de Dan ȘELARU, doctor în matematică, cercetător la Institutul de Științe Spatiale

 

Toată lumea a văzut filmul Mihai Viteazul, prima unire a românilor, care e de fapt a doua, pe Amza Pellea plătindu-și șederea în hanurile de la Praga cu inelul care-i mai rămăsese, totul pentru a obține o audiență la împăratul Rudolf al II-lea, împărat al Sfântului Imperiu Roman, cel mai puternic om al Occidentului. Filmul începe cu o audiență sprijinită de o căruță de bani la Sultanul Imperiului Otoman – Murad al III-lea și se termină cu un Mihai Viteazul scăpătat, cerșind o armată și bani la Rudolf al II-lea. Între cele două evenimente au trecut șapte ani și nenumărate războaie care au făcut din actualul teritoriu al României un câmp de joacă pentru Habsburgi, unguri, polonezi și turci, totul pe spinarea poporului, legat de glie de eroul nostru național, taxat fără milă și folosit în ultimă instanță pe post de carne de tun, poporul, nu eroul.

Totul se termină prost, Giorgio Basta ordonând asasinarea, aventurile războinice ale eroului deranjează trei imperii, fără vreo finalitate reală. Scos de la naftalina istoriei de Bălcescu, Mihai Viteazul devine erou național, intră în manualul de istorie, are dedicat unul din cele mai bune și costisitoare filme făcute vreodată în România și are și stație de metrou care-i poartă numele, cool!

Cine i-a oferit tronul Valahiei lui Mihai Viteazul? Un tip simpatic, Murad, care și-a strangulat cinci frați ca să n-aibă probleme cu succesiunea. Murad a ținut-o într-un perpetuu război, din Maroc până în Georgia. Toate războaiele au făcut praf economia imperiului. Nu a mers niciodată în campaniile militare, e acuzat de excese sexuale și, de frica ienicerilor, își petrecea tot timpul în palatul imperial, înconjurat de bufoni, feluriți cetățeni care cereau contra mită vreo funcție și de personalul seraiului, eunuci și cadâne; o viață foarte liniștită încheiată natural.

Cine a fost Rudolf al II-lea? Dacă Murad n-a fost decât un sultan mediocru și cam fricos, Rudolf e probabil unul din cei mai excentrici împărați. Omul își ura familia, adevărul e că era greu să nu-i urăști pe Habsburgi, în consecință, ca să scape de ea, de familie, a mutat capitala imperiului de la Viena la Praga. S-a ocupat cu alchimia, a strâns la Praga toți năstrușnicii continentului, în căutarea nemuririi. Viața îî era dictată de horoscop, nu se întâlnea cu nimeni care avea în ziua audienței un horoscop nepotrivit, ca să vadă dacă e nemuritor l-a întrebat pe Nostradamus, a primit răspunsul, oarecum de bănuit, că nu e și că o să moară la 73 de ani, în consecință, ca împărat atotputernic, și-a schimbat ziua de naștere, a murit la 60 de ani.

Avea o colecție de pictură erotică pe care o muta după el prin castel și avea ca pictor al curții unul din cei mai ciudați pictori, pe Giuseppe Arcimboldo, un tip genial care l-a pictat pe Rudolf ca pe o colecție de legume și fructe, căutați Vertumnus și o să-l vedeți. Rudolf era depresiv și probabil schizofrenic, mâna lungă a Habsburgilor l-a ajuns și la sfârșitul carierei de împărat era doar o formă fără conținut și fără putere.

Despre tatăl lui Mihai Viteazul nu se știu prea multe, ca să ajungă la tron s-a declarat bastard de os domnesc, texte. Nu se știe data de naștere așa că-l putem sărbători fix în ziua în care apare articolul, e la fel de bună ca oricare alta. De ce toată povestea asta?

Cei care conduc azi destinele lumii și implicit pe ale noastre par mai sănătoși decât personajele istorice? Mie nu-mi par, un tip senil înconjurat de toată clica de saltimbanci europeni, un narcisist tulburat de înălțimea sa, ca Napoleon, împăratul Chinei, care-și supraveghează electronic populația, toți gata să intre într-un nou Război Rece, cu terenul de joacă inițial la noi în cartier, de-o parte BLM, LGBT, corectitudine politică, de cealaltă religie, națiune, autoritarism.

Vorba bancului, nu-l spun ca să nu ia Liviu amendă, et nous, les belges?

PS Asasinii lui Mihai erau valoni, adică belgieni.