Intri într-un birt care duhnește a fum de țigări, ca pe vremuri. Faci slalom nocturn printre sticle de bere, șpiluri de cărți, postere decolorate și steaguri ale rebelilor de odinioară. O ploscă de coniac de casă, denumită generic ”Metallica”, circulă din mână în mână, ca într-o deplasare onirică. Se discută despre politică, război, literatură și, mai presus de orice, se ”dau dume” despre tot și toate. Asculți, povestești, râzi. Ai vrea să poți reține cât mai multe secvențe din acest vodevil spontan și gălăgios, dar știi că până mâine toate se vor risipi spre un Neverland al sarcasmului.

Înclinația spre batjocură, derâdere, bâză și oha e înscrisă în codul genetic al ființei colective balcanice. Cineva încearcă să definească chintesența electoratului mioritic aducând în discuție erecția ciobănașului care s-a pozat la stână lângă Elena Udrea. Altcineva evocă dezmâțul de la Căcâna (fabulos nume!) alături de spicuiri din eseul lui Octavian Paler “Don Quijote era nebun?”, în care se explică, printre altele, de ce n-ar fi putut să fie niciodată român celebrul cavaler spaniol. Cum să fii eroic împotriva cuiva care spune bancuri şi care amenajează câte un talcioc pe orice Golgotă, se întreba autorul?

Îți mai iei o bere și tragi cu urechea la trecerea irecuperabilă a timpului. Din boxele laptopului răzbat sonorități vesele și grave, de la Creedence Clearwater Revival la Bauhaus, de la Vangelis la Joy Division și de la Bajaga la Erode, o trupă de punkeri comuniști din Italia. Asiști la discuții aprinse, angajate și motivate ideologic, dar care eșuează, invariabil, în bășcălie. Nimic nu pare suficient de măreț sau demn de respect pentru a nu fi pângărit după ce se ”dezgroapă securea miștoului”.

Becul din wc-ul pentru bărbați nu funcționează, dar nimeni nu pare deranjat să se ușureze cu ușa întredeschisă. O fraternizare dezinhibantă întru grosolănie. Te plimbi cu gândul prin labirintul întortocheat de amintiri, povestiti și istorisiri bahice ale comesenilor. Există ceva lynchian în oameni. Dacă ai cere o foaie și un pix și te-ai apuca să scrii ce-ți trece în acest moment prin cap, ceilalți te-ar privi ca pe un ciudat. Nu-ți poți permite să întrerupi magia irepetabilității clipei, nu poți strica farmecul evocărilor orale încercând să le prinzi în capcana cuvintelor așternute pe hârtie.

”Știi ce înseamnă, de fapt, progresul, emanciparea, ridicarea nivelului de trai, kilu` meu?” glăsuiește cineva. ”Pe vremuri bețivii întrebau la plecare dacă au plătit tot ce-au băut, azi întreabă dac-au băut tot ce-au plătit. Dă-ți-i, bă, în plm!” Simți că te ia somnul, ești amețit. Îmbraci geaca îmbâcsită de fum și iei la pas orașul care miroase a copaci înfloriți. Pe Podul de Fier dai nas în nas cu o țigancă care cerșește un leu. Scoți o bancnotă de cinci și i-o întinzi. ”Să-ți dea Dumnezeu sănătate și moarte ușoară, să nu te chinui, că ești om bun”, îți zice dispărând în noapte.