de Dan ȘELARU, doctor în matematică

 

Europa Occidentală, prin răspândirea alfabetizării şi Revoluţia Industrială, a fost pusă în faţa unui şir de probleme inexistente în faţa societăţilor agricole; eliberarea unei mari părţi din forţa de muncă din domeniul agricol, apariţia în jurul marilor oraşe a unor zone cu o populaţie extrem de săracă, necesitatea educaţiei ca un factor care să adapteze forţa de muncă la fluxul informaţional dat de dezvoltarea ştiinţei şi tehnologiei, pericolul tot mai mare al răspândirii de epidemii în marile aglomeraţii urbane. De la o populaţie urbană de 3 procente s-a ajuns în zilele noastre la o populaţie urbană care, la nivel mondial, a depăşit 50 de procente, ţările emergente de azi având aceleaşi probleme ca Europa sfârşitului de secol XIX şi început de secol XX.

Dezvoltarea medicinei a condus la creşterea speranţei de viaţă, conducând la apariţia unei noi probleme, bătrânii fără posibilitatea de subzistenţă.

Toate aceste probleme au ridicat în faţa Statului necesitatea păstrării păcii sociale, această necesitate a fost rezolvată prin implementarea la sfârşitului secolului XIX a aşa-numitului “welfare state” – statul social.

Otto von Bismarck a pus bazele legislaţiei care, sub influenţa determinismului, a încercat crearea predictibilităţii sociale. Astfel, au fost dezvoltate sistemul asigurărilor de sănătate, sistemul de pensii, sistemul educaţional public, salariul minim şi legislaţia care reglementează condiţiile de muncă, concediul plătit, asigurarea de şomaj. Statul social a fost adoptat în majoritatea ţărilor europene şi în Japonia, acesta devenind modelul de dezvoltare comun.

Lent, dar inexorabil, creşterea complexităţii a dus la abolirea sclaviei, devenită ineficientă energetic, votul universal, drepturi egale pentru femei, abolirea segregaţiei rasiale, paşi indiscutabil pozitivi pentru societate.

Creşterea complexităţii Statului este dată de procentul taxelor pe care Statul le colectează şi consumă ca procent din PIB. Pentru Statele Unite această creştere pleacă de la aproape 8 procente în 1900 şi ajunge la aproximativ 37 de procente în prezent. O creştere extrem de semnificativă.

S-a creat astfel, cel puţin la nivel declarativ, o predictibilitate a vieţii, cetăţeanul fiind înconjurat de un sistem de asigurări de la naştere până la moarte. Consecinţele au fost într-o primă fază benefice, creşterea complexităţii Statului şi a predictibilităţii vieţii aducând beneficii sociale şi o substanţială creştere a nivelului de trai.

Tot acest proces de “complexificare” a societăţii a condus la apariţia unei birocraţii semnificative, la încetinirea procesului economic, încetinire cauzată de transferarea unei părţi din ce în ce mai mari a rezultatelor procesului economic, prin redistribuire, către păstrarea complexităţii sociale.

La acest fenomen a contribuit şi problema demografică, creşterea speranţei de viaţă şi scăderea natalităţii în statele cu mare complexitate socială. Combinat cu marile diferenţe de complexitate între ţări, a condus la apariţia migraţiilor dinspre ţările slab dezvoltate spre cele dezvoltate pentru a asigura forţa de muncă necesară şi a păstra sistemele sociale în funcţiune. Fluxul de imigranţi a pus noi probleme societăţilor complexe, cele de convergenţă a sistemelor informaţionale (valori morale, obiceiuri, cutume, religii) între indigeni şi imigranţi. Ca urmare, o nouă noţiune, “corectitudinea politică”, a încercat, şi într-o mare măsură a şi reuşit, să omogenizeze corpul social, cu consecinţe în ultima vreme negative prin rigidizarea transferului de informaţii.

Dacă un grad mare de predictibilitate al vieţii a fost atins în societăţile complexe, simultan, a avut loc o diversificare a grupurilor sociale. Au apărut asocieri bazate pe profesiunea comună, bazate pe religii sau ideologii comune, hobby-uri precum şi asocieri informale, bazate pe simple afinităţi. Apariţia Internetului a condus la transferul informaţional peste graniţe, asocierile delocalizându-se, devenind globale, bazate pe structuri de tip reţea, care înlocuiesc vechile structuri ierarhice.

Globalizarea economică, dezvoltarea reţelelor economice mondiale, a apărut pentru prima oară înainte de Primul Război Mondial, fiind brutal întreruptă de acesta. A fost reluată după anii 70 ai secolului trecut, de data asta cu mai mult succes, ţările intrând într-o competiţie directă. Transferul informaţional dinspre ţările complexe spre cele mai puţin complexe, prin intermediul mass-media şi a Internetului, a condus la o globalizare şi omogenizare informaţională, greu acceptabilă în societăţile mai puţin complexe, simultan cu un transfer financiar al capitalului spre ţările mai puţin complexe, transfer generat de costurile scăzute datorate complexităţii scăzute.

Societăţile închise, cu structuri ierarhice rigide, cum au fost cele comuniste, care au cedat primele, şi cum sunt cele islamice actuale, au fost şi sunt supuse unui flux informaţional care erodează structura ierarhică şi transformă lent sau violent societatea ierarhică spre o societate bazată pe reţele comunicaţionale, creşterea complexităţii societăţii fiind inevitabilă atâta vreme cât fluxul energetic şi informaţional se menţine, aceasta fiind, până la un punct, mult mai eficientă economic şi social ca modelul de tip agricol pe care elitele ierarhice încearcă să-l menţină.

Fenomenul de trecere de la structuri ierarhice la structuri de tip reţea pune în pericol chiar existenţa Statului, a cărui structură ierarhică, centralizată, face din ce în ce mai greu faţă pe de-o parte la pierderea eficienţei cauzată de creşterea complexităţii şi, pe de alta, de presiunea socială dată de transformarea societăţii, în faţa acestui fenomen statele descentralizate de tip federaţie având avantajul structurii mai puţin rigide.

Structurile ierarhice încep să se clatine în domeniul economic, structura ierarhică este aproape unica formă de manifestare în cadrul companiilor economice. Deja există un fenomen global, al apariţiei noţiunii de freelancer ca entitate economică, apariţia unui nou tip de companie, în care angajaţii sunt liberi să-şi aleagă proiectele la care lucrează, lăsând loc unui fenomen de auto-organizare internă. La nivelul marilor corporaţii apare fenomenul descentralizării deciziilor spre entităţi mai mici, independente, aflate toate sub acelaşi nume.

Ultimul bastion al structurii ierarhice, forţa militară organizată ca armată a unui Stat, a fost de mai multe ori pus în inferioritate de structuri militare flexibile, organizate în reţele flexibile, fără o organizare ierarhică. SUA în Vietnam şi URSS în Afganistan au suferit înfrângeri usturătoare în faţa “luptei întregului popor”.

Suntem într-un proces de complexificare al societăţilor rigide, de transformare a acestora în unele în care structurile de tip reţea devin preponderente, pe de-o parte, şi de decomplexificare al Statelor care nu-şi mai pot, din varii motive, păstra nivelul de complexitate. Simultan cu acest proces are loc un proces de transfer al fluxurilor energetice dinspre ţările mai dezvoltate spre cele mai puţin dezvoltate.

Creşterea complexităţii la nivelul relaţiilor între State a condus la apariţia unor structuri politice care depăşesc nivelul bilateral sau al alianţelor tradiţionale. Acest ciclu, început cu Societatea Naţiunilor Unite între războaiele mondiale, continuat cu apariţia Organizaţiei Naţiunilor Unite, a fost dus la un nou nivel prin apariţia Uniunii Europene, o încercare de integrare care depăşeşte bariere considerate insurmontabile şi care-şi propune să rezolve problemele date de creşterea complexităţii prin adăugarea a încă unui nivel ierarhic. Un nivel de complexitate care reduce şi mai mult eficienţa fără o descentralizare reală, UE fiind din ce în ce mai puţin flexibilă competiţiei mondiale.

De la o societate aproape fără structură, specifică vânătorilor – culegători, am trecut simultan cu trecerea la agricultură la structuri ierarhice şi, cu trecerea la folosirea combustibililor fosili, la o societate care se bazează din ce în ce mai mult pe structuri de tip reţea, economice, sociale, interumane. Creşterea complexităţii spre acest nou tip de societate s-a făcut pe baza consumului energetic din ce în ce mai mare, fenomenul accentuându-se o dată cu răspândirea electricităţii, a mijloacelor de comunicare în masă şi a Internetului.

Ce se întâmplă azi e trecerea Rusiei de la o structură rigidă, ierrhică, la o structură de tip rețea, în care controlul Statului este mult diminuat.

Rusia? Fie pierde războiul, fie distruge lumea.