de Răzvan Dragoș, realizator de televiziune și copywriter

 

Perspectiva unui conflict armat nu e niciodată o veste bună. Mai ales când auzi că Rusia mobilizează trupe la granița unui stat vecin. Criza din Ucraina e cel mai „hot” subiect al începutului de an.

Pe de o parte, sunt implicațiile internaționale. Putin bagă un băț prin gardul NATO, să vadă cât de tare poate enerva organizația. NATO crede că Putin vrea să-i facă un masaj cu bățul.

Pe de altă parte, avem cazul particular al României, direct afectată de un potențial conflict într-o țară vecină. Începe războiul? Nu începe? Cum vor reacționa autoritățile noastre extrem de „competente”, în caz că începe?

Trecând peste perspectiva unui conflict care ne-ar putea afecta, apare și sentimentul de empatie față de ucraineni. Cetățenii unui stat vecin sunt în prag de război. O urmă de milă tot îți apare în organism, gândindu-te ce vor face săracii ucraineni dacă îi invadează rușii. Și e ok să ai compasiune pentru o țară vecină

Mai ales că președintele Iohannis l-a asigurat pe omologul ucrainean de sprijinul ferm al României pentru suveranitatea Ucrainei şi integritatea sa teritorială, precum şi pentru aspiraţiile sale europene şi euroatlantice

Atât doar că poate n-ar trebui să plângem prea tare de mila Ucrainei.

Să nu uităm că Bucovina de Nord, Basarabia de Sud și Maramureșul istoric sunt teritorii aflate SUB OCUPAȚIA Ucrainei. Teritorii pe care trăiesc niște sute de mii de români. Români care cam încurcă statul ucrainean. În sensul că ar face bine să se ucrainizeze și să renunțe dracului la prostia asta cu naționalitatea română

În 2017, Petro Poroșenko, președintele de atunci al Ucrainei, a promulgat o lege care a desființat învățământul în limba maternă.

Puțin background.

Bucovina de Nord a făcut parte din Principatul Moldovei de la înființarea acestuia, în secolul al XIV-lea, până în 1774, când teritoriul a fost încorporat în Imperiul Austriac. În 1918, întreaga Bucovină se unește cu Regatul României. În 1940, jumătatea nordică a provinciei e anexată de URSS.

În al doilea război mondial, românii se bat cu rușii pentru eliberarea acestui teritoriu, dar în 1944 rușii îl invadează din nou și nu mai pleacă. În 1991, după destrămarea URSS, Buvocina de Nord este ÎNCORPORATĂ în Ucraina.

În 22 ianuarie 2020, Volodimir Zelenski, actualul președinte al Ucrainei, spune, în discursul ținut cu ocazia zilei Unității și Libertății Ucrainei, că Bucovina de Nord a fost ocupată de români. Cu alte cuvinte, comediantul care conduce țara vecină (că asta îi e meseria) susține că noi am „ocupat abuziv” un teritoriu care era în componența Principatului Moldovei încă din secolul al XIV-lea.

Ministerul Afacerilor Externe a cerut lămuriri după această declarație, iar ambasadorul Ucrainei în România a spus că a fost doar o eroare de traducere. Ce glume bune îți permiți să faci, când ai un președinte comediant.

Și Basarabia de Sud, sau Basarabia istorică, sau Bugeac, a făcut parte din Principatul Moldovei. În 1812, Imperiul Rus anexează partea de Răsărit a Principatului Moldovei, inclusiv Basarabia istorică. În 1918, Basarabia se unește cu România, dar în 1940 intră sub ocupație sovietică, după ce rușii ne-au dat un ultimatum: ori ne cărăm din zonă, ori ne paște războiul. Ne-am cărat, că nu te pui cu rușii.

Tot în 1940, în urma pactului Ribbentrop-Molotov, de neagresiune între Uniunea Sovietică și Germania nazistă, Basarabia de Sud este atribuită Rebublicii Sovietice Socialiste Ucrainene. În 1991, ca urmare a destrămării Uniunii Sovietice, Basarabia istorică devine parte a Ucrainei.

Și Maramureșul de Nord face parte din Ucraina. În 1920, Maramureșul a fost împărțit în două: partea de Nord, încorporată în Cehoslovacia, și Sudul, care a revenit Regatului României. Așadar, până în 1939, Maramureșul de Nord a făcut parte din Cehoslovacia, în 1944 trece la Ungaria, apoi la Uniunea Sovietică până în 1991, când aceasta se destramă. Și, surpriză!, din 1991, Maramureșul de Nord face parte din Ucraina.

Așadar, avem niște teritorii locuite de români în Ucraina. Mulți, puțini, sunt de-ai noștri. Oamenii ăștia au fost asimiliați forțat în Ucraina și au cam fost persecutați.

În 2014, Antena 3 realizează un reportaj despre românii din Ucraina, care poate fi văzut aici.

După cum aminteam, în 2017, epurarea românilor din Ucraina se adâncește, odată cu legea care desființează învățământul în limba maternă.

Alexandraina Cernov, academician din Cernăuți, povestește despre lupta românilor din Ucraina pentru a-și păstra identitatea, într-un interviu pentru „Adevărul”: „Suliţele sunt îndreptate împotriva şcolilor cu limba română de predare, a publicaţiilor. Trecerea treptată la limba ucraineană de predare a tuturor disciplinelor şcolare, începând din clasa a V-a, este lovitura de graţie asupra identităţii noastre.

Ziarele noastre tradiţionale româneşti nu mai apar pe suport de hârtie din cauza lipsei de resurse financiare, s-au scumpit hârtia şi serviciile tipografice, deci se vor scumpi şi cărţile. Ne confruntăm cu legi anacronice. Cât vom rezista, ne tot întrebăm.

Procesul de deznaţionalizare a minorităţilor naţionale promovat prin noile legi adoptate în Ucraina începând cu anul 2017 afectează în mod direct comunitatea românilor: anihilarea statutului limbii române în Ucraina prin substituirea ei, ca limbă de predare în şcoli, cu limba de stat, cu ucraineana, reducerea editării ziarelor în limba română cu vechi tradiţii, din Cernăuţi, precum „Zorile Bucovinei“, şi înlocuirea lor cu publicaţii noi, puţin cunoscute în comunitate, dispariţia, de facto, a ziarelor româneşti „Plai românesc“, „Arcaşul“, „Curierul de Cernăuţi“, „Neamul românesc“.

În prezent se duce o luptă înverşunată împotriva şcolilor cu predare în limba română. Sunt folosite toate metodele acceptabile şi inacceptabile, sunt activate persoane agramate, inconştiente de consecinţele activităţii lor antiromâneşti, şi români fiind, se aliniază devizelor antiromâneşti. Numele lor trebuie cunoscute, ca şi tactica aplicată de sovietici chiar din primii ani ai instaurării lor la putere – lichidarea, ponegrirea personalităţilor importante ale comunităţii.

Arma lor este calomnia. Ei nici nu înţeleg de ce nu sunt susţinuţi de cei care de 30 de ani buni luptă pentru identitatea naţională a românilor nord-bucovineni”.

În 2018, funcționari din Cernăuți cu dublă cetățenie, română și ucraineană, sunt concediați. Anunțul a făst făcut de șeful serviciului de securitate al Ucrainei în regiunea Cernăuți, Ruslan Storojuk.

Citez de pe bucpress.eu: „De asemenea, Ruslan Storojuk, în cadrul briefingului a declarat că în curând vor fi date publicității datele privind cercetările în cazul dosarului penal intentat de securitatea ucraineană privind Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”, în baza articolului 110 al Codului Penal, intitulat „atentarea la integritatea și inviolabilitatea teritorială a Ucrainei”.

Reamintim că Serviciul de Securitate al Ucrainei a descins la sediul unei organizații românești din Cernăuți, care este bănuită de răspândirea de literatură și hărți care ar atenta la integritatea statului ucrainean.

La 11 iunie 2018 au avut loc percheziții în cadrul unui dosar penal, intentat în baza articolului 110 al Codului Penal al Ucrainei. Ofițerii Serviciului de Securitate au constatat că hărțile au fost imprimate pentru promovarea aniversării în Ucraina a 100 de ani de la crearea României Mari.

Anchetatorii au constatat că membrii societății au distribuit literatură în care se face apel la restabilirea „adevărului istoric”, prin anularea unor documente internaționale (pactul Ribbentrop-Molotov) și readucerea nordului Bucovinei, Basarabiei de Nord și Basarabiei de Sud în componența României”.

Așadar, să ne mai stăpânim lacrimile pentru săracii ucraineni care sunt în pericol de a fi invadați de ruși. Că nici statul ucrainean nu varsă lacrimi pentru românii din Ucraina.

Dar nici statul român n-a murit de iubire pentru românii din Ucraina. În 2014, cererile de cetățenie a românilor maramureșeni din Ucraina încep să fie respinse. Motivul? Conducerea Autorității Naționale pentru Cetățenie a fost schimbată de USL pe criterii politice și legea cetățeniei române a căpătat o nouă interpretare.

Citez dintr-un articol din 2014, de pe adevarul.ro: „Noua echipă USL de conducere a Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, formată dintr-o absolventă a Facultăţii de Drept a „prestigioasei” Universităţi „Petre Andrei” şi un fost ofiţer SPP, absolvent al Facultăţii de Drept de la Academie de Poliţie „Al. I. Cuza”, are propria interpretare a legii cetăţeniei române şi nu mai acceptă cererile românilor maramureşeni din Ucraina, pe motiv că acolo a fost ocupaţie militară românească şi acele teritorii nu au aparţinut statului român.

Ceea ce a fost legal pentru cei 5000 de români de peste Tisa până recent, dintr-odată nu mai este legal, potrivit capacităţii de cunoaştere şi înţelegere a legii de către aceşti absolvenţi ai unor prestigioase Facultăţi de Drept”.

Nici burse de studii nu le-am mai dat românilor din Ucraina, pentru că statul român n-a fost în stare să semneze un acord în acest sens cu Guvernul de la Kiev. Puteau veni la studii în România, dar pe banii lor, că sunt români de rang inferior și n-au nevoie de burse.

În 2015, Anatol Popescu, președintele asociației Naţional-Culturale „Basarabia” a românilor din regiunea Odesa, îi scrie o scrisoare președintelui Klaus Iohannis, scrisoare în care îi rade o palmă morală.

„În final, aş dori să vă aduc la cunoştinţă, Stimate Domnule Preşedinte al României, că unicul preşedinte al Ţării care a fost vreodată la românii din Sudul Basarabiei a fost Emil Constantinescu, imediat după semnarea Tratatului de bună vecinătate cu Ucraina, în iulie 1997. De atunci românii de aici nu au mai văzut la faţă niciun preşedinte român, niciun ministru de externe, niciun ambasador al Ţării!

Sperăm ca acea ignoranţă, de care aţi dat dovadă faţă de românii din Ucraina vizitând Kievul fără a saluta măcar românii din statul nostru de cetăţenie, să fie motivată de o pregătire a unei vizite oficiale pe care o veţi face inclusiv la românii din Sudul Basarabiei”.

Uh, ce bună a fost asta! Sigur, pe președintele Iohannis l-a durut fix între schiuri, la fel cum l-a durut în fund pe statul român de românii din Ucraina.

Citez dintr-un articol din 2020, de pe romania.europalibera.org: „Consiliul Naţional al Românilor din Ucraina a adresat mai multe memorii către autoritățile române în care deplâng încălcarea dreptului la educație în limba maternă, pe care îl numesc „un genocid cultural-lingvistic”, și în care critică lipsa de acțiune a autorităților de la București în comparație cu Ungaria sau Bulgaria care au ajuns deja la înțelegeri cu autoritățile de la Kiev pentru asigurarea drepturilor respectivelor comunități.

Comunitatea românească din Ucraina riscă să fie divizată de noua împărțire administrativă la care lucrează guvernul de la Kiev. Dacă în prezent comunitatea românească locuieşte compact în patru din cele 11 raioane ale regiunii Cernăuţi, ca urmare a proiectelor de reformă administrativă aflate în curs de analiză, regiunea s-ar împărţi în 3 sau 4 macroraioane, în care românii vor reprezenta 10% din populaţie, ceea ce are drept consecinţă faptul că nu vor mai avea nicun reprezentant în Rada Supremă şi o subreprezentare la nivel local, neputând astfel să-şi apere drepturile la educaţie, la folosirea limbii materne, identitare, garantate de Constituţie. iar asmiliarea va deveni ireversibilă.

În aceste condiţii, este imperios necesar ca România să-şi revizuiască atitudinea faţă de comunitatea românească din Ucraina înţelegând că doar măsurile urgente pot să salveze de la dispariţie o comunitate istorică bine conservată”. 

Bine, mă, statului român nu-i pasă de românii din România, d-apoi de ăia din Ucraina? Și, până la urmă, de ce ne-ar păsa de românii din Ucraina mai mult decât de românii din Spania sau Italia? Măcar ăștia din urmă trimit miliarde de euro în țară.

Și românii din Italia și Spania sunt doar niște simpli emigranți acolo, nu pot studia în limba română, nu au nu știu ce drepturi și nimeni nu plânge de mila lor.

Și sunt milioane de români din diaspora uitați de statul român, nu doar cei din Ucraina. Și vor rămâne uitați, pentru că, la fel cum statul român nu a fost în stare să aibă grijă de teritoriile sale, e incapabil să aibă grijă de cetățeni. Din țară sau afară.