de Liviu Alexa

 

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) este entitatea aia care de ani de zile toacă miliarde de euro pe an pretinzând că face autostrăzi pentru Patrie. Și, an de an, progresele sunt nu numai nesemnificative, ci și apăsătoare moral pentru o națiune care se chinuie de 32 de ani să își desăvârșească infrastructura, ca să nu mai stea pe Valea Oltului 4 ore cu fundul în mașină, ca să nu mai moară în accidente rutiere stupide.

CNAIR are şapte Regionale de Drumuri şi Poduri, administrează o reţea de aproximativ 17.000 kilometri de drumuri naţionale şi 906 kilometri de autostradă. Compania de Drumuri avea în 2021 circa 7.500 de salariaţi, câştigul mediu lunar pe salariat fiind de 7.500 lei. Niște frecatori de mentă care nu își justifică salariile, având în vedere starea proastă a infrastructurii naționale.

Când se spune că în România nu sunt bani pentru autostrăzi, să țineți cont că, pentru 2021, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a prevăzut cheltuieli cu investiţiile de peste 5 miliarde lei, în creştere cu 67% faţă de bugetul de 3 miliarde din 2020 şi cu 23% peste cheltuielile cu investiţiile realizate la sfârşitul lui 2020.

Și asta nu e totul. Ministerul Transporturilor a avut în 2021 o alocare de 14 miliarde lei, în creştere cu 10 % faţă de cele aproape 13 miliarde, sumă cheltuită în 2020. Pe partea de fonduri europene au fost prevăzute suplimentar 2 miliarde de euro faţă de 2020. Deci un pot de 4,5 miliarde de euro la care salivează drumarii României, dar și drumarii Europei. Motivul? Sunt bani aproape gratuiți, Statul Român e slab, și mulți dintre câștigătorii contractelor pentru autostrăzi ajung să trăiască aidoma belferilor din penalitățile pe care România le plătește pentru că nu reușește să se țină de treabă (de ex. nu reușește să exproprieze la timp suprafețe de teren, lucru care aduce depășiri de termene, lucru care generează penalități).

Pe banii ăștia e bătaie an de an. Dintre toate firmele care salivează la acest borcan cu miere, iese în evidență grupul de firme al domnului Dorin Umbrărescu, unul dintre puținii regi ai asfaltului din România rămas în picioare, ba chiar consolidat.

Omul de afaceri băcăuan Dorinel Umbrărescu deține, împreună cu familia, trei firme de construcții și a încheiat în ultimii ani contracte valoroase cu statul român pentru construcția de drumuri. UMB Spedition, Tehnostrade și SA&PE Construct lucrează la mai multe proiecte de infrastructură rutieră în România, pentru variantele de ocolire de la Galați și Rădăuți și sectoare din Centura Capitalei, Autostrada Transilvania și drumul expres Craiova – Pitești.

Domnul Umbrărescu a fost mereu un tip culant în relația cu autoritățile. Și “s-a meritat”. Iată-l făcând o plecăciune remarcabilă în față lui Ludovic Orban, ministrul Transporturilor din 2007.

 

Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban (S), dă mâna cu patronul societății UMB Spedition, Dorinel Umbrărescu (D), în cadrul vizitei ministrului Transporturilor, în județul Buzău, pentru inspecția unui sector reabilitat din drumul național 10 Buzău-Brașov, luni, 9 iulie 2007. CIPRIAN STERIAN / MEDIAFAX FOTO (ilustrație cumpărată online de Strict Secret)

 

Suveica profesională a domnului Sorin Scarlat

 

În 2021, Umbrărescu și-a făcut rost de un nou angajat. Unul mai special. Bine, îi mai fusese angajat, practic, a fost o revenire. Numele angajatului special reîntors în firmele miliardarului Dorin Umbrărescu este Sorin Scarlat, fostul director al CNAIR. O să vă întrebați de ce Sorin Scarlat nu s-a întors la “matcă” imediat după revocarea sa din funcția de director general al CNAIR în februarie 2020. Pentru că Sorin Scarlat a trebuit să stea pe tușă un an, potrivit contractului, respectând o clauză de neconcurență. Praf în ochii proștilor, praf în ochii opiniei publice.

Clauza aia de neconcurență a fost pentru Sorin Scarlat, acoperit SRI, un pseudo argument cu care să mai acopere în mod jenant evidența din CV-ul său: cariera sa este o alternanță constantă între privat și CNAIR. Când nu a fost șef la CNAIR, a lucrat mereu în slujba drumarilor României cărora le dăduse în trecut contracte grase de execuție. Când era eliminat politic din CNAIR, Scarlat se întorcea inevitabil în slujba regilor asfaltului.

Sorin Scarlat este absolvent al Facultății de Căi Ferate, Drumuri și Poduri, doctorand în instalații și inginerie civilă, și a lucrat la companii precum Romstrade, Asocierea UMB Spedition – PA&CO-Euroconstruct Trading 98, Asocierea Astaldi – Euroconstruct Trading 98 – Astalrom, dar și pentru CNADNR, devenită CNAIR, ca inginer, manager proiecte sau coordonator de activitate.

 

 

Ilegal? Nu. Imoral? Cât China. Să vedeți imediat și de ce.

Când ești șef la CNAIR, cum a fost Sorin Scarlat atâta timp, ai acces la informații privilegiate despre viitorul investițiilor Statului Român în domeniul infrastructurii, ba chiar poți “pregăti” aceste investiții sau chiar influența. Ce vreau să spun? Domnul Scarlat pleacă de la șefia CNAIR în februarie 2020, împlinește “penitența” clauzei de neconcurență de peste un an și, cu totul întâmplător, pentru că nu își găsea “servici”, primește o ofertă de nerefuzat de la Dorin Umbrărescu.

Omul de afaceri Dorinel Umbrărescu (CS), participă la întâlnirea pe care președintele Traian Băsescu și ministrul Transporturilor, Radu Berceanu (nu sunt prezenți în imagine), au avut-o cu firmele de construcții, la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI), în București, marți, 30 iunie 2009. OCTAV GANEA / MEDIAFAX FOTO (ilustrație cumpărată online de Strict Secret)

 

Ce se întâmplă un an mai târziu? În 2021, firmele lui Umbrărescu rup tot la licitațiile CNAIR: grupul de firme UMB Spedition, Tehnostrade și SA&PE Construct a câștigat de-a lungul anului 2021 lucrări de construcții de autostrăzi și drumuri de 807 MILIOANE euro!

 

 

 

În 2020, grupul format din cele 3 firme – UMB Spedition, Tehnostrade și SA&PE Construct – i-a adus băcăuanului Dorin Umbrărescu un profit net de 60 de milioane de euro.

 

Domnul Sorin Scarlat a acceptat să își spună punctul de vedere despre “situație” pentru Strict Secret. El a confirmat informația Strict Secret: a recunoscut că e angajatul lui Umbrărescu. Tânguitor, domnul Scarlat zice că n-avea unde să lucreze altundeva decât la Umbrărescu. Hahaha, cât tupeu! De aia merită românii tot ce e mai bun în țara asta! Pentru că acoperiții SRI precum Scarlat ne râd în nas!

 

“Eu sunt inginer de poduri și drumuri. Unde să lucrez? La tricotaje? Eu am respectat ambele condiții: un an de la plecarea din conducerea CNAIR s-a făcut în februarie 2021 și un an de la plecarea de tot din CNAIR s-a făcut în iunie 2021. Contractul pe care l-am semnat cu Umbrarescu este din iulie 2021, deci mai mult cu o lună. Condiția e ca timp de un an să nu te angajezi la firme care au avut contract cu CNAIR. Eu am respectat-o.”

 

PS: Domnul Umbrărescu a fost contactat pentru comentarii, dar nu a răspuns apelurilor Strict Secret. Dacă va consimți să ofere o poziție, o vom publica negreșit.

 

NOTĂ:

Dacă te interesează să mă susții ca jurnalist, să vezi cum gândesc și cum scriu, dacă te interesează ce se va întâmpla cu lumea asta mare din care și tu faci parte, comandă-ți cartea mea de pe www.liviualexa.com

Strict Secret este un site cu dezvăluiri adevărate, am dovedit asta încă de la început, și ne vom construi foarte repede reputația de ziar al adevăratelor secrete.

Sunt Liviu Alexa, jurnalist clujean, unul de “provincie”, dar am dat lovituri mari de presă la viață mea: dezvăluirile despre pedofilul Cristian Pomohaci, dezvăluirile despre afacerile de milioane ale DELTAMED, firma prietenului drag al lui Raed Arafat, care ia toate licitațiile pe ambulanțe din România, dezvăluirile despre adulterul lui Ciprian Marica la un hotel din Cluj-Napoca, eu v-am dezvăluit aici cum a încercat generalul Gabriel Oprea să o violeze pe procuroarea Laura Codruța Kovesi, așa că merită să urmăriți proiectul meu editorial, Strict Secret.

Nu îți cer bani că să citești anchetele mele, știu că te doare în cot de jurnaliști; noi, jurnaliștii, contăm pentru tine doar daca subiectul îți e pe plac. Nu îți cer să donezi bani, fiindcă știu că nu o să o faci, n-ai făcut-o nici în cazul Recorder, nici în cazul Rise Project. Ești doar un alt român ce va citi gratuit munca mea și va trece la un alt site.

Ai un pont?  Contactează-mă pe 0720 00 88 88 – via Whatsapp, Telegram sau Signal sau scrie-mi pe emailul mailstrictsecret@gmail.com

Dacă ți-e frică să îți dezvălui identitatea, fă-ți un Gmail anonim, dar trimite-mi totuși ce ai în tolbă: răzbună-te sau caută să mă folosești arătând și altora nedreptățile ce au loc în România.