de Goran Mrakić, poet, pasionat de aforisme satirice, sârb înfocat al Poli Timișoara

 

Dacă ar fi să-l transpunem din lumea mezelurilor în cea a fotbalului, polonezul ar fi o echipă de mijlocul clasamentului (una iubită, dar fără prea multe succese, gen Napoli). Nu gravitează mereu în zona retrogradării precum cremvurstii de pui (să zicem, Academica Clinceni), dar nici nu evoluează în Liga Campionilor ca verișorii săi mai mari, chorizo și bratwurst (Real și Bayern).

În lumea muzicii, polonezul se situează undeva între Freddie Mercury și Aurelian Temișan, să zicem la cota lui Dieter Bohlen, ascultat de nostalgici cu burta plină la petrecerile clasei de mijloc din Germania, dar și la casetofonul ”International” ce stă pe pultul birtului din gara Mizil.

Chiar dacă am constatat personal că între ”kielbasul” original și polonezul de la noi există o diferență de valoare ca între Robert Lewandowski și Dodel Tănase, cremvurstoiul care ne aștepta aburind într-o farfurioară de carton după fiecare defilare de 23 august a rămas un preparat foarte îndrăgit de populație.

Frate de sânge cu muștarul, precum erau odinioară Winnetou și Old Shatterhand, el gravitează în continuare între galantarele cu tentă socialistă ale alimentarelor ”Curtici” și rafturile plesnind de abundență capitalistă ale supermarketurilor multicolore.

Fiind ușor de pus la fiert chiar și de către cei care sînt paraleli cu gătitul, polonezul ne face cu mâna atât din ambalajele ecologice ale hipsterilor, cât și din plasele de nylon ale muncitorilor în construcții, paznicilor de noapte, navetiștilor și zilierilor.

Asemenea unei echipe de fotbal susținute de comunitatea locală, cum sperăm că vor redeveni cât mai curând Poli Timișoara, U Cluj sau CSM Reșița, polonezul este liantul gastronomic între oameni de diferite orientări și origini, pe care îl poți împărți cu același entuziasm atât cu principesa Margareta, cât și cu Diana Șoșoacă.

Și fiindcă imnul unei țări mari și tot mai importante în noul context geopolitic precum Polonia începe cu versul: ”Jeszcze Polska nie zginęła” (”Polonia încă n-a murit”), mi-aș permite să-i propun politologului marxist Slavoj Žižek un slogan universal valabil:

”Proletari din toate carmangeriile, poloniți-vă”.