Am tot stat și m-am gândit mult, ore în șir după ce am publicat articolul cu Rareș Bogdan și cu ciudata poză în care stă alături de Cristian Rizea practic legitimându-l pe fugar, din postura sa de prim-vicepreședinte al PNL, partid aflat la guvernare în România din postura sa de europarlamentar și de vedeta, de persoană publică.
Și am tot stat și m-am întrebat de ce ar fi comis totuși Rareș Bogdan o prostie atât de mare, un gest impardonabil pentru viitorul sau politic, un om care își dorea să fie este candidat al PNL ului la președinția României, ori sa fie premier sau ministru de Interne. Cum să mai ajungă el ministru de Interne când stă la poză cu un fugar căutat de Poliția Română?
Dar probabil că ceea ce își dorește Rareș Bogdan in acest moment nu mai e posibil. După episodul Rizea, mi-e tot mai clar că Rareș Bogdan a devenit oficial o cârpă.
O să vreau să îl priviți pe Rareș Bogdan acum doar în logica unei cârpe. Sună destul de jignitor. Da’ nu găsesc o altă metaforă care să nu jignească și mai tare. A fost cârpa cu care s-a șters la fund Klaus Iohannis în momentul în care l-a folosit pentru revigorarea partidului, a fost cârpa cu care s-a șters Klaus Iohannis in momentul în care nu i-a oferit o compensație reală pentru munca sa din campania electorală din 2019 și pentru câștigul adus partidului prin propria sa prezență. A fost cârpa lui Klaus Iohannis când a acceptat să meargă ca europarlamentar în cimitirul politicienilor bătrâni, el fiind foarte tânăr pentru un asemenea post, a fost cârpa lui Klaus Iohannis chiar și la alegerile din acest congres când, abia-abia, cu ultimele sfori țări ale securiștilor a reușit să ia ultimul post de prim vicepreședinte primind 600 de voturi din neant. A fost cârpa lui Iohannis când ori de câte ori s a discutat despre o posibilă nominalizare a lui ca premier a fost mereu sărit cu vederea.
Rareș Bogdan însă nu își mai aparține de mult din punct de vedere politic și probabil nu își mai gestionează sau nu-si mai aparține de mult nici din punct de vedere strategic. Eu cred că este ghidonat cu lesă scurtă de băieții din SRI. Poate nu numai din SRI, ci și din SIE, căci la Bruxelles e deja altă competență. Și nu “ghidonat” neapărat de Eduard Hellvig, așa cum le-ar place tuturor barfitorilor de București să creadă.
Relația de prietenie cu Edi Hellvig a existat, dar e de mult apusă. Hellvig s-a prins că Rareș Bogdan ii dăunează și nu s-a mai întâlnit de foarte multă vreme cu el. Hellvig s a prins că Rareș Bogdan abuzează de numele său pomenit în diverse contexte, ca și cum Bogdan ar putea rezolva ceva direct la șeful SRI care “e prietenul meu”, cum spunea mereu.
Dar Rareș Bogdan a picat de mult în dizgrația lui Hellvig și, dacă este astăzi vreo comunicare cu SRI, ea se face prin anumite divizii și oameni speciali ai serviciului, care într-un fel sau altul il ghidează pe Rareș în jungla politică națională, folosindu-se de el. O să dau putin timpul inapoi doar cateva zile mai în spate decât poza cu Rizea de ieri, si o sa afirm ca e inexplicabilă din punct de vedere politic prezența lui Rareș Bogdan și a unui grup de europarlamentari din PNL la Chișinău de săptămâna trecută. Adică fără nici un fel de treabă de la partid, băieții ăștia s-au dus, vezi Doamne, să cunoască realitățile Republicii Moldova.
Rareș Bogdan nu s-a dus acolo degeaba. S-a dus cu un task, n-aveam de unde să înțelegem la acel moment, pana a aparut poza cu Rizea. Și mie mi-a luat câteva ore ca să înțeleg și să asimilez mai bine contextul pozei cu fugarul.
Pană să se vadă cu Rizea, Rareș Bogdan a avut grijă să se întâlnească și să se pozeze cu întreaga conducere a Moldovei, de la Maia Sandu la Igor Grosu, vrând parcă să semnalizeze din toti rarunchii: “Salut, uitați, am venit, exist, eu sunt. Știți cine sunt? Sunt șeful Delegatiei Romaniei in Parlamentul European pe partea de PPE, sunt prim-vicele PNL, sunt europarlamentar, sunt o vedeta!”
Iar apoi a picat chestia asta aparent inexplicabilă pentru mulți a lui Rizea. Poza cu Rizea. Unde, din nou, Rareș s-a comportat ca o cârpă, cârpa serviciilor secrete românești care l-au făcut pe Rareș să comită acest gest aparent imprudent. Rares Bogdan e un tip foarte atent la aceste nuante, din specularea lor a crescut politic pana la un moment dat. De aici si dilema mea, de ce ar fi comis voluntar un gest sinucigaș?
Rares Bogdan nu putea face asemenea chestiune decat dacă era obligat să o facă si numai serviciile il puteau forta. Vorba aia: decât alte probleme penale sau pârnaie, mai bine o poză cu Rizea.
Așa că Rareș a înghițit un broscoi decisiv. Și cred că cu asta s-a cam încheiat cariera sa în politica mare. O să rămână doar un simplu europarlamentar până la capătul mandatului său și nimic mai mult.
În ciuda insistențelor presei, Rareș Bogdan nu a vrut să ofere niciun fel de declarație, nici un fel de comentariu în afară de ziarul Adevărul, unde sigur că a putut controla inclusiv răspunsul său, a putut la felul în care el este pus în pagină și, de asemenea, a putut merge pe o audiență controlată.
Declaraţia penibilă a lui Bogdan
Pentru Adevărul, Rareș a scos pe guriță o minciună imensă, putred de gogonată.
Îl cunosc destul de bine pe Rareș ca să pot să spun când e sincer sau când minte, când insinuează ceva sau când vine asumat, parcă cu o misiune de comunicare, ca un punctaj primit de la servicii.
Ca să nu fie lucrurile chiar în aer, a ales să mintă grosolan. Spune el:
„La câte poze am făcut cu el în ultimii doi ani, peste 100.000, e ultima mea problemă”, spune europarlamentarul.
„Am văzut şi eu postarea, el, ca să se vorbească de el, trebuie să se lege de persoane cu notorietate. Face bine ce face, din punct de vedere al imaginii lui. Ce treabă am eu cu oraşul Bălţi sau cu Cristi Rizea? Deci, nu am nicio treabă, dar el reuşeşte să facă o ştire, ceea ce este un lucru exceptional pentru el. Să fie sănătos, dar nu am treabă cu alegerile din Bălţi, să fie sănătos.Nu mă interesează deloc, nu ştiu de alegeri, nu am nicio treabă. Nici nu ştiam că sunt alegeri”, a declarat Rareş Bogdan, pentru Adevărul, cu privire la fotografia în care apare alături de Cristian Rizea.
Eu nu-mi aduc aminte să fi vazut 100.000 de poze cu Rizea și Rareș Bogdan în ultimii doi ani. De aceea, consider foarte inoportună declarația lui Rareș Bogdan.
Acest articol este o “servită” după cum se spune în limbajul de presă și o servită este și declarația lui Rareș Bogdan.
Jurnalista de la Adevărul nu vrea și nu poate să îl pună în dificultate pe europarlamentar. În definitiv, pe noi nu ne intereseaza CATE poze a făcut cu Rizea, dacă știa sau nu de alegerile din orașul Bălți, nu ne interesa nici dacă avea vreo treabă în respectiva localitate. Pe noi ne interesa ca prim-vicepresedintele PNL sa ne raspunda la o singură chestie.
De ce ai făcut tu, domnule Rareș Bogdan, europarlamentar, prim-vicepreședinte al PNL, partid aflat la guvernare, poze cu un fugar, cu un condamnat, cu un penal condamnat la 4 ani și 8 luni de închisoare pentru trafic de influență și luare de mită? De ce te ai afișat cu un om a cărui poză apare pe site-ul Poliției Române că este căutat?!
Asta trebuia să ne spună nouă Rareș Bogdan, nu să ne dea bla-bla urile din Adevărul.
Dar Rareș a venit pentru o altă misiune acolo, iar aici vin cu analiza mea. Puteți o acceptați sau nu. Dar eu zic că merită să vă gândiți la ea.
Pentru că Rareș a mers la Chisinau cu misiunea specifică de “a pune mâna pe el”, cum se spune, de a-l legitima pe Cristi Rizea, de a arăta că nu e singur Rizea și că ditamai europarlamentarul Rareș Bogdan, care reprezintă Romania, adică statul român, adică partidul aflat la guvernare îl legitimează politic. Practic, că Rizea este recunoscut de România și în România.
De ce e prețios Rizea. Pentru moment
Oameni din servicile secrete romanesti care se ocupa special cu asemenea lucruri l-au trimis pe Rareș Bogdan acolo, sunt oameni care il ghidoneaza pe Rareș, asa cum se ocupă și de Cristian Rizea.
N-o o să vă vină să credeți, dar serviciile secrete romanesti au treabă multa de ceva vreme incoace pe la Chișinau, dar mai ales în aceste zile.
În ultimele câteva săptămâni, SRI a dat ceva lovituri în Moldova. Se întâmplă niște lucruri, SRI cunoaște foarte bine Republica. Si Rares Bogdan a fost ales ca să înghită acest broscoi, să se șteargă repede la guriță și să treacă episodul, dar să semnalizeze în fața Maiei Sandu și a multor altor oameni din România, din structuri, că Rizea deocamdată stă acolo cu acceptul Statului Roman.
Era nevoie de o reconfirmare pentru Rizea, fiindcă începea să fie agitat, se simțea părăsit.
Importanța lui Rizea a crescut foarte mult pentru SRI în ultimul timp datorită unor lovituri cu adevărat interesante pe care el le-a pus la cale, in calitate de trompetă a serviciului nostru de informatii.
Timp de luni de zile cu cartea sa “Spovedania lui Rizea” și dezvăluirile făcute pe Facebook sau Instagram, Rizea a măcăit și bodogănit supărat despre corupția și șmenurile sau fetisurile sexuale stranii ale milionarilor din București sau ale unor politicieni proeminenți din București. Apoi, dintr-o dată, Rizea a virat retorica sa spre Chișinău, unde a început să se implice tot mai activ in anchetarea unor personaje publice din Moldova, de notorietate în respectiva țară, pe care a început să le demoleze cu diverse informații compromițătoare. Toate au culminat cu două mari lovituri de imagine pe care Rizea le-a detonat si pe care nu avea de unde să le știe decât de la serviciile secrete românești.
Primul tun este decaparea de la butoanele Procuraturii generale a lui Alexandru Stoianoglo, procurorul general al Moldovei care a fost arestat pe nepusă masă, întâmplător după câteva șarje pe Instagram ale lui Cristian Rizea. Stoianoglo a fost arestat pentru abuz în serviciu, el fiind, repet, bine mersi, până când Rizea nu a început să îl targeteze.
Astăzi se vorbește despr anticorupție mult in Moldova. Subiectul este pe trend acolo si tot Rizea este cel care, acum câteva săptămâni, a demolat-o pur și simplu pe Natalia Morari, una dintre jurnalistele iconice ale Moldovei care zbiera peste tot, în toate emisiunile, despre corupții Moldovei, despre hoții care fura tara. Iar ea a fost dată în vileag de Cristian Rizea că are un copil cu fugarul Veaceslav Platon, care este un hoț, un interlop, considerat unul dintre artizanii furtului a 1 miliard de euro, implicat în afacerea “Laundromatul Rusesc” din Republica Moldova. O altă lovitură data de Rizea si care a aruncat-o în neant pe ditamai jurnalista pe care o adorau toți moldovenii ce o priveau pentru intransigența și obiectivitatea ei, care s-au dovedit a fi false.
Foarte interesant este că și în acest caz, al controversatului devalizator, procurorul general Alexandru Stoianoglo (foto), astăzi arestat, s-a pronunțat spunând in vară că dosarul lui Platon, tatal copilului jurnalistei Morari, ar fi fost fabricat la comandă politică, deși Platon a fost condamnat la 18 ani de închisoare în aprilie 2017 în dosarul Furtul miliardului.
Demolarea Nataliei Morari de către Rizea este cu atât mai interesantă cu cât jurnalista fusese in prealabil dată în vileag ca e finantata de George Soros si de Ambasada SUA la Chisinau, în urma unei anchete fabuloase publicate în Moldova pe care o puteti citi AICI. Ea a incasat milioane de dolari de la Ambasada Americii pentru televiziunea ei, TV8, in timp ce ea ii facea un copil unui interlop rus, conectat la oligarhii Kremlinului, atunci cu adevărat o sa rămâneti masca.
Deși Moldova poate să vă pară un haos din punctul de vedere al bătăii securiștilor ruși cu cei moldoveni, la care se mai adaugă securiștii români și cei americani, adevărul e că “cineva” face curățenie de toamnă în jurul Maiei Sandu.
A disparut Stoianoglu, cat ai spune “catuse”. Dar nu e singurul care a degajat scena politica pentru a o lasa pe Maia Sandu sa iasa si mai mult in evidenta.
E foarte greu de apreciat dacă Rizea face doar jocurile serviciilor secrete românești sau se mai “adapă” din când în când și la serviciile secrete moldovenești. In orice caz, nimeni normal la cap nu poate explica de ce fostul deputat PSD Cristian Rizea, fugit în Republica Moldova pentru a se sustrage unei pedepse primite în România de patru ani și opt luni de închisoare, nu este in acest moment “intors” înapoi în România, cum de e asa impotent Statul Roman in fata “fratilor moldoveni”, nimeni nu poate explica în ce context fostul președinte Igor Dodon i-a retras lui Rizea cetățenia ce parea legala… in fine, de ce acest cetățean este în acest moment tolerat pe teritoriul statului moldovenesc, de ce Moldova refuză cu obstinație să il predea și, mai ales, de ce România nu face niciun efort să aducă în țară.
Concluzia mea este că el convine în acest moment si Romaniei, si Moldovei, ca un fel de canal de transmisie al serviciilor secrete românești si moldovenesti care, practic, fac “curățenie” în Moldova în jurul Maiei Sandu. Nu se știe cu ce scop, dar maniera e abruptă.
Pe 18 octombrie, adică acum 3 zile, Igor Dodon si-a dat demisia din Parlamentul Moldovei. Liderul Opoziției pleacă in mod intempestiv de pe scena politică cu destinația Moscova unde, dintr-o dată, l-a apucat cheful de business și de identificarea unor investitori ruși care să vină în Moldova. Că el sigur nu va mai reveni o perioadă bună în Moldova, mai ales că și-a mutat copiii și familia la Moscova.
Gestul retragerii lui Dodon exprimă oarecum si bunavointa Rusiei care si-a dat acceptul ca Maia Sandu sa isi consolideze imaginea de fată curată, de femeie providentiala care va schimba destinul Moldovei.
Însa situația Maiei Sandu este una cum nu se poate mai rea: în acest moment, Republica Moldova se află pe fundul fundului sacului din punct de vedere financiar. Maia Sandu are mari probleme să isi treacă poporul peste iarna care va să vină. Și probabil că cei care o ghidează pe Maia Sandu, mă refer la Germania și Rusia, vor să o ducă și mai jos in mocirla problemelor, ca să aibă de unde să o recupereze, umilă și ascultătoare, pentru a o integra intr-un proiect politic senzațional despre care vă voi povesti în continuare.
Puteți sau nu să fiți adepții conspirației, este treaba voastră să credeți dacă ceea ce propun eu este o conspirație sau un scenariu de lucru, nu mă interesează nici să vă fac pe plac, nu mă interesează nici să manipulez pe cineva.
Sunt unionist ca mentalitate, cred într-o Românie unită, nu într-o Românie sfartecată.
Maia – Vodă sau Tzarină?
Merită să vă duc înapoi puțin cu mintea și cu ochii și cu gândul spre o fotografie de acum câteva săptămâni cu Maia Sandu care, la putine zile după ce s-a suit pe scaunul de președinte al Moldovei, a făcut o drumeție in România. Pe retelele de socializare, Maia Sandu a apărut într-o poză foarte interesantă, unde ni se infatiseaza delicata si suavă, cocoțată pe Vârful Moldoveanu, cel mai înalt vârf din Carpații românești, pozând alături de tricolorul românesc și având în spate o cruce.
O imagine iconică care seamănă cu stilul de promovare al lui Putin. Și cumva menită să îi manipuleze în continuare pe moldoveni și unioniști.
Țineți minte acest episod cu Maia Sandu pe cel mai înalt vârf din România, pentru că el este foarte important ca metaforă pentru ceea ce urmează să vă povestesc.
0,000007 la sută dintre români își vor mai aduce aminte de un lucru incredibil care a avut loc în 2019 când, practic, Klaus Iohannis a refuzat sa isi asume recunoașterea guvernului Maia Sandu. La acel moment, lucrurile erau foarte ambigue și în politica noastră externă. Practic Theodor Meleșcanu, la acel moment, voia să continue susținerea absolut stupidă pentru Vlad Plahotniuc, oligarhul moldovean exilat in Ciprul de Nord (consiliat o grămadă de timp de Daniel Diviricean, un român din Cluj care, după ce i-a fost mână dreaptă lui Vlad Filat, i-a subtilizat nevasta și averea).
La acel moment, și ministrul Afacerilor Externe și Iohannis au refuzat să coopereze cu Maia Sandu și Andrei Andrei Năstase, dacă vă aduceți aminte. Culmea e că Iohannis a fost împotrivă și cu poziția propriei sale familii politice, PPE, care ii susținea pe cei doi lideri, Năstase și Maia Sandu, de ani de zile. 2019 este cu adevărat unul dintre cele mai rușinoase momente din istoria recentă a relațiilor României cu Republica Moldova pentru că România, în 2019, când avea o șansă excelentă să intervină decisiv “în joc” a refuzat să se ralieze la construcția unei majorități anti-Plahotniuc, proiect la care lucra Uniunea Europeană de luni bune în 2019 alături de americani.
Din acel moment, pentru gestul său absolut necugetat de a fi refuzat să o susțină pe Maia Sandu, Klaus Iohannis a fost eliminat de Germania și Angela Merkel din orice participare la “formatul” Republicii Moldova.
România practic nu a avut aproape nici un cuvânt de spus în tot ce a însemnat evoluția proiectului de democratizare a Chișinăului din 2019 si pana azi, poate doar pe partea de intelligence, unde SIE si SRI si-au pastrat “urechile” ciulite. Culmea, Romania a lipsit din proiectul mare, dar, în mod paradoxal, la acest proiect de democratizare a Chișinăului s-a raliat Rusia! Lucru foarte bun, de altfel, nu neaparat periculos.
Rusia nu s-a raliat pentru că murea de dorul Moldovei, ci pentru ca a primit garantii de la Germania ca împreună pot controla zona. Și Rusia a căutat să ofere un exemplu pozitiv de cooperare și cu Bruxelles și Washington în această chestiune. Maia Sandu este reușita cooperării germane și ruse pe proiectul Moldova.
Un roman care a sesizat foarte bine momentul 2019 a fost Cozmin Gusa care readuce in discutie proiectul Kozak, un plan foarte interesant, o propunere din 2003 aparținând lui Dmitri Kozak care este o personalitate marcantă din echipa președintelui rus Vladimir Putin. Planul Kozak era initial un memorandum care presupunea ca regiunea transnistreană să aibă statut egal în federație cu restul țării. Practic, era o propunere care viza soluționarea definitivă a conflictului dintre Republica Moldova și regimul separatist din Transnistria prin construirea unui stat moldovenesc federal, oarecum asimetric. Că planul eșuat de federalizare a Moldovei a ieșit mulți ani din discuție, e una.
Dar el a fost cumva repus pe tapet de greii din Rusia si Germania recent, de aproape un an, și asta vă spun din mai multe surse foarte speciale cu care m-am consultat, mai ales că, între timp, domnul Dimitri Kozak a urcat foarte mult la Kremlin ca poziție, devenind șeful adjunct al administrației de la Kremlin. Mai mult, Putin l-a numit pe Kozak responsabil direct și reprezentant al Rusiei in orice discuție cu Moldova. Ca să nu mai fie dubii.
Si în august 2021, Putin îl trimite la Chișinău pe Dimitri Kozak “pentru un prim contact cu noua guvernare pro-europeană”. Nu s-au oferit alte detalii. Cert este că Dimitri Kozak s-a întâlnit cu președintele Maia Sandu. Dovada o aveti mai jos.
Maia Sandu a luat prima lumina de la Dmitri Kozak. Prima data e mai greu…
Această vizită nu a fost deloc întâmplătoare și acum vreau să revenim puțin la contextul politic actual din Republica Moldova. V-am spus ca Moldova este în genunchi rău de tot in aceste momente, o țară înfometată, sărăcită, lipsită de resurse.
România o duce si ea rau. E o țară lovită puternic de Covid 19, cu o criză politică fără precedent în istoria recenta a României, cu un președinte inert și ignorant care miercuri a tinut o conferință penibila de presă
Tot miercuri “se întâmplă” niște declarații foarte interesante. George Simion, de la partidul AUR, a vorbit ieri tot mai apăsat despre suspendarea președintelui.
Si Vasile Dâncu, prezent în emisiunea lui Cozmin Gușă de la GOLD FM, vorbește din nou despre suspendarea președintelui Iohannis, spunând că PSD așteaptă parteneri care să vină alaturi in acest proiect de suspendare.
Dacă niște actori europeni se hotărăsc să intervină în joc si să convingă USR, apoi facțiunea liberală care aparține lui Ludovic Orban, dar si partidul AUR, atunci președintele este ca și suspendat. La referendum, poporul, nervos si frustrat, ii va da un clapar in fund lui Iohannis, putem prezice asta fara sa fim sociologi.
Se gandesc si altii la acest plan al suspendării și analizează serios consecințele aruncării în haos a României. Este și motivul pentru care trebuie să privim totuși cu îngrijorare vizita intempestivă, tot miercuri, a secretarului de Stat al Apărarii din SUA: România a ajuns într-o criză majoră, de vreme ce trebuie să vină americanii să ne dea din nou “mutările” în plic.
Nicolae Ciucă, “noul” premier. Asta vor americanii
Domnul Lloyd J. Austin a venit oficial, chipurile să transmită recunoștința Statelor Unite față de contribuția majoră a României în NATO în cadrul unei întrevederi pe care a avut-o cu Klaus Iohannis la Cotroceni.
Dar seful Pentagonului, dacă dorea sa exprime vreo recunoștință catre Romania, putea să o facă liniștit și printr un e-mail, printr-o scrisoare oficială, nu să deranjeze până aici.
De fapt, domnul Lloyd Austin asta a venit pentru că este îngrijorat și a venit să-i dea lui Klaus Iohannis mutarea în plic. Vă anunț că inainte de consultari se știe că premierul recomandat de americani lui Iohannis este Nicolae Ciucă și apoi Dumnezeu cu mila, vedem ce va mai urma.
Este foarte greu în contextul despre care vorbim să credem că vecinii noștri plâng cu hohote de tristețe că suntem așa de vulnerabili și de slab pregătiți în fața crizei, că avem o clasă politică coruptă și indecisă. Țineți minte acest cuvânt: vulnerabil.
Noi, românii, suntem acum vulnerabili. Se uită cu mare jind la noi, și ungurii, și rușii, se uită cu îngrijorare și americanii.
Gura useristului adevăr grăiește
Iarăși vreau să va aduc pe masa niste contexte. Poate că nu întâmplător Dan Barna a scos pe gură o păsărică mare cat o aparenta gafa, la audierile sale pentru postul de Ministru al Afacerilor Externe când a spus mucalit: “SUA și-au luat mâna de pe toate zonele din estul Europei”. Eu nu am râs de Barna de această dată.
O fi Dan Barna un păcălici în multe ipostaze ale carierei lui politice, dar nu poate fi considerat chiar un prost. Atenție! Era audiat in comisia parlamentara si a fost foarte serios in ceea ce a zis.
El a spus că țara noastră se bucură de o oportunitate de politică externă importantă pentru că Statele Unite și-au luat mâna de pe țările din Estul Europei. Nu simtim toti asta? De fapt, am simtit vreodata ceva?
„Oportunitatea pe care noi o avem ca ţară vine în contextul în care SUA şi-au luat mâna în mod formal de pe toate zonele din Estul Europei, mutându-şi priorităţile în zona Pacifică. În acest context, oportunitatea pe care o avem vine din acest punct în care americanii ne spun să fim parteneri cu ei, dar fiecare în zona sa. Aceasta este o poziţionare firească pe care trebuie să o avem”, a declarat Barna.
Deși poate fi contestatabilă, criticabilă, părerea lui Barna măcar reprezintă o strategie de politică externă, în condițiile în care noi nu mai avem o strategie de politică externă de 173.000 de ani.
La capitolul Politica Externa, România se comportă medieval in 2021. Suntem într-un haos, într-un loop de gandire care ne face vulnerabili în ochii tuturor vecinilor noștri.
Și ce se întâmplă atunci când rușii văd oriunde în jurul lor un teritoriu volatil în care există instituții slabe?
Pai, ele reprezintă instantaneu o țintă sigură pentru Politica Externă și de Apărare a Federației Ruse și, mai ales, pentru dorința lor de a-și recupera influența și interesul în acest spațiu.
De aia sunt foarte atent la planul Kozak. La revenirea lui Kozak.
Dmitri Kozak este o persoană foarte influentă și cu multă putere de decizie și care nu vorbește să se afle în treabă. De ce a venit el să se vadă cu Maia Sandu și, mai ales, ce reprezintă, ce ar putea reprezenta pentru Kozak, pentru planul Kozak, existenta politică a Maiei Sandu în regiune?!
Nuanţa “întâmplătoare” a lui Putin
O să îmi permit să înaintez un plan care poate fi activat oricand, e un update al Planului Kozak ce poate fi valabil și peste trei luni, dacă Iohannis este suspendat, și in 2024, când lui Klaus Iohannis i se termină mandatul.
Pana sa va explic scenariul meu “de lucru”, țineți minte, vă rog, ca pe 6 octombrie a apărut în România un sondaj INSCOP publicat de sociologul Remus Stefureac care arată că in ultimele 9 luni AUR și-a dublat intenția de vot ajungând la 17 la sută. În acest timp, am aflat ca sondajul INSCOP a fost platiti de americani.
Nu trebuie uitat nici ca domnul Remus-Ioan Ştefureac are doctorat la Academia Naţionala de Informaţii „Mihai Viteazul“ (din subordinea SRI), a fost membru al colegiului editorial al „Revistei Române de Studii de Intelligence“ (care funcţionează sub autoritatea Academiei Naţionale de Informaţii) şi fost consilier al directorului SRI, George Maior. Din perspectiva asta trebuie să priviți sondajul, dar este un semnal pentru planul pe care vreau să vi-l spun dumneavoastră și care o vizează pe doamna Maia Sandu.
În varianta suspendării lui Iohannis, cu atât mai mult Maia Sandu poate să devină in orice secundă activată în cadrul Planului Kozak, adică să fie “transferată” de pe banca nationalei Moldovei, in echipa României.
Din punct de vedere legal, doamna Maia Sandu este proprietara a două cetățenii. Este și cetățean moldovean și cetățean român. Asta îi asigură dumneaei posibilitatea de a candida la orice oră și în orice secundă și în România, de exemplu, pentru funcția de președinte al României.
Eu am fost si sunt mereu atent și la ce mai scoate Vladimir Putin pe gură. De exemplu, la finele lui decembrie 2020, Vladimir Putin, in cadrul unei unui eveniment public, si mă refer la conferința sa de presă tradițională de la sfârșit de an, a remarcat acest lucru, spunând că Maia Sandu “este președinta Republicii Moldova dar, în același timp, este si cetățean al României”, a spus Vladimir Putin.
Și declarațiile ulterioare, facute tot cu acest prilej, dar după ce a făcut referire la Maia Sandu, sunt interesante:
”Demult auzim îndemnuri din partea țărilor din Vest că trebuie să ne retragem trupele de pacificatori. Și noi suntem pentru, dar atunci când va fi contextul potrivit, imediat cum va fi stabilit un dialog normal dintre Chișinău și Tiraspol, când toți vor alege calea păcii și înțelegerii. Noi pentru asta suntem. Și am fost foarte aproape de asta cu președintele Voronin, dar în ultimul moment, reprezentanți ai vestului au pus presiune, el a refuzat, a respins înțelegerea și soluționarea conflictului transnistrean a fost amânată pe un termen nedeterminat. De ce, pentru ce? După asta am întrebat colegii din UE, pentru ce ați făcut asta? Ei, iată, așa a ieșit. Dar mai devreme sau mai târziu, această problemă trebuie hotărâtă”, a declarat Vladimir Putin, conform Ziarului de Gardă din Republica Moldova.
În eventualitatea în care Maia Sandu ar vrea să candideze și la Președinția României, dupa o eventuală suspendare a lui Iohannis sau chiar în 2024, pentru Maia Sandu ar exista contextul perfect, prin creșterea AUR in optiunile romanilor, iar Maia Sandu devine astfel un candidat demn de temut, cu mari șanse de a deveni președinte al României. De fapt, vă rog să mă scuzați: Maia Sandu ar putea legal sa devina SI presedintele Romaniei, nu știm dacă va reuși și electoral să devină președinta a două țări – Republica Moldova și România, în același timp.
Veti spune ca aberez, ca este inedită soluția, veți spune că este un scenariu fantasmagoric. Puteți să spuneți ce vreți despre mine, dar eu vă spun că asta s-a mai întâmplat. Chiar in istoria poporului roman.
Și vă trimit să citiți cărțile de istorie și să căutați un nume: Alexandru Ioan Cuza. Prin alegerea sa ca domn al Moldovei la 5 ianuarie 1859 și al Tării Românești la 24 ianuarie 1859, a înfăptuit unirea celor două principate in Romania.
Deci nu e ca și cum nu s-ar mai fi întâmplat.
În condițiile în care românii sunt ciudati in optiunile lor electorale, mai ales ca sunt emotionali si indragostibili, poate iesi orice. Din punctul de vedere al istoriei recente, romanii traiesc a treia țeapă emoțională: prima, când au pus botul la Emil Constantinescu, a doua când au picat în plasa lui Traian Băsescu și a treia, cea mai dureroasă, când au ieșit în stradă cu sutele de mii pentru a-l susține pe Klaus Iohannis, care i-a dezamăgit, pur și simplu și-a bătut joc de ei. Ei bine, în contextul ăsta, s-ar putea ca niște forțe externe, niște grupări, niște servicii, niște țări, să estimeze ca fiind foarte fezabil planul impunerii unei femei la Președinția României și a Moldovei în același timp care, pe premisele actuale, pe contextul COVID 19, pe frustrarea oamenilor, pe nevoia lor de stabilitate, speculand nevoia lor de “altceva”, sa fie acceptata si votata precum Maia Sandu. Două țări distruse de criză și de politicieni să admită să se unească chiar și în acest fel – suna interesant, nu?
Ciudat să se unească romanii si moldovenii într-un singur stat, condus de o singură persoană! E de discutat în ce condiții o alipire reală la Moldova ar putea genera ieșirea automată a Romaniei din NATO sau din Uniunea Europeană. Așa ceva nu s-a mai întâmplat totuși în istoria Uniunii Europene.
Dar ce ați zice dacă această uniune dintre Romania si Moldova ar fi sprijinită și de Rusia, la schimb cu cedarea ca interes și ca discuție diplomatică a Transnistriei de către Moldova?!
S-ar putea să fie interesant. Dar ce ați zice dacă și Germania, poate chiar Ungaria, ar sprijini o asemenea uniune dintre Romania si Moldova, cu prețul transferării Transilvaniei in dreptul Ungariei?
In ultimii ani, in lume, s-au intamplat lucruri pe care cu greu le puteam estima sau accepta.
Sigur că eu va prezint niște ipoteze. Dar o fac si ca un semnal de alarma.
România se află într-unul dintre cele mai vulnerabile momente din ultimii 130 de ani. Un alt fel de razboi mondial, al perceptiilor, al internetului, al inertiei morale.
Și ar trebui să fim atenți la aceste nuanțe și la ce ni se întâmplă în jur pentru că, în acest moment, Europa (si mapamondul intreg) are mari probleme cu clasa politică, la rândul ei: o Germanie care deocamdată încă nu și-a găsit calea, o Ungarie agresivă care presează pentru distrugerea Uniunii Europene, o Franță care tocmai si-a luat o teapă diplomatică de la americani, fiindu-i furat parteneriatul cu Australia, o Anglie sugusată economic de Brexit.
Acum multe zeci de ani, Churchill si Stalin imparteau sud-estul Europei pe un servetel.
România a fost tranzacționată de Churchill care a vândut-o Rusiei în procentaj de 90%.
Dacă ați uitat acest trist episod, vi-l reamintesc eu.
Undeva, în birourile puterilor mari, cineva ascute creionului geo-strategic cu care Rusia și Germania vor să redeseneze Estul Europei.
NOTA:
Daca te intereseaza sa ma sustii, sa vezi cum gandesc si cum scriu, daca te intereseaza ce se va intampla cu lumea asta mare din care si tu faci parte, comanda-ti cartea mea de pe www.liviualexa.com
Strict Secret este un site cu dezvaluiri adevarate, am dovedit asta inca de la inceput, si ne vom construi foarte repede reputatia de ziar al adevaratelor secrete.
Sunt Liviu Alexa, jurnalist clujean, unul de “provincie”, dar am dat lovituri mari de presa la viata mea: dezvaluirile despre pedofilul Cristian Pomohaci, dezvaluirile despre afacerile de milioane ale DELTAMED, firma prietenului drag al lui Raed Arafat, care ia toate licitatiile pe ambulante din Romania, dezvaluirile despre adulterul lui Ciprian Marica care facea bici-bici cu o blonda la un hotel din Cluj-Napoca, eu v-am dezvaluit aici cum a incercat generalul Gabriel Oprea sa o violeze pe procuroarea Laura Codruta Kovesi, asa ca merita sa urmariti proiectul meu editorial, Strict Secret.
Nu iti cer bani ca sa citesti anchetele mele, stiu ca te doare in cot de jurnalisti, noi, jurnalistii, contam pentru tine doar subiectul iti e pe plac. Nu iti cer sa donezi bani, fiindca stiu ca nu o sa o faci, n-ai facut-o nici in cazul Recorder, nici in cazul Rise Project. Esti doar un roman ca oricare altul ce va citi gratuit munca mea si va trece la un al site.
Ai un pont? Contacteaza-ma pe 0720 00 88 88 – via Whatsapp, Telegram sau Signal sau scrie-mi pe emailul mailstrictsecret@gmail.com
Daca ti-e frica sa iti dezvalui identitatea, fa-ti un Gmail anonim, dar trimite-mi totusi ce ai in tolba: razbuna-te sau cauta sa ma folosesti aratand si altora nedreptatile ce au loc in Romania.
Interesanta analiza ta dar ,in Romania nu o va vota nimeni pe Maia Sandu , ar fi prea mult , cred ca Iohannis va fi suspendat si “agatat ” de psd pana in primavara cand se vor face alegeri anticipate si atunci vor apare cu un candidat . Nu avem un candidat prezidential inca si din pacate clasa politica nu scoate nimic dar cred ca putem gasi cateva nume .
Cine este autorul articolului?
Eu de mult spun că România trebuie să renunțe la Ardeal, care o tine în Imperiul Satanist-Fascist Occidental (UE, NATO, SUA) și restul să se Unească cu Moldova (nu Moldova să se unească cu România) și să stabilească relații strânse de prietenie cu Rusia. Asta dacă se vrea existența României și a neamului românesc în continuare. Așa cum merg treburile acum, în curând România și neamul românesc vor dispare.
Iată că Rusia oferă încă odată șansa de salvare a României și românilor. Încă odată România și românii vor fi salvați de către Rusia. Dacă privim în istorie este evident ca românii nu pot trăi și exista fără stăpâni străini. Măcar să fim conștienți și să nu mai alegem stăpânii sataniști-fasciști. Rusia la ora actuală reprezinta Lumea Oamenilor față de Occidentul Satanist-Fascist.
Se știe ca ardelenii sunt cei mai îmbolnăviți psihic cu RUSOFOBIE și niciodată România nu se va putea împrieteni cu Lumea Oamenilor (Rusia) atât timp cât ardelenii practic stăpânesc toată România. Ar fi foarte bine să îi ia Orban Victor și să îi vindece de aceasta boală psihică.
MAI BINE CU RUSIA DECÎT CU SATANISTII SI ANTIHRISTII DIN OCCIDENT ȘI AMERICA. TRĂIASCĂ RUSIA ȚARĂ SFÎNTĂ ȘI ALEASĂ DE BUNUL DUMNEZEU SI MĂICUȚA DOMNULUI. TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE REINTREGITA CREȘTINĂ ORTODOXĂ. TRĂIASCĂ CREDINȚA NOASTRĂ STRĂMOȘEASCĂ ORTODOXĂ MOȘTENITĂ DE LA SFINȚII APOSTOLI UCENICII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS FIUL LUI DUMNEZEU SI MÎNTUITORUL LUMII. TRĂIASCĂ DOAMNA DIANA SOSOACA UN BUN PATRIOT CARE LUPTĂ PENTRU BINELE ACESTUI SĂRMAN POPOR ROMÂN PENTRU DREPTATE SI ADEVAR SI MERITĂ SĂ FIE SUSȚINUTĂ ȘI SPRIJINITĂ BUNUL DUMNEZEU SI MĂICUȚA DOMNULUI SĂ AIBĂ MILĂ DE NOI PĂCĂTOȘII SI SĂ NE DĂRUIASCĂ POCAINTA DE PĂCATELE NOASTRE ȘI DE NECREDINTA NOASTRĂ AMIN. DOAMNE APĂRĂ SI OCROTEȘTE-I PE ROMÂNI ȘI PE TOATĂ LUMEA TA CEA BUNĂ ȘI CREDINCIOASĂ DOAMNE AJUTĂ ȘI MULTĂ SĂNĂTATE VĂ DORESC. NIMIC FĂRĂ DUMNEZEU CUM SPUNE MAJESTATEA SA REGELE MIHAI. HRISTOS A ÎNVIAT. DOAMNE AJUTĂ.
Esti un jurnalist destept si foarte informat si din pricina asta te urmaresc si cand ai schimburi de opinii cu prietenul tau Gusa ( de la Cornu ) Te-ai gandit vreodata sa creionezi o societate ( poate fi si la nivel mondial ) in care her hitler castiga razboiul ? ( bine , daca era lasat de masonii lui churchil si baietii cu bancile sa se intample ) Ar fi interesant un exercitiu de imaginatie in cateva propozitii..In fond ai batrani sunt dusi si azi ar fi existat alta generatie cu alte mentalitati…
Felicitări domnului Liviu Alexa pentru analiza-sinteză impecabilă. Având în vedere faptul că se conturează profilul unei femei președinte în România iar la acest moment doar Șoșoaca se afișează pe scenă ca prezidențiabil, proiectul Maia Sandu – Președintele României poate fi luat în calcul de serviciile secrete românești. Desigur, după o verificare contrainformativă serioasă. Da, aveți dreptate, Rareș Bogdan nu s-a afișat întâmplător cu fugarul Rizea. Păstrați articolul ca probă pentru lătrăii de analiști politici care-și vor impropria previziuni negândite. Cred că unii din servicii ar trebui să-și ia notițe din acest material. E o recomandare utilă.
Prin pagina mea Clubul strategic Unirea am promovat aceasta ideie unirea cu Moldova si schimb de teritorii cu Ucraina ei transnistria si noi bugeagul si bucovina si multi moldoveni ai apreciat asta asta se va intampla Germania si rusii vor impartì moldova rusii vor lua transnistria tocmai ca sa tina inconjurata Ucraina nui mai intereseaza moldova depinde numai de noi sa tinem tara unita si sa ne unim cu Moldova
Ca ipoteza de discutie este in regula insa nu cred ca unchiul SAM va fi de acord sa cedeze in mod atat de facil granita NATO in contextul in care asa cum e Romania cu tarele si lacunele ei, ramane cel mai credincios aliat al NATO si cel mai stabil in regiune de cand Pasha Erdogan a tulburat adanc apele in ambele mari. Mai curand as vedea Moldova ca o eterna zona tampon un etern teatru de razboi diplomatic informational criminalistic infractional o ciorna a politicii unde USA UE, Germania Rusia chiar si Romania isi pot testa influentele sau teoriile. Sa nu uitam ce culoar i se facuse lui Mihai Ghimpu dupa debarcarea abrupta a lui Voronin si cum s-a tot vehiculat teoria unionista de prin 2010. Dar asa cum concluzioneaza articolul e pana la urma o ipoteza la care ne putem gandi.
Te cam incurci in ”argumente”, stimate Liviu Alexa! Rusia o sprijină pe Maia Sandu, dar o lasă fără gaze …etc. Dacă ești prieten cu Gusă, e clar: există declarații publice că individul este conectat la serviciile secrete ruse; aștept să i dea in judecată pe cei care l au ”compromis” , până atunci…rămâne cum am stabilit!
ba, dar cum le stii tu pe toate. deci daca sunt declaratii publice ale unor neica nimeni, inseamna ca e real? pai, si despre tine exista declaratii publice ca esti un dobitoc cu spume
“Neica nimeni” sau nu, n-are legatura cu adevarul sau cu minciuna:))) Daca era vorba de oameni cu notorietate se schimba ceva in valoarea de adevăr/minciuna a unei declarații?
Sunt cateva publicații unde din cand in cand ies la suprafata “bule” cu “Rusia vrea sa ne dea inapoi Moldova” in diverse variante – ne ia Ardealul, nu ne ia Ardealul, combinații cu Cadrilaterul, cu Bucovina de nord. E interesant cum unii testeaza reacțiile si cauta “varianta bingo”. Cu ocazia asta aflam si in ce cârdășie se afla site-ul asta.
Si tuturor “credincioșilor” care vad Satana in vest sau prin Ardeal le doresc o vacanta lunga in raiul Siberian.