de Liviu Alexa

 

Dacă tot există nostalgici băsiști care au uitat cât au furat pedelistii România, care au uitat că toți cei din jurul lui Băsescu au furat de au rupt – frate, amantă, fiice, colaboratori – ei bine, o să vă povestim astăzi despre proiectul imobiliar de un miliard de euro pe care penala Lenuța Udrea îl face la Cluj, băgându-l în față pe iubițelul Adrian Alexandrov.

Noi suntem cei care am făcut primii această dezvăluire, fiindcă restul presei naționale a ales să tacă grațios. La acea vreme, vă spuneam că Lenuța Udrea cea penală, care a ales în primele zile de după dezvăluirile mele să nege proprietatea proiectului gigantic de la Cluj, are, pe lângă iubitul său, Adrian Alexandrov, o a doua mână dreaptă, în persoana fînului sau, clujeanul Adrian Gurzău, fost deputat PDL, fost deputat PMP, condamnat la 2 ani și 8 luni cu suspendare, în urma unui acord de recunoaștere.

Pe lângă nașa sa politică și de botez și cununie, Gurzău l-a avut ca naș politic și pe securistul Traian Băsescu.

Ba, mai mult, l-a avut ca mentor și garant la intrarea în politică și pe Emil Boc, actualul primar al Clujului. Pentru Boc nu e problemă, mereu a garantat pentru hoți penali: a garantat pentru Sorin Apostu, pe care l-a lăsat primar la Cluj să fure în locul său cât a fost plecat premier, l-a lansat și pe Gurzău în politică, ca să fure și Gurzău câte ceva.

 

Întrebat în 2008 de reporterii ZIUA de CLUJ, cum reușește să se descurce cu un venit al familiei declarat de doar 1.280 lei/lună (împreună cu soția, consilierul local a avut în 2007 venituri de 15.367 de lei), el a explicat că nu mănâncă pâine și, de multe ori, fiind invitat la diferite evenimente, servește masa acolo…

Cât a fost deputat, conform declaraţiilor de avere depuse, Gurzău nu a declarat nici terenuri, nici clădiri, nici maşini pe numele lui, nici bijuterii sau depozite mai mari de 5.000 de euro la bănci. Mai mult, era și dator la bănci.

Dar Gurzău nu era sărac, ba chiar ducea o viață de milionar. Și avea de unde, căci își folosea demnitatea publică pentru a cere șpăgi și a-și trafica influența. DNA l-a găbjit și l-a scos din viață politică.

 

După condamnarea sa, cu suspendare, căci a avut pile bune în Justiție, Gurzău a primit un termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea unor drepturi pentru 1 an și 8 luni.

Ele au expirat recent, astfel că nășica Udrea s-a ținut de cuvânt și i-a făcut parte lui Gurzău din proiectul imobiliar de 1 miliard de euro ce se va construi la Cluj. Discret, la început de ianuarie 2022, Gurzău a fost numit administrator la nou înființata Transilvania Smart Management SRL, alături de iubițelul Elenei, Adrian Alexandrov. Firma are că obiect de activitate “administrarea imobilelor pe bază de comision sau contract”, căci se vede treaba că gigantul cartier cu 10 000 de apartamente va fi smântânit și din perspectiva managementului.

 

 

Compania are ca unic acționar sereleul Realtop Farma, firmă care prin care se vinde către mușterii proiectul imobiliar și unde Gurzău deține indirect 50 la sută, căci soții Petrovan sunt socrii lui.

 

Gurzau administreaza frateste si societatea Chester Group Investments SRL, pe care s-a luat de la “fonduri de investitii” suma de 20 de milioane de euro imprumut pentru finantarea proiectului.

 

Ați înțeles, dragi cititori? Penalii lui Băsescu nu au nicio problemă să facă bani în continuare, chiar dacă pe martalogul marinar l-a cuprins AVC-ul. Gurzău și Udrea se plimbă pe străzile Clujului, în care vor construi 10 000 de apartamente ce le vor aduce încasări de peste un miliard de euro și profituri colosale. Ei, și ce dacă Udrea va face doi-trei ani de pârnaie? Când va ieși, o să aibă niște bani de pensie care o să o facă cea mai bogată femeie din România.

Întrebarea e a cui bani îi spală ăștia? Banii furați de PDL? Banii lor? Dacă sunt banii lor, de unde îi au, că în declarații de avere nu apărea o lețcaie? Cât o avea Emil Boc din tortuleț? Fiindcă, să ne credeți pe cuvânt, dezvoltatori imobiliari clujeni cu experiență stau ani în șir ca să își autorizeze proiectele și sunt umiliți de Boc, iar Lenuța a rezolvat totul într-o clipită, mai că nu s-a apucat Boc să dea el cu sapa la fundație, cu atâta celeritate a tratat “problema”…

 

Nota redacției: Cum Strict Secret este dedicat românilor care caută „altceva”, dincolo de zgomotul alb al mașinilor de manipulare, poate nu ar strica să țineți minte trei litere: NCN. E un post TV de știri și opinie cu totul altfel, pe care îl găsiți în grilele tuturor cabliștilor români, în zona posturilor informative. Nu mai zapați PESTE el, adăstați câteva minute pe zi pe NCN. O să vedeți, o să vă placă si o să vreți să rămâneți tot mai mult acolo.

PS: Mă poți susține cumpărându-mi cărțile de pe www.liviualexa.com