Dezvăluirile noastre au scuturat bine de tot viesparul șmenarilor financiari aciuați după siglele Capidava și Rochester Bank, niște vehicule financiare inexistente, care utilizează niște IFN-uri de tip carcasă prin intermediul cărora emit scrisori de garanție false cu care mai apoi companiile românești sau private se duc la licitații pe bani grei sau chiar semnează contracte foarte mari cu statul român așa cum e cazul în exemplul de față.

Astăzi vă vom prezenta, în exclusivitate, documentele emise de țeparii de la Capidava, care au stat la baza unui contract extrem de important. Este vorba de contractul celor 100 de tramvaie cumpărate de Primăria Capitalei sub semnătura lui Nicușor Dan. E vorba de o căruță de bani: circa 200 milioane euro, parțial din fonduri europene.

 

Un contract cu cântec de 200 de milioane de euro

 

In mai 2021, Primăria Capitalei semna un contract cu Astra Arad vizând furnizarea a 100 de tramvaie, în valoare de aproximativ 200 de milioane de euro, parțial asigurată din fonduri europene.

Contractul prevede furnizarea primului tramvai peste 15 luni, adică în august 2022, urmând ca, începând de la acel moment al livrării prototipului, să fie furnizate câte patru tramvaie în fiecare lună, declara la acea vreme primarul Nicușor Dan.

Semnarea contractului a fost întârziată foarte mult pentru un proiect inițiat încă din 2018. Primăria a lansat licitația pentru achiziționarea celor 100 de tramvaie în decembrie 2018, amintește HotNews. Pe 6 noiembrie 2019, Primăria Bucuresti a anuntat câștigătorul licitației, compania turcă DURMAZLAR MAKINE SANAYI VE TICARET A.S., dar Astra Vagoane a contestat rezultatul, iar pe 1 decembrie 2019 CNSC obliga Primăria Bucuresti să reevalueze ofertele.

Ulterior, Primăria Capitalei a contestat decizia CNSC, dar Curtea de Apel București a decis, la finalul lunii iulie 2020, respingerea definitivă a contestației Primăriei București și desemnarea societății Astra Vagoane Călători, în asociere cu o companie chineză, drept câștigător al licitației, într-un contract estimat inițial la circa 840 de milioane de lei.

În martie, primarul Nicușor Dan spunea însă că pandemia a dus la o creștere a prețurilor față de oferta depusă de Astra în 2018, iar asta presupune semnarea unui contract majorat față de oferta licitată, iar semnarea nu a avut loc pentru a găsi o formă legală pentru a include prețul mărit.

Cele aproximativ 200 de milioane de euro anunțate in mai de Nicușor Dan reprezintă peste 980 milioane de lei, o creștere substanțială de la valoarea inițială de circa 840 de milioane de lei.

“Lui Blidar, patronul Astra, i s-a transmis clar pe linie de PNL că trebuie să lucreze cu CAPIDAVA”

Nu este întâmplătoare menționarea lui Nicușor Dan în această discuție. Potrivit surselor noastre, după ce CNSCN a acordat, în mod surprinzător, contractul celor de la Astra Arad, Nicușor Dan s-a consultat în permanență cu Ludovic Orban, președintele PNL de atunci, în ceea ce privește detaliile contractului. O sursă de top din conducerea PNL București ne-a vorbit sub anonimat:

„Pentru acest contract s-au făcut foarte multe eforturi din partea PNL și tot paridul a fost cel care a stabilit cu cine va lucra Astra Arad „ca să fie bine”. Citind articolul tău de ieri despre Capidava mi-a sărit în ochi din nou acest nume pentru care s-a insistat mult în PNL. Băieții ăștia au proptele politice importante fiindcă Astra Vagoane ar fi dorit să încheie parteneriat pentru scrisorile de garanție cu altcineva, dar de la PNL i s-a spus lui Valer Blidar, patronul firmei constructoare de tramvaie, că doar Capidava este singura lui opțiune”, ne-a declarat politicianul din conducerea PNL București.

În ancheta stricsecret.ro de ieri pe care o puteți citi AICI, vă relatam cum funcționează ciordeala financiară Capidava: Vlad Ghinescu, Alex Floroiu și acoliții lor folosesc brandul Capidava înregistrat la OSIM ca o umbrelă pentru mai multe societăți de tip IFN prin intermediul cărora emit, efectiv la imprimantă, niște hârtii fără nicio valoare, dar despre care ei susțin că sunt scrisori de garanție.

Toată lumea din piața de asigurări, din piața bancară sau din piața de brokeraj știe despre hoțiile Capidava Când IFN-urile de sub umbrela Capidava dau chix, prin faliment sau pentru că BNR le suspendă, Vlad Ghinescu și compania se repliază mintenaș și creează noi IFN-uri, așa cum a fost și în cazul Astra Vagoane, unde țeparii s-au dus în prima fază a negocierii pentru scrisoare de garanție de bună execuție cu brandul Capidava, dar cu IFN-ul intitulat Suport Real SA.

Observați în documentul de mai jos că pe antetul hârtiei apare Capidava, dar IFN-ul care este parte din contract se numeste SUPORT REAL SA.

Nasol însă că în octombrie 2021 când șmenarii Capidava se duceau să negocieze cu Astra Vagoane, susținuți de PNL, detaliile și comisioanele scrisorii de garanție, BNR a intervenit abrupt și a decis să radieze Suport Real IFN, care funcționa sub marca Capidava Financial. Motivul radierii a fost nerespectarea unui ordin al BNR, privind remedierea deficiențelor constatate în desfășurarea activității.

Așa cum vă spuneam ieri, escrocii de la Capidava folosesc în mod deliberat IFN-urile pe post de carcasă, emit câte scrisorii de garanții false pot, nu raportează nimic la BNR, iar când BNR se prinde și îi suspendă sau îi radiază, țeparii Capidava se repliază și introduc un nou IFN în joc. Așa a fost și cazul contractului Capidava cu Astra Vagoane, când după radierea Suport Real IFN, Capidava a băgat imediat în schemă Finance One IFN SA. Iată mai jos și dovada:

Nicușor Dan a semnat ca popa, în numele Primăriei București, contractul cu Astra Vagoane Călători SA , acceptând ca Astra să vină la masă cu scrisoare de garanție de bună execuție, care nu valorează absolut nimic, ba din contră, este ilegală.

În cazul în care vor exista probleme în contract, greșeli de producție sau carențe la livrare, Primăria București și banii bucureștenilor sunt total neprotejați, chiar și în fața instanței, asta pentru că Finance One IFN cu care s-a semnat scrisoarea de garanție de către Astra Vagoane este o fantomă financiară care nu numai că nu are bani, dar este și aproape în faliment. Ia, uitati-va aici:

Comisioanele Capidava primite de la Astra sunt de milioane de lei în cash. Numai pentru scrisoarea de bună garanție falsă, adică pentru 2 pagini trase la imprimantă, Vlad Ghinescu a încasat 200 mii euro.

Este incredibilă lipsa de competență și responsabilitate profesională a juriștilor Primăriei Capitalei, care , deși știu că scrisoarea de garanție de bună execuție a Astra Vagoane este un balon de săpun, și-au pus parafa și au legitimat contractul achiziției de vagoane.

Consiliului Județean Arad le-a dat flit escrocilor de la CAPIDAVA

În altă parte a țării, juriștii Consiliului Județean Arad și specialiștii în achiziții publice ai instituției au refuzat acum câteva zile orice colaborare cu Finance One, motivând clar ca lumina zilei de ce Consiliul Județean Arad nu poate accepta de la Capidava/Finance One scrisori ilegale de garanție. Iată mai jos documentul:

Am încercat, astăzi, în repetate rânduri să obținem un comentariu de la patronul Astra Vagoane, domnul Valer Blidar, dar acesta nu a catadicsit să ne răspundă. Ca să nu existe discuții, i-am contactat subordonatul, pe domnul Sârbu, director economic la Astra Vagoane, care, după ce a ascultat cu atenție despre ce e vorba, deși știa foarte bine subiectul Capidava, a refuzat să ne răspundă îndrumându-ne să depunem o cerere la Departamentul de Comunicare al companiei.

Domnule Sârbu, nu o să depunem nicio cerere, căci nu sunteți instituție de stat. După ce veți citi această anchetă, aveți toată libertatea să ne comunicați un punct de vedere, dacă doriți.

 

NOTA:

Daca te intereseaza sa ma sustii, sa vezi cum gandesc si cum scriu, daca te intereseaza ce se va intampla cu lumea asta mare din care si tu faci parte, comanda-ti cartea mea de pe www.liviualexa.com

Strict Secret este un site cu dezvaluiri adevarate, am dovedit asta inca de la inceput, si ne vom construi foarte repede reputatia de ziar al adevaratelor secrete.

Sunt Liviu Alexa, jurnalist clujean, unul de “provincie”, dar am dat lovituri mari de presa la viata mea: dezvaluirile despre pedofilul Cristian Pomohaci, dezvaluirile despre afacerile de milioane ale DELTAMED, firma prietenului drag al lui Raed Arafat, care ia toate licitatiile pe ambulante din Romania, dezvaluirile despre adulterul lui Ciprian Marica care facea bici-bici cu o blonda la un hotel din Cluj-Napoca, eu v-am dezvaluit aici cum a incercat generalul Gabriel Oprea sa o violeze pe procuroarea Laura Codruta Kovesi, asa ca merita sa urmariti proiectul meu editorial, Strict Secret.

Nu iti cer bani ca sa citesti anchetele mele, stiu ca te doare in cot de jurnalisti, noi, jurnalistii, contam pentru tine doar subiectul iti e pe plac. Nu iti cer sa donezi bani, fiindca stiu ca nu o sa o faci, n-ai facut-o nici in cazul Recorder, nici in cazul Rise Project. Esti doar un roman ca oricare altul ce va citi gratuit munca mea si va trece la un al site.

Ai un pont?  Contacteaza-ma pe 0720 00 88 88 – via Whatsapp, Telegram sau Signal sau scrie-mi pe emailul mailstrictsecret@gmail.com

Daca ti-e frica sa iti dezvalui identitatea, fa-ti un Gmail anonim, dar trimite-mi totusi ce ai in tolba: razbuna-te sau cauta sa ma folosesti aratand si altora nedreptatile ce au loc in Romania.