Nu cu mult timp în urmă, trebuia să angajez vreo 10 reporteri. Am făcut un chestionar de cultură generală și, în momentul când corectam răspunsurile celor care doreau să se angajeze, am fost șocat. La întrebarea „Care au fost regii României?”, unul dintre doritorii de faimă la televizor a răspuns “Carol, Ferdinand, Mihai și Gheorghiu Dej”. Evident că nu m-am uitat mai departe, am respins candidatul. Aveam să îl văd la altă televiziune, peste ceva timp. Acum este chiar moderator de emisiuni politice. Un tip care răzbate în pofida istoriei…

Apoi, mi s-a întâmplat să mai trec prin momente delicate, cu oameni deja angajați. Moartea fostului premier britanic Margaret Thatcher a fost anunțată de presa internațională în timp ce la postul unde lucram era un buletin de știri. Am crezut că este de ajuns să anunț pe intercomunicație “Breaking news. A murit Margaret Thatcher!” Greșit! Prezentatoarea nu știa dacă Doamna de Fier era om politic, actriță sau campioană olimpică la haltere. Mi-a fost rușine, pe cuvânt! Vedeam inocența pe ecran, prezentatorul meu era precum un copil care s-a născut ieri, ale cărui preocupări erau doar papa și caca. 

Am auzit că acum câteva săptămâni, o domnișoară prompteristă a citit “al treilea Rici” în loc de “al treilea Reich”. Legenda spune că este aceeași domnișoară care l-a întrebat în direct pe Marian Munteanu dacă a fost cumva în Piața Universității, în iunie 1990. Dacă este aceeași, îmi pare bine. Măcar o fi singura. Dacă sunt două, îmi pare tare rău, înseamnă că prima ori are o soră, ori a născut mai demult și a reușit să își angajeze și copilul. 

Cam atât despre angajații din tv pe baza principiului “e frumoasă, dar e proasta noastră”. Colegii mei dintotdeauna știu că din când în când îî mai întreb ce citesc. Și mă bucur că citesc. Mă întristez când aflu că unii citesc doar subtitrările de la Netflix.   

Dacă ați terminat cu pandemia, cu siguranță că ați aflat că la graniță avem război între Rusia medievală și Ucraina. Și ați auzit și că nava amiral a flotei rusești, Moskva, s-a dus acolo unde au trimis-o militarii ucrainieni de pe Insula Șerpilor. După care a explodat și s-a scufundat. 

Nu vă voi da informații de background despre nava rușilor, cel mai important ar fi că pe această navă a dormit Gorbaciov în timpul summitului de la Malta din decembrie 1989, decisiv pentru schimbarea la față a lumii – în general și pentru eliminarea lui Ceaușescu – în ceea ce ne privește. 

Această navă este însă una construită de sovietici în amintirea unei nave de război cu același nume, Moskva. Iar destinul acestei nave este legat de România. 

La finalul lunii iunie a anului 1941, sovieticii au atacat litoralul românesc, ținta principală fiind portul Constanța. Numai că grupul naval sovietic al cărui lider era Moskva a fost întâmpinat cu foc de marina noastră militară și de teribilul lanț de baterii de coastă germane Tirpitz. Vârful de lance al contraatacului au fost distrugătoarele Regina Maria şi Mărăşti, care au respins atacul și au lovit de moarte distrugătorul Moskva. Marinarii români au salvat 70 de marinari sovietici, inclusiv pe comandantul navei. Epava acestui vas a fost descoperită acum câțiva ani la o adâncime relativ mică, la o distanță de 20 de kilometri de țărmul românesc. (Sper că este inutil să spun că nemții au făcut un lucru trainic – bateriile Tirpitz încă există, ar fi putut fi salvate și declarate obiective turistice. Dacă s-ar face asta acum, ar trebui întâi excavate tonele de rahat care au venit în același timp cu uitarea.)

Nu m-aș opri aici, pentru că firul istoriei, chiar dacă se mai subțiază, rămâne. Rușii nu au uitat că le-am scufundat distrugătorul despre care spuneau că este invincibil. Ura i-a însoțit tot timpul. După 23 August 1944, contraamiralul Horia Macellariu a fost pus într-o situație mai mult decât delicată. Macellariu a primit ordinul să apere Constanța în fața importantei flote germane și a îngrozitoareibaterii Tirpitz. Această baterie, construită să apere litoralul românesc, era compusă din foarte multe piese de artilerie, însă conținea și trei tunuri uriașe de calibru 280 de milimetri. În acele zile însă, odată cu întoarcerea armelor de către România, tunurile erau îndreptate spre oraș, pe care l-ar fi ras în doar câteva ore. În plus, flota germană, aflată în port, era semnificativ mai mare decât flota românească. A căzut pe umerii contraamiralului Macellariu să salveze ce se putea salva… A mers la discuții chiar la bateria Tripitz din apropierea orașului. Acolo avea să vorbească  cu viceamiralul german Brinkman, până cu câteva zile în urmă aliat și chiar prieten personal al marinarului român. Amintirea luptei din 1941 și camaraderia din ultimii ani au dus la o soluție incredibilă – Macellariu și-a convins prietenul ca flota germană să părăsească portul fără să tragă vreun  cartuș, iar bateria Tirpitz a fost dezactivată, ca să nu cadă în mâinile rușilor. Orașul și portul erau salvate, Constanța fiind singurul port european care nu a fost distrus în cel de-al doilea război mondial. Sovieticii au fost însă furioși pe Macellariu. Nu i-a interesat că au fost salvate zecile de mii de vieți ale constănțenilor, ci că flota germană a părăsit intactă Constanța. După război, Horia Macellariu, un erou uitat al României, a fost acuzat de pactizare cu dușmanul și chiar pus pe lista criminalilor de război. A fost condamnat la moarte, însă contraamiralul a dispărut, fiind unul dintre liderii rezistenței anticomuniste. Până la urmă, a fost prins. A îndurat 16 ani de închisoare, trecând prin Jilava, Aiud, Râmnicu Sărat și Gherla. La Râmnicu Sărat, una dintre cele mai odioase închisori, locul în care a murit Ion Mihalache, a fost torturat, înfometat, izolat, ținut fără medicamente deși era foarte bolnav. În cartea de memorii pe care a scris-o, a spus inclusiv faptul că el, salvatorul unui oraș întreg, a fost nevoit să mănânce paiele din salteaua de pe pat. A fost eliberat la 70 de ani, reabilitat, iar gradul de contraamiral i-a fost redat. Prea tarziu pentru un asemenea erou. Horia Macellariu, cel care, printre altele, a avut misiunea de a duce la bordul navei pe care o comanda, inima Reginei Maria la Balcic, a murit cu câteva luni înainte de Revoluția din 1989. A fost înmormantat la Cozia.

Iar eu v-am spus o poveste românească pornind de la scufundarea navei Moskva!