de Liviu ALEXA

 

Anul acesta, la final de martie, România aniversează 18 ani de când face parte din cea mai puternică alianţă militară a lumii: NATO. Alianţă în care, deşi este membru plin şi în ciuda faptului că este unul dintre puţinele state NATO care a atins ţinta de 2% din PIB cheltuieli pentru Apărare, România are rolul de băieţel care aduce pe tavă ţigări şi răcoritoare pentru fratele mai mare, SUA, implicate în adevăratele meciuri militare.

Ne dăm seama că nu suntem decât nişte copii de mingi abia acum când, după câteva săptămâni de teatru diplomatic, Vladimir Putin a invadat Ucraina, distrugând în câteva zeci de minute toate bazele aeriene ale acestei ţări.

Dacă n-ar fi fost parteneriatul strategic cu Statele Unite, aşa să vă închipuiţi: că am fi fost doar în chiloţi când, după Ucraina, Putin ar fi încercat să invadeze şi România.

 

În 32 de ani de libertate, Armata României a scăzut de 5 ori

 

Analiza de faţă nu îşi propune să elogieze nici parteneriatul României cu SUA şi nici anvergura militară a NATO, asta o face Radu Tudor pe bani la Antena 3, ci ne propunem să arătăm că, strict din punct de vedere militar, România anului 2022 este mult mai slab pregătită decât România de la începutul secolului XX.

Politicienii slabi care au condus ţara după Revoluţie nu au avut viziunea să investească intelligent în dezvoltarea capacităţii militare a României. Deşi Rusia, hrăpăreaţă şi mafiotă, ne suflă în ceafă de psete 200 de ani. Deşi nu ar fi trebuit să uităm niciodată cât de tare a nenorocit Rusia slăbita Românie ieşită violată după cel de-al doilea război mondial.

Dacă la 1990 exista o oarecare infrastructură de unităţi militare, astăzi ea este distrusă de trecerea timpului şi, mai ales, de imbecila decizie de a suspenda serviciul militar obligatoriu în anul 2006, când, dacă vă aduceţi aminte, a fost nevoie de două zile de vot pentru a schimba Constituţia.

În data de 23 octombrie 2021 s-au împlinit 15 ani de la desființarea serviciului militar OBLIGATORIU, în România, după 138 de ani de obligativitate.

Această schimbare a fost posibilă datorită unui amendament constituțional din 2003 care a permis Parlamentului să facă serviciul militar opțional. Parlamentul român a votat pentru eliminarea serviciului obligatoriu, în octombrie 2005. Armata română a luat ființă după Unirea Principatelor. La 12/24 noiembrie 1859, Prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, era înființat Statul Major General.

Chiar dacă statul român ar răscumpăra terenurile cedate diverşilor imobiliari ca să se îmbogăţească, tot nu am avea timp destul ca să pregătim ofiţeri şi subofiţeri ca să instruiască militari în termen. România nu mai are hangare, cazărmi, nu are viziune, nu are strategie. Nu are nici măcar capacitatea de a se adapta din mers în faţa tehnicilor revoluţionare de luptă care au schimbat faţa conflictelor militare în ultimii 5 ani.

În aceste momente triste pentru omenire, România s-a transformat într-un depozit regional de dărăpănături militare second-hand. O Românie ce are de acoperit 238.000 de kilometri pătraţi de teritoriu, porneşte la drum după cum urmează:

 

– Pe parte navală avem un submarin sovietic clasa Kilo, fregata românească “Mărăşeşti”, patru corvete româneşti, trei corvete din clasa Tarantul (o să râdeţi, şi ele tot sovietice);

– Pe partea aeriană avem 17 avioane F16 second-hand, care cică ar fi trebuit să intre la modernizare, 2 avioane sovietice de recunoaştere AN-30, 25 de avioane sovietice MIG21 Lancer, 8 elicoptere IAR 316, 58 de elicoptere româneşti, utilitare şi de atac şi 22 de aeronave americane fără pilot. Adică suntem zero barat, fier garantat.

– Nici pe partea de forţe blindate nu stăm mai bine. Avem 108 tancuri de fabricaţie româno-sovietică, 54 de tancuri Bizonul şi încă un număr nedefinit de TR 85-800, dar care nu trece de 200 de unităţi.

 

– Pe partea de transportoare, mergem la drum cu 500 de camioane româneşti DAC, 160 de camioane Roman, până în 800 de vehicule de tip TAB, până în 250 de vehicule blindate, dar de generaţii mai vechi.

 

Staţi liniştiţi, inventarul dezastrului nu s-a terminat:

 

– Pe partea de artilerie am putea să ne considerăm nu aliaţi NATO, ci aliaţi ai Armatei ruse, fiindcă avem circa 140 de tunuri sovietice Konkurs şi Malyutca. Avem 32 de baterii sovietice, 218 obuziere sovietice M30, spre 400 de obuziere româneşti şi 150 de sisteme americane antiaeriene.

Dacă credeţi că intenţia analizei Strict Secret este să facă mişto de dotările prăfuite ale Armatei române, atunci să aflaţi că ce e mai trist abia urmează.

 

În cazul unui conflict militar major, să zicem o stare de asediu, sau invazie inamică, noi nu avem de nici unele, decât să abordăm fie variant întâmpinării cu pâine şi sare a invadatorilor, obicei românesc, constant prezent în istoria ţării, sau fuga în munţi, pentru românii situaţi în zone geografice propice.

În 32 de ani de libertate, noi nu am reuşit să colaborăm cu alte state pentru proiecte de fabricare a roboţilor militarizaţi. Nu am reuşit să investim în drone militare. Nu am reuşit să lansăm măcar un satelit militar. Nu am fost în stare, în ciuda creierelor numeroase, să ne specializăm măcar pe dezvoltarea capacităţii de atacuri cibernetice, aşa cum au reuşit chinezii, nord-coreenii şi ruşii să o facă.

 

Mastodontul inutil ROMARM

 

Tot ce aţi citit până acum este un preambul, cam lung, dar foarte necesar. Puţini români ştiu că, în ciuda miliardelor de euro aruncate de România pe geam pentru înzestrarea militară cu fierătanii second hand, statul roman insistă să afirme că noi avem şi o industrie militară.

Era să uităm şi noi, ziariştii, de minciuna Romarm, dacă de câteva zile nu ar fi început la Uzina Mecanică şi Fabrica de Arme Cugir un protest de proporţii, în care angajaţii au ieşit în stradă ca să ceară bani mai mulţi, pentru că nu se mai descurcă din salariile care nu depăşesc 2000 de lei.

De aceea am considerat la Strict Secret că, peste toate informaţiile pe care le veţi primi în aceste zile, nu ar strica să aflaţi şi câte ceva despre ROMARM – principalul furnizor românesc de tehnică de apărare. Un mastodont inutil care pretinde, prin cele 15 fabrici pe care le gestionează, că livrează (cităm de pe site-ul oficial): “produse şi servicii de calitate”.

În ultimii 20 de ani, Romarm a fost, în 12 ani fiscali, pe pierderi enorme. În 2020, cifra de afaceri a Romarm a scăzut la jumătate faţă de 2019, adică la 71 de milioane de euro, având pierderi de 7 milioane de euro şi datorii de 21 de milioane de euro.

Având în vedere aceste cifre dezastruoase, putem lesne să asemuim eşecul industriei miniere cu eşecul industriei de armament din România. România şi-a distrus singură industria de extracţie şi procesare a cărbunelui, transformând zeci de mii de mineri într-un fel de cerşetori social, demni de dispreţ, desi, dacă ar fi fost puţină viziune, minerii României ar fi putut să devină astăzi salvatorii noştri în vremurile de criză energetică pe care le trăim.

Discuţia despre industria de armament se pune cam în aceleaşi note, doar că asistăm la comiterea a două greşeli simultan: investim bani preţioşi, dar nu în tehnica militară modernă, ci în fierătaniile care nu mai trebuiesc marilor puteri şi insistăm să menţinem şi să finanţăm precar industria autohtonă de armament care, prin cei 1000 de angajaţi şi cele 15 fabrici şi uzine de sorginte comunistă, sunt la ani lumină de realităţile acestor timpuri.

Cele 15 filiale Romarm produc armament şi muniţii, dar pentru o apărare medievală. Produc vehicule blindate, prost dotate şi lipsite de supleţe. Produc proiectile, pulberi şi explozivi pentru arme de sorginte sovietică care ar fi trebuit să fie deja la muzeu, nu să facă parte din “strategia de apărare a ţării”.

Arsenal Reşiţa, Fabrica de Pulberi Făgăraş, Uzina de Produse Speciale Dragomireşti, Uzina Mecanică Sadu, Uzina Mecanică Plopeni – toate aceste filiale lucrează pe linii de producţie uzate moral şi tehnologic şi produc minus valoare. Suntem atât de înapoiaţi încât, nici măcar în pandemie, Romarm nu a putut susţine preoducţia românească de măşti de protecţie. Când i s-a cerut Romarm să ajute România cu măşti de protecţie, compania era total nepregătită, ba chiar a livrat măşti neconforme. Livrarea de măşti a ajuns apoi pe mâna interlopilor, intereselor de grup ale personajelor care au gestionat pandemia.

În cei 20 de ani de funcţionare, Romarm nu s-a ridicat niciodată la standardele de performanţă ale altor companii deţinute de alte state. Toţi directorii generali care au căpuşat conducerea Romarm au fost fie puşi de garda veche de securişti ai Armatei, ori puşi politic, fără să aibă nici un fel de treabă cu industria de apărare.

Industria românească de apărare a fost atât de neinteresantă pentru partenerii noştri strategici, încât nici demnă de privatizare nu a fost. Până şi licuricii Europei şi Americii şi-au dat seama că nu merită efortul şi că România este destul de slabă încât să accepte să plătească un purcoi de bani şi să-şi asume preluarea second handurilor ieşite din uz.

În iunie 1941, România avea în Planul de Mobilizare 1,1 milioane militari şi îşi permitea să intervină în conflicte globale, ba chiar să încerce să recupereze Basarabia şi Nordul Bucovinei ce fuseseră anexate în 1940 de Uniunea Sovietică. În 2022, România stă ascunsă după fustele Americii pe flancul estic al NATO, care este cel mai expus la o eventuală agresiune a Rusiei.

În fiecare an, fiecare român plăteşte 1000 de lei pentru Armata României. O armată care, practic, deşi există, este la fel de „eficientă” ca un pistol Carpaţi în faţa unui pistol KelTec P50.

NOTĂ:

Dacă te interesează să mă susții ca jurnalist, să vezi cum gândesc și cum scriu, dacă te interesează ce se va întâmpla cu lumea asta mare din care și tu faci parte, comandă-ți cartea mea de pe www.liviualexa.com

Strict Secret este un site cu dezvăluiri adevărate, am dovedit asta încă de la început, și ne vom construi foarte repede reputația de ziar al adevăratelor secrete.

Sunt Liviu Alexa, jurnalist clujean, unul de “provincie”, dar am dat lovituri mari de presă la viață mea: dezvăluirile despre pedofilul Cristian Pomohaci, dezvăluirile despre afacerile de milioane ale DELTAMED, firma prietenului drag al lui Raed Arafat, care ia toate licitațiile pe ambulanțe din România, dezvăluirile despre adulterul lui Ciprian Marica la un hotel din Cluj-Napoca, eu v-am dezvăluit aici cum a încercat generalul Gabriel Oprea să o violeze pe procuroarea Laura Codruța Kovesi, așa că merită să urmăriți proiectul meu editorial, Strict Secret.

Nu îți cer bani că să citești anchetele mele, știu că te doare în cot de jurnaliști; noi, jurnaliștii, contăm pentru tine doar daca subiectul îți e pe plac. Nu îți cer să donezi bani, fiindcă știu că nu o să o faci, n-ai făcut-o nici în cazul Recorder, nici în cazul Rise Project. Ești doar un alt român ce va citi gratuit munca mea și va trece la un alt site.

Ai un pont?  Contactează-mă pe 0720 00 88 88 – via Whatsapp, Telegram sau Signal sau scrie-mi pe emailul mailstrictsecret@gmail.com

Dacă ți-e frică să îți dezvălui identitatea, fă-ți un Gmail anonim, dar trimite-mi totuși ce ai în tolbă: răzbună-te sau caută să mă folosești arătând și altora nedreptățile ce au loc în România.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nota redacției: Cum Strict Secret este dedicat românilor care caută „altceva”, dincolo de zgomotul alb al mașinilor de manipulare, poate nu ar strica să țineți minte trei litere: NCN. E un post de știri și opinie cu totul altfel, pe care îl găsiți în grilele tuturor cabliștilor români, în zona posturilor informative. Nu mai zapați PESTE el, adăstați câteva minute pe zi pe NCN. O să vedeți, o să vă placă si o să vreți să rămâneți tot mai mult acolo.