de Mirel Palada, sociolog

 

Vasile Ernu a scris recent în Libertatea un articol foarte bun privind decizia ridicolă a CNA de a lipi eticheta de propagandă de fiecare dată cînd se difuzează la televiziunile românești filme din perioada comunismului.

„Film realizat în perioada comunistă, în care difuzarea era condiționată de o viză a cenzurii” sau „Film realizat în perioada comunistă, în care funcționau cenzura și propaganda de stat”, e strălucita recomandare a CNA, ca urmare a și mai strălucitei propuneri legislative a celor de la USR.

recomand cu căldură articolul lui Ernu. Mircea Toma i-a dat o replică. Vă recomand și acest articol.

Problema celor de la CNA, îndemnați de pătimașii de la USR, care ar interzice pînă și zborul ciorii pe deasupra orașului, este că încet-încet, pas cu pas, întăresc ideea de dușman în imaginarul colectiv.

Trăim o perioadă în care sistemul oficial ne bagă insidios în cap gîndul că trebuie neapărat să ne definim dușmani. Plutește în aer o nouă poftă de Război Rece. O nouă împărțire a lumii în Noi și Ei. Us and Them, cum cînta priceputul ideolog Roger Waters în priceputa sa producție cultural-ideologică din anii ’70, The Dark Side Of The Moon.

De la ce pleacă această nevoie de etichetare, de Război Rece? Ce nu înțeleg noii cenzori, noii ideologi ai acestor noi vremuri glorioase, unde doar discursul oficial e acceptat, restul trebuie interzis, Cancel Culture?

Ne vine greu să acceptăm faptul că totul în jurul nostru e propagandă. Și trebuie neapărat să împingem în mințile oamenilor doar propaganda noastră.

Așa cum bine scoate în evidență Vasile Ernu, nu doar filmele comuniste sînt propagandă. Și cărțile de pe vremea aceea sînt la fel, ar trebui și ele înfierate cu aspră furie și cu virtuoasă cenzură.

Dar și filmele de la Holywood sînt propagandă. Și reclamele din pauzele publicitare sînt propagandă. Felul în care se construiesc știrile seara, la programul principal de știri, tot propagandă e, una insidioasă și vicleană. Felul în care se produc emisiunile de divertisment tot propagandă, deși nu vă dați seama și le consumați ca pe semințe.

Sîntem scăldați în mod continuu în propagandă. O năclăială valorică ce ne mînjește ființa, făcîndu-ne să fim ceea ce sîntem.

Unii pedanți fac diferența dintre propagandă și ideologie. Vezi Doamne, propaganda este acea ideologie construită în mod programatic, perseverent, pentru a legitima putereastatului. Hitler făcea propagandă. Noi nu facem.

Da, da. Cum să nu .

Greșeala pe care o fac acești pedanți este că, de fapt, toată ideologia este propagandă. Pentru că toată ideologia se străduie să aibă putere asupra creierelor noastre.

O putere simplă, atotcuprinzătoare.

Puterea asupra adevărului.

Fie de manieră explicită, asumată, cu multe resurse alocate, cum au făcut-o comuniștii. Dar în egală măsură și americanii, și naziștii, și victorienii, și iezuiții, și habsburgii, și romanii, și aztecii, și sumerienii. Toți cei care au deținut la un moment dat putere au vrut să proiecteze legitimitate simbolică asupra deținerii puterii. Doar ei dețin adevărul.

Fie insidios, cu milioane de voci mărunte, dar puternice per ansamblu. Același lucru se întîmplă însă și de manieră difuză, necontrolată de nici o instituție.

Să vă dau exemple. Toți sînt de acord că sistemele politice ori cele religioase produc propagandă. Un corp instituțional bine definit care investește de manieră perseverentă eforturi și resurse pentru a convinge un corp social ce e bine, ce e rău, care e adevărul și care e minciuna.

Dar și eforturile difuze fac același lucru. Proiectează adevăr și valori în creierele noastre naive, dornice să fie imprimate, formatate.

Cînd eram tînăr, mergeam pe munte. Eram sub influența unei ideologii difuze. Unei propagande moi. E bine să mergi pe munte. E nasol să stai acasă, să vegetezi. E bine să cutezi, să explorezi, să te avînți. Să-ți expui viața anumitor riscuri.

Era să mor de vreo două ori pe munte, în căutarea valorilor în care credeam și încă mai cred. Libertate. Îndrăzneală. Natură. Risc. Elitism. Performanță. Luptă cu sinele și cu limitările proprii.

Un întreg ansamblu de valori pe care îl respiram cu fiecare pas pe fiecare potecă, cu fiecare cîntec de tabără seara la flăcările focului de tabără, cu fiecare stîncă pe care călcam cu bocancii, cu fiecare brînă și padină pe care o cățăram.

Erau mulți care erau de acord cu mine. Erau însă și mai mulți care ziceau că sînt nebun la cap. Ce-ți trebuie ție să mergi pe acolo? Nu poți să le vezi și din poză? Stai, maică, acasă, fii normal la cap și nu te mai aventura pe toți coclaurii.

Propaganda alpiniștilor e la fel de convingătoare pentru unii cum era pe vremuri propaganda nazistă pentru alții. Alte valori. Aceeași strădanie de inseminare.

Cînd asculți muzică, faci propagandă. Indiferent de produsul cultural pe care-l consumi, are înglobat în el în mod insidios propagandă. Propaganda unui anumit sistem valoric.

Wagner e propagandă? Da, cum să nu. A fost folosit pe post de propagandă. Unii de-aia nici nu mai ascultă Wagner. Dar și Mozart e propagandă. Alte valori, evident, decît cele propuse de Wagner. Dar niște valori.

Gentle Giant și King Crimson și Yes și Pink Floyd? Ohoho. Ideologie și propagandă. Uneori explicită, cu vorbe și îndemnuri. Alteori insidios, lent, ascuns. Îți propune un anumit model valoric la adresa realității. Convolută, elitistă, întortocheată și deseori furioasă. Ușor diferit de ce-ți bagă în cap Depeche Mode sau Talking Heads. Și cu mult diferit de ce-ți propun ca valori Maria Tănase sau Modern Talking sau Madonna.

Sîntem scăldați în propagandă în mod continuu, la fel cum în mod continuu sîntem scăldați în fotoni. Nu e colț al realității unde propaganda să nu ne ajungă, să nu ne atingă. Fiecare își proiectează asupra noastră dorința de adevăr exclusiv. Doar eu am dreptate, ceilalți sînt în greșeală, în mare greșeală.

Adică dorința de putere asupra creierelor noastre.

Biserica vine și zice: asta e bine, asta e rău. Propagandă. Vine apoi John Lennon și zice Imagine there’s no heaven, it’s easy if you try. Tot propagandă. Hai atunci să punem etichete pe toate. Hai să ne străduim să lipim pedante avertismente constipate asupra tuturor discursurilor publice care ne ating urechile și ne formatează creierele.

Hai să încărcăm realitatea cu un pedant, academic și țîfnos metastrat de metatext critic. Hai să-i facem atunci de rușine pe toți. Să îi arătăm cu degetul de colo colo.

De la Sf. Ioan Gură de Aur la Creedence Clear Water Revival.

De la Alice în Țara Minunilor și de la Lolita pînă la Moromeții și pînă la Levantul lui Cărtărescu.

De la Ben Hur pînă la Blade Runner.

Toate sînt ideologie. Toate sînt propagandă – pentru că toate își doresc puterea asupra adevărului care se formează în capul nostru.

Problema CNA este că ține musai să facă diferența dintre propaganda bună și propaganda proastă. Dintre modelele valorice pe care e bine să le urmăm și cele pe care trebuie să le evităm.

Da, da. Cum să nu. Să fiți voi perfecți și să pretindeți că doar voi dețineți adevărul absolut. Voi hotărîți ce e bine și ce e rău. Dacă e bine să mergi pe munte, să asculți Depeche Mode, să spargi semințe în fața blocului, să pupi icoane în genunchi sau să faci tabele în Excel.

Distinșii judecători victorieni și constipați de la CNA își fac mica lor treabă de gardian la pușcăria creierului. Sînt și ei niște mici judecători, aspri dar severi, care vor să-și extindă ciocănelul asupra realității. Ah, ce bine e să interzici. Sau măcar să recomanzi.

Dar mai ales, dincolo de poftele lor personale, ei își fac treaba sistemică. Fac parte dintr-o strădanie de propagandă prin care e nevoie, neapărat nevoie să spunem că ăia sînt răi, noi sîntem buni.

Cum pregătești viitorii cetățeni ai Republicii Pline De Ură România? Prin contra-propagandă. Doar noi sîntem buni, restul trebuie etichetați și demonizați.

Dușmanii sînt uite aici după colț, așteaptă să ne ia gîtul. Iar noi, distinși cetățeni, trebuie să fim pregătiți, cu mintea fierbinte, cu cravata de pionier capitalist userist tefelist fluturînd în vînt, cu mîna pe pistolul mitralieră și cu ochii la liderul remarcabil care ne va scoate din necaz.

Spune tu, o măreț lider, ce e bine, ce e rău. Ce filme trebuie să vedem și ce filme să demonizăm. Căci nasolelile alea sînt rele și vechi și cîh și ne învață la prostii. Trebuie interzise. Trebuie să recomandăm să fie interzise.

Da, da. Cum să nu.

There’s a killer on the road

His brain is squirmin’ like a toad

Take a long holiday

Let your children play

If you give this man a ride

Sweet family will die

Killer on the road, yeah

 

* * *

 

Articolul lui Vasile Ernu

https://www.libertatea.ro/opinii/nascut-in-comunism-defect-din-productie-de-ce-cred-ca-marcarea-pe-televiziuni-a-filmelor-facute-inainte-de-1990-e-ridicola-3959589

 

Articolul lui Mircea Toma

https://www.libertatea.ro/opinii/ce-a-votat-de-fapt-cna-pe-tema-marcarii-filmelor-realizate-in-comunism-si-ce-au-inteles-unii-comentatori-un-raspuns-amical-pentru-vasile-ernu-3968257