Eu am o problemă mare cu modul în care statul român se comportă cu copiii. E drept, și copiii au o problemă cu sistemul. După terminarea liceului, majoritatea dintre cei mai buni părăsește România și se duce la facultăți din străinătate. Apoi, cei mai mulți dintre ei nu se mai întorc. Rămân departe de România, încep să muncească, își întemeiază familii. Din aceste familii apar copii care vorbesc prost românește sau nu vorbesc deloc românește. Este trist. Dar este normal. România le dovedește zi de zi că nu au de ce să vină în țară. Pentru ei, limba română devine o limbă moartă.
Dacă vreunul dintre acești copii este cumva păcălit să vină în țară, i se va cere să își echivaleze studiile. Cum dracu’ să își echivaleze studiile făcute afară cu cele care se fac aici? Potrivit ultimului clasament mondial, QS World University Rankings 2023, nicio universitate din România nu se află în primele 1000 de universități din lume. În mod normal, ca să își echivaleze studiile din străinătate cu cele din România, unui tânăr venit din afară trebuie să i se taie o jumătate din creier.
Zilele acestea ne arată clar cât de mult își bate joc statul român de niște tineri talentați. Totul a pornit ca un tăvălug, de la victoriile fabuloase ale lui David Popovici la Campionatul Mondial de natație de la Budapesta.
Toată lumea s-a întrebat de unde a scos capul acest copil, prin ce minune a apărut. S-a aflat în puțin timp că totul se datorează eforturilor imense ale părinților și sacrificiului uriaș pe care îl face acest copil de la o vârstă fragedă. Ce a făcut statul român pentru David? Nimic. Absolut nimic. Până acum trei ani, era un singur bazin olimpic în România, cel al clubului Dinamo.
Mai este un bazin inaugurat de niște tâmpiți la Târgu Mureș, dar care a fost închis imediat din cauza unor probleme birocratice. Și acum e închis, dar panglica a fot tăiată, oficialii au zâmbit fericiți, ce mai contează? Mai este un bazin olimpic la Otopeni, inaugurat zilele trecute cu ocazia Campionatelor Europene de juniori. Ce ne-a dovedit acest campionat? Că David Popovici nu este decât vârful unei generații fabuloase de copii talentați. Dacă nu era David, nu aflam nici de ceilalți tineri care au câștigat medalii împotriva unor sportivi din țări care au bazine olimpice în fiecare oraș mai răsărit. Nu am fi știut nimic despre Vlad Stancu, Rebeca Diaconescu, Patrick Dinu…
Exemplele continuă. Duminică, finala feminină de la Wimbledon, la categoria sub 14 ani s-a jucat între două puștoaice din România! Două românce au jucat finala de la Wimbledon, vă dați seama ce înseamnă asta? Știți cine sunt fetițele astea? Sunt copii care le-au cerut părinților să le ducă la tenis după ce au văzut-o pe Simona Halep câștigând turneu după turneu acum 10 ani. Vă amintiți cât sprijin a primit Simona Halep de la statul român? Nimic!
Vă amintiți cum după victoria ei de la Roland Garros, diverși tiriplici din politică au promis marea cu sarea atunci când își băgau capul în fotografie alături de ea? Știți cât s-a realizat din ce au promis? Exact! Acum nimicul este mai mare! Între timp, Halep a câștigat Wimbledonul, iar acum au jucat finala și copilele acestea două, Alexia Tatu și Andreea Soare. Știți câte terenuri de tenis cu iarbă sunt în România? Fix cât caracterul și competența tiriplicilor. Zero!
Vă amintiți că România a avut un puști foarte talentat la sărituri în apă, Aurelian Dragomir, care nu avea unde să se antreneze? Se clasase pe podium la Campionatul European și se antrena sărind de la trambulină și căzând pe niște saltele, în loc să sară în apă. La fiecare săritură, Aurelian risca să își rupă coloana sau picioarele. Nici el nu avea bazin. Avea doar talent. Statul român? O glumă proastă.
Știți că România are doi campioni mondiali la bob, la tineret? Îi cheamă Mihai Tentea și Ciprian Daroczi. Știți câte piste de bob există în România? V-ați obișnuit cu răspunsul. Zero!
Observați că acești copii au doar talent? Mai au ceva – au parte de multă muncă. Din păcate, multe dintre numele pe care le-ați citit se vor “stinge” cât timp doar cu talent și cu muncă nu se poate susține performanța. Tot ce au făcut până acum li se datorează lor și părinților lor. Dar mulți dintre ei nu vor putea continua la un nivel superior – părinții lor nu pot să construiască terenuri de tenis cu iarbă, nici bazine olimpice, nici bazine de sărituri, nici piste de bob. Asta este treaba altora.
Mi-aș ruga colegii care lucrează în televiziune ca atunci când un sportiv – copil mai este premiat, întâmpinat sau i se strânge mâna de către un om politic, copilului să i se blureze fața. El este pus într-o situație umilitoare, jignitoare pentru munca și eforturile lui și ale părinților lui chiar de către acela care îi zâmbește fals în timp ce se gândește la alegerile viitoare.
Luați mâna de pe copii, netoților!
