de Liviu Alexa

Strict Secret a oferit cea mai corectă și profesională dovadă a trecutului dubios al Corinei Caciuc, amanta ambițioasă a lui Laurențiu Reghecampf, cel care, după un deceniu și mai bine de căsnicie, a decis să-și părăsească intempestiv familia.

Noi, la Strict Secret nu am apelat la cancanisme și bârfologie, ci am adus dovada de necontestat că dubioasa Corina Caciuc nu este altceva decât o prostituată care și-a oferit trupul pe bani în cluburile din Dubai, potrivit interviului pe care Strict Secret l-a luat unui manager de club din Emirate, care ne-a confirmat că deveanca, cu origini din Botoșani, era disperată să caute clienți bogați în cluburile de noapte din Dubai, pentru a-i tapa de bani contra unor servicii sexuale.
Tot noi am publicat și poze din tinerețea Corinei Caciuc, atunci când era o fată „de la țară”, grăsuță și netunată.
Culmea tupeului, aseară, prin intermediul unei avocățici din Timișoara, țărăncuța din Deva, care crede că, dacă stă în spatele lui Reghecampf, ne impresionează cu ceva, a avut tupeul să ne trimită o somație prin care să ne ceară să ștergem ancheta și să nu mai publicăm pe viitor nimic despre ea, considerând ca „nereale” atât informațiile noastre,cât și fotografiile prezentate.
Așa că am decis astăzi să mai confirmăm o dată, dacă era nevoie, statutul nostru de jurnaliști de investigație serioși, care nu vorbesc în dodii.
Și o să vă arătăm astăzi fotografii și o filmare în premieră care dovedește fără echivoc că această domnișorică a avut încă din adolescență un scop bine definit din a se “lipi“ de vedete high profile.
Una dintre ele este Kamara, vedeta de la Alb și Negru, cu care Corina Caciuc s-a combinat pe când acesta era în mare vogă, urmărindu-l la concerte cu o disperare demnă de statutul unei fane obsedate. La acel moment, Kamara era divorțat, așa că a profitat vreo câteva nopți de cărnița fragedă a Corinei Caciuc.
Practic, astăzi putem considera, fără să greșim câtuși de puțin, că Reghecampf este șogor cu Kamara. Dar asta nu e tot.

Avem pentru dumneavoastră și un mini „interviu” pe care Kamara i-l ia Corinei Caciuc după o noapte furtunoasă, când, cu hormonii mai liniștiți, Kamara a decis că e momentul să facă pe principialul și pe maturul îndemnând-o pe Caciuca să-și continue școala, căci tocmai și-o părăsise de luni bune, îndemnând-o să fumeze și să bea mai puțin, căci fuma trei pachete de țigări pe zi și consuma alcool în neștire, ba chiar să își rezolve problemele medicale, unele de inimă și altele „care cel mai probabil țineau de chestiuni ginecologice”.

Interviul ne prezintă o Caciuca bondoacă, încă netunată, dar dornică să se întindă cu oricine i se părea ei că e vedetă din lumea artistică.
Potrivit surselor noastre din staff-ul tehnic care opera concertele lui Kamara, Caciuca era „o fată dispusă la orice din punct de vedere sexual, aproape nebună, făcea în pat niște scheme care te lăsau mască, era rea de muscă și cu un tupeu maxim, mereu la vânătoare de vedete; era însă generoasă și cu dansatorii lui Kamara, care chiar au poștit-o o noapte întreagă, după un concert în care aveau zi liberă a doua zi”.
Povestea pe care v-o dezvăluim astăzi în exclusivitate ne arată câte de profund alterată era Corina Caciuc la ieșirea din adolescență, căutând încă de pe atunci să se lipească de cineva faimos și cu bani, pe care să pună gheara. După un deceniu de încercări eșuate, în care a ajuns să fie repudiată chiar și de curvele Bucureștiului, și după ani de zile de Dubai, Caciuca a tras lozul câștigător combinându-l și aburindu-l pe naivul Laurențiu Reghecampf.
Dacă Reghe l-ar fi sunat pe șogorul Kamara ar fi primit multe detalii folositoare care ar fi trebuit să îi dea de gândit înainte de a-și părăsi familia, una dintre cele mai apreciate familii din show-bizz-ul românesc. Dar nu a sunat. Așa că a devenit prostul nr. 1 al României: și-a părăsit superba familie pentru o prostituată.
PS: Corinca Caciuc a mințit cu nerușinare când a “scăpat” în presa cumpărată de Reghecampf că e absolventa de Cambridge. Hahaha, filmulețul e dovada clară că și-a părăsit școala! Aaa, că are școala patului, e altă discuție!
PS2: In loc sa se concentreze la meci, Reghecampf s-a apucat sa sune la tot felul de oameni din presa sa nu preia articolul nostru, haha, ba chiar si la Kamara! Ce jenant e Reghe!
Până să vizualizezi videoul cu Caciuca, aflat la final, citește și asta:

NOTA:

Daca te intereseaza sa ma sustii, sa vezi cum gandesc si cum scriu, daca te intereseaza ce se va intampla cu lumea asta mare din care si tu faci parte, comanda-ti cartea mea de pe www.liviualexa.com

Strict Secret este un site cu dezvaluiri adevarate, am dovedit asta inca de la inceput, si ne vom construi foarte repede reputatia de ziar al adevaratelor secrete.

Sunt Liviu Alexa, jurnalist clujean, unul de “provincie”, dar am dat lovituri mari de presa la viata mea: dezvaluirile despre pedofilul Cristian Pomohaci, dezvaluirile despre afacerile de milioane ale DELTAMED, firma prietenului drag al lui Raed Arafat, care ia toate licitatiile pe ambulante din Romania, dezvaluirile despre adulterul lui Ciprian Marica care facea bici-bici cu o blonda la un hotel din Cluj-Napoca, eu v-am dezvaluit aici cum a incercat generalul Gabriel Oprea sa o violeze pe procuroarea Laura Codruta Kovesi, asa ca merita sa urmariti proiectul meu editorial, Strict Secret.

Nu iti cer bani ca sa citesti anchetele mele, stiu ca te doare in cot de jurnalisti, noi, jurnalistii, contam pentru tine doar subiectul iti e pe plac. Nu iti cer sa donezi bani, fiindca stiu ca nu o sa o faci, n-ai facut-o nici in cazul Recorder, nici in cazul Rise Project. Esti doar un romanache ce va citi gratuit munca mea si va trece la un al site.

Ai un pont?  Contacteaza-ma pe 0720 00 88 88 – via Whatsapp, Telegram sau Signal sau scrie-mi pe emailul mailstrictsecret@gmail.com

Daca ti-e frica sa iti dezvalui identitatea, fa-ti un Gmail anonim, dar trimite-mi totusi ce ai in tolba: razbuna-te sau cauta sa ma folosesti aratand si altora nedreptatile ce au loc in Romania.