Goran Mrakić, prozator, pasionat de aforisme satirice, suporter înfocat al Poli Timișoara

În calitate de reprezentant al suporterilor lui Poli am participat prin 2008 la o întâlnire cu Marian Iancu la un hotel din Timișoara. Noi eram supărați și nemulțumiți din mai multe motive pe care urma să le expunem bossului. Principala pricină a gâlcevei era prețul piperat al pachetului de bilete pentru cele trei meciuri din grupele Europa League. Ne credeam șmecheri, importanți și tari pe poziții, dar Mareanul, despre care am citit deunăzi că e-n stare gravă la pușcărie (Dumnezeu să-i dea sănătate), ne-a tăiat macaroana din câteva vorbe bine ticluite. Avea școli înalte de Bucale și gesturi de grandoman, aplecat din nobilă benevolență spre voința plebei entuziaste, în timp ce noi eram niște bieți pândari de peluză.

Privit din perspectiva prezentului, campionatul României era la vremea respectivă cu trei clase peste ce avem astăzi. Steaua și Rapid numai ce jucaseră un sfert de cupă europeană, iar Poli urma s-o elimine pe Șahtior Donețk, deținătoarea trofeului Ligii Europei. ”Corupția este pentru democrație ca uleiul pentru motor. Miroase neplăcut și urât, dar nu se poate fără”, spunea Antonio Espinosa în serialul ”Caracatița”, portretizându-l pe Licio Gelli.

Patronul ne-a întrebat dacă vrem să mâncăm ceva. Șefu` Clasei, unul dintre liderii galeriei, care în 2020 a candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș, a zis ”nu” încercând păstreze un tonus de demnitate, dar am observat că unii l-au țintuit cu dezaprobare și reproș non-verbal. Nu ești invitat în fiecare zi, la propriu, la masa bogaților, nu? La un moment dat a intrat și Gheorghe Chivorchian cu alută de JR Ewing și ne-a întrebat ce vrem să bem. Toți au cerut bere, numai eu am zis că vreau vin. Lor le-a comandat câte un Tuborg, iar mie o sticlă de Chianti ce costa vreo 100 de euro pe vremea aceea, din care și-a turnat și sieși un pahar, făcându-mi cu ochiul. Niște ospătari i-au adus Mareanului un bol mare de ciorbă, de unde își scotea întruna cu polonicul în timp ce vorbea cu noi. Vinul era excelent și savurându-l mi-am pierdut complet interesul pentru discursul și promisiunile lui Iancu. Am conștientizat că ne trombonește și că nu avem ce să-i facem.

Era mult prea versat pentru a se lăsa contrazis sau intimidat de niște puștani, mai ales că știa să jongleze cu argumentele și dumele cu măiestria unui crupier. Mi-am adus aminte de vorbele regizorului Stanley Kubrick: “The great nations have always acted like gangsters, and the small nations like prostitutes.” Summa summarum, n-avem nicio influență sau putere de decizie. Eram, în esență, doar niște paiațe de decor, maimuțe urlătoare din peluză. Ridi, Pagliaccio,sul tuo amore infranto!

Când am topit sticla de Chianti mi s-a deschis apetitul pentru vinoase, dar mi-am dat seama că întâlnirea era pe sfârșite și nici nu mi-aș fi permis să mai cer o sticlă. Sau – cine știe? Băieții s-au ridicat în picioare pregătindu-se de plecare. Iancu își isprăvise bolul de ciorbă, dar mai avea puțin pe fundul farfuriei. Obosit să tot scormonească cu lingura, a luat farfuria, a dus-o la gură și a sorbit cu zgomot conținutul rămas. Pentru o clipă am avut impresia că, o dată cu zeama, legumele și cubulețele de carne, a îngurgitat și palmaresul fantomatic al Politehnicii Timișoara, care e de negăsit până în zilele noastre. Ne-am retras la un birt din Complexul Studențesc, unde am mai băut un Schwabenwein de Recaș cu 12 lei.