Șoc în această dimineață, când în jurul orei 10:20, procurorii DNA Cluj, împreună cu polițiștii judiciari, au descins în biroul vicepreședintelui CJ Suceava, Silviu Cristinel Crețu, mâna murdară-dreaptă a baronului Gheorghe Flutur, unde au găsit un plic cu 40.000 de euro, reprezentând mită dată de omul de afaceri Vasile Rîpan, cunoscut drumar în zonă și câștigătorul unor proiecte importante de realizare a infrastructurii.
Idiotul luase mita în birou!
În fapt, Rîpan pregătise flagrantul împreună cu procurorii DNA, asta deoarece Gheorghe Flutur, prin săgeata sa, Silviu Cristinel Crețu, îl șantajase pe Rîpan executându-i, acum câteva zile, scrisori de garanție în valoare de 6 milioane de euro, gest care era cât pe aici să-i distrugă lui Rîpan compania.
Exasperat și presat, Rîpan a fost abordat acum două săptămâni de Silviu Cristinel Crețu, care i-a spus că „totul se poate rezolva” dacă mișcă din urechi, adică dacă vine cu o șpagă de 40.000 de euro. Până la acest moment, vicepreședintele CJ Suceava, acum reținut, a făcut tot ce a putut ca să-l împiedice pe Rîpan să ducă la bun sfârșit două contrcte câștigate corect din lotul aferent proiectului axa rutieră strategică Iași-Suceava.
Rîpan îi mai dăduse lui Crețu, în decembrie 2021, alți 40.000 de euro, dar a considerat că nu se mai poate lăsa șantajat și de această dată și a beneficiat de prevederile legii acordate denunțătorilor.
În aceste momente, mâna dreaptă a lui Flutur este audiat la sediul DNA Suceava și, cel mai probabil, va fi reținut pentru 24 de ore, urmând ca apoi să fie dus la instanță pentru arest preventiv.
Întrebările sunt multe: câte șpăgi o mai fi luat omul lui Flutur până acum și câte au ajuns la baronul sucevean? cine va plăti pagubele cauzate firmei lui Rîpan căruia în mod abuziv i-au fost executate scrisori de garanție de milioane de euro fără temei? de ce DNA Suceava nu a fost în stare să se ocupe de corupția locală și a fost nevoie de DNA Cluj pentru aceasta lovitură?
Nota redacției: Cum Strict Secret este dedicat românilor care caută „altceva”, dincolo de zgomotul alb al mașinilor de manipulare, poate nu ar strica să țineți minte trei litere: NCN. E un post TV de știri și opinie cu totul altfel, pe care îl găsiți în grilele tuturor cabliștilor români, în zona posturilor informative. Nu mai zapați PESTE el, adăstați câteva minute pe zi pe NCN. O să vedeți, o să vă placă si o să vreți să rămâneți tot mai mult acolo.
PS: Mă poți susține cumpărându-mi cărțile de pe www.liviualexa.com
UPDATE: DNA confirma exclusivitatea noastra:
4 comentarii
Adaugă comentariu