Ultima garagata a fost intimidarea prin acte de violenta a unui jurnalist de la Europa Libera. Este momentul în care Lucky Vulcu părăsește intempestiv Germania și, surpriză, revine din nou la Sibiu, adică în țară, in 1981, lăsând-o în Germania pe soția sa.

Este important acest episod colateral despe Lucky Vulcu, ca să înțelegeți că prieteșugul cu Relu Munteanu nu-l putea feri pe acesta de misiunile date de DIE sau Securitate.

Într-un alt episod, Lucky Vulcu primeste misiunea de a-l recupera pe fostul ofițer de miliție Ion Popa (fost comandant al miliției din Agnita), fugit în Germania și stabilit la Ingolstadt. Culmea, ditamai fostul șef al miliției își crease în Germania o banda de hoti cu care comitea tot felul de jafuri. Lucky a primit comanda să-l „recupereze” pe fostul ofițer de miliție. Lucky l-a sedat cu somnifere, l-a pus într-o mașină și s-a dus cu el spre patrie. La graniță, totul era pregătit.

O „Notă-Consemn” din aprilie 1983 spune așa:

„Va suna la tatăl său și va comunica «transmite Dr. Helmuth că-i trimit mâine medicamentele». Asta înseamnă că «mâine» să fim la frontieră pentru a-i întâmpina. Va veni prin vama Borș, întrucât P.C.T.F. este comun cu al maghiarilor și dacă aceștia vor face greutăți să putem interveni”.

Faza e incredibila. Ajunsi într-o parcare din Ungaria, Popa s-a trezit, l-a batut pe Lucky și a reușit să fugă.

Cu totul întâmplător, putin timp mai tarziu, politia germana o găseste moartă în apartament pe nevasta lui Vulcu.

N-o să vă vină să credeți, dar în anul 2001, când lucram pentru Ziua de Sibiu, l-am cunoscut pe Vulcu, care mi-a relatat că, în fapt, soția lui a fost „sinucisă” de experții serviciilor secrete germane, care i-au aranjat o moarte de toată frumusețea cu venele tăiate în vană, în locuința din Nürnberg. Pentru public, a fost „suicid cu somnifere și alcool”, conform politiei.

Mai mic cu 12 ani, Relu Munteanu l-a considerat pe Vulcu un soi de „profesor de viata buna”. De la el a invatat Relu Munteanu sa relationeze, sa manipuleze prin bani, de la el a invatat Munteanu si ce defecte sa isi reprime. Spre deosebire de Lucky, Relu a invatat sa fie discret, nu si-a cheltuit toti banii pe poker, ci i-a investit la inceputul anilor ’90, atat de intunecati, in afaceri care sa ii aduca bani constant – spatiile comerciale, sau prin care sa poata spala bani – hotelurile.

Chiar si asa, este imposibil ca Relu Munteanu să nu fi beneficiat de sprijinul patern al securiștilor, ca să construiască imensa avere de azi. N-a făcut-o numai pentru el, a avut și de împărțit, dar încetul cu încetul securiștii lui bătrâni au dat ortul popii, iar Relu Munteanu a devenit tot mai șmecher, sau cel puțin așa crede el.

De exemplu, s-a înconjurat de un adevărat serviciu secret de pază și protecție, racolând din fostul SPP sau SRI ofițeri ieșiți la vatră, pe care îi pune să efectueze diverse misiuni de filaj – „monitorizare”, cum îi spune el.

Auzind că urmează să fie subiectul unei anchete, lucru pe care l-am anunțat în emisiunea lui Cozmin Gușă de la Gold FM, Aurel Munteanu și-a și sunat ciracii ca să ordone verificarea mea și monitorizarea traseului meu.

Abia îi aștept pe foștii SPP-iști si securisti să mă fileze prin fața casei sau pe la Ziar de Cluj, ca să pot să-i fac puțin celebri.

 

Adevarata miza din jurul lui Schweighoffer

 

Despre intrarea lui Aurel Munteanu ca „manager” operațional neoficial al Schweighoffer vorbesc bucureșteni foarte bine informați. Am fost surprins să aflu că băieții tari din Bucale au chiar și mai multe informații despre Relu Munteanu și Schweighoffer, una dintre ele fiind despre nervii afaceristului sibian atunci când a aflat de bătaia pe care au luat-o jurnaliștii și un activist civic la Suceava, acum trei săptămâni. Lui Relu Munteanu nu-i place scandalul, nu rezistă bine la presiunea publică, asa ca a încercat să aplaneze cât mai repede „conflictul”. Mai ales ca el a ajuns la urechi… europene.

 

Dar nu despre ziariștii bătuți vreau să vorbim azi, ci despre felul în care, în mod miraculos Lucian Bode a dat cea mai ciudată și neinspirată declarație vizavi de bătaia jurnaliștilor, spunând că cei care exploatau pădurea acționau, în fapt, legal. Bode face pe prostul. Jurnalistii investigau taierile ilegale facute PESTE documentele de exploatare legala. Fiindca asta e confuzia din capul opiniei publice si v-o lamuresc eu: mafia lemnului se acopera mereu de acte, de autorizatii, dar exploateaza infinit mai mult lemn decat prevad cotele sau documentele. Lemnul la negru vandut la negru e miza adevarata.

 

Chiar și Alina Gorghiu are o postare dura referitoare la acest incident, postare pe care după aceea o șterge. Explicatia „e” simple”: Gorghiu e mana dreapta a presedintelui Iohannis, Iohannis e protectorul afacerilor Schweighoffer, padurile din Suceava sunt „smantanite” de oamenii colegului de partid Gheorghe Flutur.

 

Dis-de-dimineață l-am sunat pe activistul Tiberiu Boșutar, una dintre victimele lovite de brutele de la Suceava, cu care am purtat o discuție mai mult decât interesantă despre neobositele sale căutări și investigații despre mafia lemnului.

Analiza lui Boșutar trebuie să ne dea de gândit:

„Constatarea mea, domnule ziarist, este că austriecii s-au rafinat așa de mult, încât ei efectiv nu mai calcă în păduri, nu mai fac demult greșeala asta, ca să-i putem acuza că ne pradă pădurile României.

Pădurile românești sunt prădate chiar de români, ăsta e tristul adevăr. Ei fură, ei taie pădurile și aduc cuminti lemnul la porțile Schweighoffer. După calculele mele, și cred că am destulă experiență să spun asta, în România se taie cam 40 milioane de metri cubi de lemn, din care 20 de milioane legal, iar restul la negru.

O să vă întrebați unde se duc cele 20 milioane metri cubi la negru? Fiindcă e greu de crezut că atâta amar de lemn poate fi scos fără acte în afara graniței sau de scos din tara asa multi bani subterani, acoperiți de firme și facturi.

Vă spun eu: lemnul NU părăsește teritoriul României, fiindcă principalul consumator al lemnului românesc este micul român, omul simplu, căruia i se vinde aceste lemn la negru, pentru uzul domestic: constructii sau incalzire. Dacă 1 milion de gospodării au nevoie de lemn ca să se încălzească și dacă se consumă într-o iarnă 10 metri cubi per gospodarie, tot la cifrele mele veți ajunge. Această masă de lemn tăiat și valorificat la negru aduce pentru șefii de Ocoale Silvice, pentru protectorii lor, pentru politicieni, cantități uriașe de bani la negru. Asta e adevărata miză a tuturor. De la Schweighoffer și până la politicienii din Rădăuți, din Sibiu, din Bistrița, din Harghita, din Covasna, de peste tot de unde se taie lemnul României”, spune activistul de mediu.

 

Ati inteles, da? Miza mafiei lemnului este banul la negru obtinut din vanzarea lemnului taiat ilegal: sa luam ca standard pretul de acum la mc lemn de lucru de la Caunei, Ocolul Silvic Marginea, care e de 600 de lei. La 20 milioane de mc de lemn taiat ilegal, potul final este de 2,5 miliarde de euro, bani la negru.

 

Abereaza activistul de mediu Tiberiu Bosutar? Nici vorba! Ia sa citim ce constata ministrul Costel Alexe in 2019:

”Diferența de la 18,5 milioane de metri cubi la 38,6 milioane metri cubi reprezintă tăieri neautorizate. Astăzi, cele mai mari probleme de tăieri neautorizate le avem în pădurile proprietate privată, apoi în pădurile autorităților publice locale și, pe locul trei, în pădurile administrate de RNP Romsilva” a arătat ministrul Alexe.

 

Ați putea crede că Relu Munteanu nu are nici o experiență în ceea ce privește afacerile cu lemnul. Vă înșelați amarnic.

Aurel Munteanu a avut firme de exploatare a lemnului și cherestea încă de acum 20 de ani, pe care le-a răptuit sau închis după bunul său plac, cand nu i-au mai convenit.

In 29 iulie 2004, izbucnea un conflict de munca violent in industria lemnului: 600 de angajati amarati luau jet de la milionarul Aurel Munteanu, proprietarul unei firme de prelucrare a lemnului din Harghita:

Conform unui comunicat din 2004 al Federatiei Sindicatelor din Industria Lemnului, de tratamentul infect al lui Relu Munteanu ar fi beneficiat nu numai salariatii din cadrul Colemn, ci si cei de la Fortis Sibiu, Sargetia Forest, SETPPL Sebes, Regna For Bistrita si Salmark Darmanesti. „Multe dintre societatile actionarului majoritar au fost aduse la faliment fara ca vreo institutie a statului sa se sesizeze, acesta continuandu-si opera de falimentare a unei parti din industia lemnului„, se arata in comunicatul remis redactiei de federatia sindicala, care mai adauga ca „grupul de firme Fortis Sibiu si Salmark Darmanesti, al caror actionar majoritar este Aurel Munteanu, refuza sa negocieze contractul colectiv de munca si nu recunoaste legislatia din domeniul muncii, avand un comportament medieval fata de angajati”.

Descrierea perfecta a comportamentului de business al lui Aurel Munteanu: medieval.

 

Sibiu – capitala „managementului” lemnului Romaniei

 

Sibiul a devenit capitala lemnului de multi ani si, mai ales, de cand Iohannis a ajuns la putere. Mai precis, Sibiul poate fi considerat cartierul general al „managementului” lemnului României. În ce sens? Tot eu o să vă explic de ce nimeni nu mai este interesat de ceea ce se întâmplă în zona gri de exploatare a lemnului. Până acum, autoritățile nu au luat nicio măsură împotriva companiei Holzindustrie Schweighoffer, deși numeroase controale au sesizat nereguli asupra modului de funcționare a acestei societăți, mai ales legate de exploatarea ilegală a lemnului din pădurile României. Statul Roman, prin institutiile sale, a refuzat să aplice amenzi și să ia măsuri dure împotriva acestei multinaționale.

Una dintre explicații este protecția la cel mai înalt nivel de care beneficiază compania austriacă. Există suspiciuni rezonabile privind implicarea directă a președintelui Klaus Iohannis în protejarea afacerilor controversate ale Schweighofer în țara noastră. În primul rând, trebuie menționată relația specială pe care finul lui Iohannis, Andreas Huber, consulul onorific al Austriei, o are cu patronul companiei, Gerald Schweighoffer.

In 5 decembrie 2016, pe atunci seful PRU Sebastian Ghiță șoca opinia publică în momentul în care declanșa un atac surprinzător la adresa lui Iohannis, prezentând într-o conferință de presă un document, în fapt o scrisoare, semnată de fondatorul Schweighoffer, și adresată lui Klaus Iohannis, proaspat instalat în care bătrânul Schweighofer îi cerea președintelui României să nu promoveze Legea Pădurilor fiindcă dăunează intereselor industriei lemnului, adica… propriei companii. Sa ne aducem aminte cum suna declaratia politica a lui Sebi Ghita de atunci:

”Am obtinut un document care să vă facă să înțelegeți cine și cum protejeaza această mafie a pădurilor de la vârful statului român. E o scrisoare a lui Schweighofer către președintele României, Klaus Iohannis, datată 2 martie 2015. Parlamentul a trimis la promulgat către Klaus Iohannis legea pădurilor astfel încât pădurile României să fie protejate și salvate. Pe 2 martie 2015, abia ajunsese președinte Klaus Iohannis și a primit o scrisoare prin intermediul finului său, Andreas Huber, consulul onorific al Austriei de la Sibiu. Această scrisoare l-a făcut pe Klaus Iohannis să întoarcă în Parlament legea care ar fi salvat pădurile României. Este dovada clară că străinii, astăzi, au atâta putere și influență, încât reușesc să manevreze până și președintele României.

Vă arăt semnătura acestui domn Schweighofer cu care a cerut președintele României, iar președintele s-a executat. În două săptămâni, președintele României a îndeplinit voința austriacului și a dat drumul în continuare tăierii pădurii românilor”, a declarat Sebastian Ghiță în cadrul conferinței de presă.

 

Ce să vezi, Iohannis trimite înapoi legea în Parlament, lucru care creează stupoare. Ca să justifice gestul, Iohannis apelează la un argument nemaiauzit și susține public că a fost sesizat de nelegalitatea Legii Pădurii chiar de către Consiliul Concurenței, care ar fi remarcat că legea cuprinde elemente de natură să afecteze grav practicile anticoncurențiale din industrie.

Această declaraţie a fost reluată de Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, într-o conferinţă de presă la 18 mai 2015: “Departamentul (juridic n.n.) mi-a propus retrimiterea fiindcă împreună cu actul care a venit la promulgare a venit o sesizare venita din initiativa Consiliului Concurentei. Am retrimis legea în Parlament folosind această sesizare”.

Fostul Preşedinte Traian Băsescu, într-o intervenţie telefonică din 14 mai 2015, la B1 TV, aduce o lămurire suplimentară si el la stupizenia facuta de Iohannis:

“Nu mi s-a intamplat niciodata, in 10 ani, sa primesc de la Consiliul Concurentei un preaviz legat de promulgarea vreunei legi. E prima data cand se intampla. Nu mi s-a întâmplat. E prima dată când constat că aşa funcţionează Consiliul Concurenţei. Cert este ca e anormal ce s-a intamplat. Consiliul Concurentei nu are o relatie institutionala din proprie initiativa cu Presedintele”.

Atât de hilar a fost argumentul, că până și mucalitul Traian Băsescu, fost președinte al statului, remarca fapul că nu a mai auzit niciodată așa ceva în istoria Romniei moderne, deoarece Consiliul Concurenței nu are atribuții de comunicare instituțională cu președinția.

Lucrurile se complica si mai mult.

Ministerul Mediului face o declaratie socanta, în urma unui control efectuat în 2015, si anume că societatea Schweighoffer este implicată în acțiuni de evaziune fiscală. Potrivit controlului inspectorilor din minister, „a fost tăiată masă lemnoasă ilegal, care a fost introdusă în firmele respective – s-a constatat fantomă – pentru că multe s-au și închis, deci evaziune fiscală mare, iar masa lemnoasă respectivă a fost dusă la export“.

Apoi se mai intampla ceva. Padurile detinute de Universitatea Harvard in Romania sunt vandute unui grup suedez de investitii: Greengold. RISE Project a analizat componența celor două grupuri de afaceri și a descoperit că unele personaje cheie fac parte atât din tabăra vânzătorilor cât și din cea a cumpărătorilor. Haha, deci o falsa tranzactie. Sau una susceptibila de a fi considerata dubioasa.

În fapt, un suedez de origine română reprezinta la București atât interesele Universității Harvard, cât și pe cele ale grupului Greengold care i-a cumpărat în ultimele luni o parte din păduri. Sorin Chiorescu, 47 de ani, este fondator și director executiv al grupului suedez Greengold, care deține întinse suprafețe forestiere în România. Concomitent, Chiorescu a fost angajat de fondul de investiții al Universității Harvard să-i administreze o fabrică de placaj din Călărași.

 

Sub presiunea constanta a opiniei publice si a societatii civile, firma Schweighoffer face si ea un pas interesant in 2018, și anunță că a vândut două subsidiare din grup, care dețineau în proprietate 15.000 de ha de pădure în România, unei companii pe nume… ati ghicit, Greengold, la un preț care nu a fost anunțat public.

 

Dar unde este sediul Greengold Timberlands 3 SRL care se ocupa cu „managementul” (activitati de consultanta pentru afaceri si management) a 30 000 de hectare de paduri din Romania?

La Sibiu, capitala lemnului romanesc sau, mai bine zis, cartierul general al adevaratilor smecheri ai lemnului romanesc!

 

 

Și care are ca proxy un management compus din români, cu trecut cel puțin controversat, din sfera exploatării lemnului.

Dintr-odată nu se mai povestește despre faptul că gigantul IKEA sau divizia de investiții a Universității Oxford deține aceste păduri, ele apar dintr-odată „la liber” în mâinile unui privat suedez, ascuns dupa mai multe off-shore-uri si denominarea de „fond de investitii”.

 

Marea întrebare care se pune în acest moment este cine beneficiază în continuare de banii la negru care provin din mafia lemnului, pe care, în mod curios, insitituțiile statului nu vor sub nici o formă s-o stârpească.

Stim cine sunt o parte din beneficiari – padurarii si sefii de ocoale silvice, asta la baza, politicienii cu influenta judeteana, asta la nivel mediu… Dar, la nivel inalt, cine ia banii la negru si, mai ales, unde sunt ascunsi ei?

Asteptam din partea domnului Aurel Munteanu dreptul sau la replica sau comentarii pe care doreste sa le faca, le vom publica negresit.

Pana atunci, va las spre vizionare un video incredibil despre un alt golan al padurilor Romaniei: Frank Timis, romanul-tunar, care si-a facut un brand din exploatarea vorace a resurselor naturale ale lumii. Ultimul tun? 12 miliarde de la British Petroleum in 2019. Conform BBC, gigantul din energie ar fi cumpărat participaţia lui Frank Timis dintr-un zăcământ de gaz din Senegal pentru 250 mil. dolari în 2017, dar documentele obţinute de BBC Panorama şi Africa Eye arată că BP va plăti de asemenea către compania omului de afaceri român încă 12 mld. dolari în redevenţe.

In imaginile de mai jos, jandarmii si executorii judecatoresti merg sa puna in aplicare o sentinta judecatoreasca. Priviti cum se comporta cu autoritatile statului roman interpusii lui Frank Timis.

Asa se comporta cu Romania toti praduitorii care s-au imbuibat din vanzarea aurului sau verde: padurile.

NOTA:

Strict Secret este un site cu dezvaluiri adevarate, am dovedit asta inca de la inceput, si ne vom construi foarte repede reputatia de ziar al adevaratelor secrete. Eu, Liviu Alexa, sunt un jurnalist clujean, unul de “provincie”, dar am dat lovituri mari de presa la viata mea: dezvaluirile despre pedofilul Cristian Pomohaci, dezvaluirile despre adulterul lui Ciprian Marica care facea bici-bici cu o blonda la un hotel din Cluj-Napoca, eu v-am dezvaluit aici cum a incercat generalul Gabriel Oprea sa o violeze pe procuroarea Laura Codruta Kovesi, asa ca merita sa urmariti proiectul meu editorial, Strict Secret.

Ai un pont?  Contacteaza-ma pe 0720 00 88 88 – via Whatsapp, Telegram sau Signal sau scrie-mi pe emailul mailstrictsecret@gmail.com

Daca ti-e frica sa iti dezvalui identitatea, fa-ti un Gmail anonim, dar trimite-mi totusi ce ai in tolba: razbuna-te sau cauta sa ma folosesti aratand si altora nedreptatile ce au loc in Romania.