de Victor Lungu, jurnalist, scriitor, făcător de ciorbe memorabile cu borș și tarhon

 

Pe vorba asta cu ”Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în traistă” mă umflă râsul-plânsul întotdeauna că-mi aduc aminte de bancul cu Ion, Cocoșatul satului, care trecând noaptea prin cimitir aude o voce, de-i stă inima-n loc: ”Stai, cine-i!?”, ”Sunt eu, Cocoșatul Ion, om bun, la nimeni nu fac rău!” ”No, nu te speria, mă, Ioane, sunt Eu, Bunul Dumnezeu. Zici că ești cocoșat?” ”Da, Doamne.” ”No, stai, așe” – se aude. Și simte Ion cum o mână îi îndreaptă spatele și-i ia cocoașa și-l face drept ca bradul.

”Mulțumesc, Doamne!” – bâguie el, apoi fuge fericit în sat, unde dă peste prietenul său Vasile. Zis și Paralizatul, că era olog de ambele picioare și-și făcea veacul într-un scaun cu rotile. ”Tu ești, Ioane?” ”Io, mă, Vasile.” ”Mă, da drept ești, unde ți-e cocoașa?” Și-i povestește Ion pățania cu bunul Dumnezeu care stă pe întuneric în cimitir.

Rapid, Vasile prinde viteză cu scăuneșul cu rotile către cimitir. Aceeași alee întunecoasă, aceeași voce: ”Stai, cine-i!?” ”Io, sunt Bunule Dumnezeu, Paralizatul Vasile!”. ”Cocoașă ai?” ”N-am!” ”Atunci, ține!”

Ar mai fi o vorbă de spus pe aici, în acest context: ”Nu-i da omului cât poate duce”. Dar eu cred că nu-i dă nimeni omului, își ia singur, să aibă. Să nu-și ducă necazul singur. Unde-i rost de-o râie, de ce să nu-și ia și niște purici?

Așa ca-n banc va fi mereu, câtă vreme politicianul îți ține românului loc de Tătuc și Mămucă, iar la Stat se uită ca la Bunul Dumnezeu.

Dar când Statul îți zice ce să faci să nu mai fii olog, te trezești și cu cocoașa lui Ion în spate. Așa că, ”ridică-te, Vasile și umblă”, îți va zice Statul croit după apucăturile de mitomani balcanici ale Tătucului și Mămucii pe care i-ai trimis la Guvernare.

România a luat-o pe o pantă din care nu mai văd cale de întoarcere. Mă mai uit din când în când la chestia aia de pe ProTMEBEL cu ”am întrebat 100 de români”, cât să iau pulsul mintal al națiunii.

M-am lămurit: pentru Ecaterina Andronescu și restul nemernicilor care au distrus învățământul românesc ar trebui date condamnări de încarcerare pe viață numai pe baza răspunsurilor date la această emisiune. Nici n-ar mai trebui rechizitoriu.

Asta după ce am văzut că 42 dintr-o 100 de români cred că becul este principala sursă de lumină pe Pământ și numai 15 s-au gândit la Soare. România este o imensă ”familie Simson” în care numai ăia cu suzeta în gură mai au creier și cunoștințe despre viața reală.

Cică ”în afară de vapoare ce mai plutește pe apă”? Cu răspuns în direct: ”delfinul”. Sau: ”ce-și doresc mamele să se devină fetele lor când vor fi mari”? Cu răspunsul: directoare. ”Directoare”, mă?! Vă-n tembelizarea României!

Trăim vremuri în care Bunul Dumnezeu a băgat o mână-n fundul Omenirii, a prins-o de limbă, a tras tare și a întors-o pe dos. Să umble la vedere cu tot interiorul. Mațul nesătul, la vedere! Inima mimând compasiune, la vedere! Creierul mic, care se crede mare, la vedere! Șamd.

Și Pământul e întors pe dos. Cu magma la vedere și continentele plutind pe undeva pe dedesubt, ca niște norișori de-asupra Oceanului Interior. Avem încălzire globală acum: noua șansă a nemunciților de-a trăi perfect doar dând din gură și mimând compasiune. Se împrăștie sudoarea limbii pe ogoare, nu cea a frunții – se va culege ceea ce s-a semănat.

Nu au trecut trei decenii de când ne păștea Iarna Nucleară, de când filantropii lumii luptau pentru dezarmare, dar numai în Vest se legau cu lanțurile de bazele militare. În Est era Pace. Doar vântul mai aducea niște iod radioactiv de la Cernobîl. Pace și salam cu soia. Și parizer cu aditivi cancerigeni, despre care se știa că sunt cancerigeni, halit în zori pe șantiere, sau în trenuri de navetă, pe colțul unui ziar – servit direct de pe plumb.

Că plumbul era toxic numai slobozit în piept atunci când năzuiai să-ți găsești Pacea prin Libertate în afara coliviei cu cea mai frumoasă țară din lume. Țara imbecililor nostalgici. Nostalgici după mătărânga care li se mai scula (indiferent de sex) și după munca pe care o mimau. S-ar descurca și acum, dar îi lasă genunchii când mai fură un sac de ciment, un BCA cu roaba, un bloc motor, ceva. Nu mai e acum cum era când ”Ceaușescu dădea” – că de la mă-sa din Scornicești, dădea.

Acum ”dau” politicienii, maică. Dau tuturor, de nu mai pot duce. De la atâta dat, am ajuns să le plătim tuturor neterminaților politici inclusiv partidele de sex din bani publici! Că ei, sărmanii, sunt prea săraci să-și plătească țiitoarele (indiferent de sex) din propriul buzunar. Și-atunci le angajează la stat.

Lapte şi miere contra vot. Pensionarii au fost amăgiţi cu majorarea veniturilor, bugetarii cu reîntregirea salariilor. Și s-au reîntregit… de-o să ajungem să muncim până la 70 de ani, să iasă în pensie, direct din pubertate, toți neterminații lor. Toate curvele politicienilor, indiferent de sex.

Mediul economic privat nu a fost momit cu nimic, dar nici nu contează în ecuaţia politicienilor decât ca o sursă de finanţare a cheltuielilor bugetare. Mediul economic privat este vaca costelivă care se chinuie să mai dea puţin lapte ca să sature clasa politică veşnic nesătulă.

În loc de un trai mai bun, cum li se promite de peste trei decenii, românii au primit o avalanşă de taxe şi impozite pe care le-au acceptat cu atâta seninătate de parcă statul le-ar fi dat, nu le-ar fi luat din buzunare.

Presat de cercurile de interese ale baronilor locali care stau în spatele sforilor de care atârnă Premierul (indiferent care a fost pe la guvernare), acesta nu are altă variantă decât să mute capitalul din conturile investitorilor privaţi (și din cele ale populației) în cele ale statului şi de acolo să ghidoneze banii înspre firmele de partid.

Accize la aerul respirat, taxă la oul de sub cloșcă, TVA la săritura puricelui în înălțime. Coșerit, fumărit, vămuit…

Guvernele României au pus la cale un circuit al banului în economie, atât de periculos pe termen lung, încât au adus România în pragul colapsului economic.

”Rău cu rău, dar mai rău fără rău”. Stăm și zicem că ”ne-am obișnuit cu răul”.

Mi-e că, în scurt timp, cu mâna Bunului Stat în fundul românilor și mâna politicienilor în buzunarele lor, să-i întoarcă pe dos, nu are să mai rămână nimeni ”să se obișnuiasă cu răul”.