de Marius HUC, producător de televiziune, unul dintre cei mai speciali jurnaliști din România
Acum peste 20 de ani, în București erau foarte mulți călugări falși. Se postau în cele mai aglomerate locuri din Capitală, scriau pe un carton un text emoționant care viza strângerea de fonduri pentru o cauză nobilă – un copil bolnav, construirea unei biserici, și astfel câștigau niște bani pentru cu totul și cu totul alte scopuri… Fenomenul luase amploare, însăși Biserica se plângea de aceste persoane care îi pângăreau imaginea.
Pe holul Antenei 1, o astfel de călugăriță stătea cu fundul pe treptele care duceau spre wc. Era îmbrăcată ponosit, fața îi era murdară – cu greu îi vedeai ochii, în picioare avea niște pantofi precum cei de clovni, dar negri. Acum 50 de ani cred că au fost niște pantofi frumoși. Călugărița era învăluită în fum de țigară. Dar nu de la țigările angajaților Antenei, ci de la ea. Fuma în draci! Făcea niște rotocoale perfecte, care se deformau și apoi dispăreau pe ușa wc-ului, trase ca de un aspirator uriaș. Din când în când, tacticos, sorbea cafea dintr-o cană inscripționată cu un mesaj porcos. Observam toate acestea în timp ce vorbeam cu un coleg. Scena era ireală.
La un moment dat, un alt coleg se apropie de călăgăriță și îi aruncă brusc un “ce faci, fă, te duci să te măriți?”. “Nu mă mai ia nici liftul, boule” se aude de sub mantia aia murdară. Am izbucnit instantaneu în râs, împreună cu toți ceilalți de pe hol. I-am recunoscut vocea Mirelei Voicu. M-am apropiat de ea… “Ce faci, Cuvioșenia Voastră?” “Ce să fac, Huculeană, încerc să intru în pielea personajului, mă concentrez. Da’ crezi că mă lasă cretinii ăștia? Parcă nu au mai văzut măicuță bătrână, cu brâul de lână.” Mirela se pregătea să filmeze cu camera ascunsă reacțiile oamenilor la vederea unui călugăr fals. Să înțeleagă fenomenul, să vorbească cu autoritățile. La puțin timp după difuzarea reportajului, fenomenul s-a stins.
De atunci, pentru mine, Mirela Voicu este Cuvioasa. Iar eu, nu știu din ce motiv, sunt Cuviosul. Așa ne adresăm unul celuilalt, de peste 20 de ani. Cuvioasa Mirela este prietena mea bună. Nu ne-am certat vreodată pentru că nu am avut vreun motiv. Suntem dintre jurnaliștii vechi, cu școală de reporterie făcută pe teren, atunci când telefon însemna o cutie cu fir și un disc, nu un device pe care îl bagi în buzunar. Am prins și comunicarea cu pager-ul, când îți bingănea cutiuța la brâu și îți apărea un mesaj sec: “Sună urgent în redacție”. Iar tu erai în noroi până la brâu, pe câmp, la 10 kilometri de primul telefon. Noi suntem ăia care, ca să aflăm informații, eram dați afară dintr-un birou pe ușă și reintram pe geam, Iar dacă aveam nevoie de un citat exact de acum 3 ani, nu căutam pe google, că google nu exista; plecam la bibliotecă și căutam în colecțiile ziarelor. Suntem ăia sătuli de cafele – cum ne vedeau secretarele demnitarilor, ne întrebau dacă vrem o cafea. Și nu plecam de la ele până când nu obțineam o informație. Ah, cea mai proastă cafea era la PSDR, partidul condus de Sergiu Cunescu. Partid sărac…
Dacă voiai o informație, trebuia să mergi să o obții, trebuia să te întâlnești cu oameni. TE ÎNTÂLNEAI CU OAMENI! Acum dai un telefon și ai informația. Sau aștepți un comunicat pe care îl “traduci”. Faptul că reporteria se făcea printre oameni te făcea să înțelegi mai mult dintr-o întâmplare. Și să scrii altfel decât se scrie acum. Sau să transmiți altfel, să știi ce să arați, să știi ce să spui, să știi ce să întrebi. Jurnalismul este și despre emoție.
Mirela Voicu este unul dintre acei puțini jurnaliști care intră în direct și nu par purtători de cuvânt ai unor instituții. Mirela Voicu nu va spune niciodată “accidentul s-a produs la kilometrul 12 de pe DN 1, în dreptul localității Scofâlceștii de Sus. Un echipaj de descarcerare a venit la fața locului și a resuscitat conducătorul auto, dar după o jumătate de oră a fost declarat decesul.” Niciodată! Mirela va face o poveste, va căuta rude, va aduce emoție. Mirela te va impresiona cu ceea ce știe, cu modul în care duce discuția. Mirela poate să facă cel mai bun interviu din câte s-au făcut cu președintele Academiei Române, dar și cel mai tare interviu cu un gunoier care răstoarnă tomberoane în bena unui camion.
Zilele acestea, Cuvioasa este la granița cu Ucraina, la Siret. Transmite dimineața, transmite la prânz, este live în fiecare seară. Nu contează că e frig, ea este reporter. Și vrea să fie cel mai bun reporter. Are un singur defect – într-o vreme ca aceasta, când deschizi fereastra lumii și se aude brutal zăngănit de arme, Cuvioasa este cel mai bun reporter cu suflet. Așa e ea dintotdeauna. Nu a putut vreodată să separe meseria asta păcătoasă de suflet. Acum, la Siret, Cuvioasa nu este în direct la televizor. Dar știu că ține în brațe un copil refugiat din Ucraina sau dă o sticlă de apă unei bătrâne scăpată din iadul lui Putin. Mai știu că va încerca să rezolve problema cuiva, fără să spună la televizor. Că îl va trimite la un doctor bun sau va pune o vorbă bună pentru un om bun. Cel mai bine știu însă că permanent are în minte imaginea fetiței și mamei sale.
Live-urile ei de la Siret m-au cutremurat. Deși o cunosc demult, nu încetează să mă surprindă, să mă treacă prin o mie de stări pe minut, să mă facă să privesc la televizor nu ca un profesionist ci ca un telespectator oarecare, Mă uit și mă emoționez de parcă acum văd pentru prima data un live de-al Cuvioasei. Nu mai sunt atent la imagine, la text, la mimică. Mă fură povestea!
Când vorbesc la telefon cu Cuvioasa, simt cum îi joacă ochii de bucurie când o întreb ce îi fac fetele, fiica și mama. Și mă bucur de fiecare data când sunt bine. Prietenia noastră a crescut crescându-ne copiii. Apoi râdem unul de celalalt, dar mai mult râdem de ceilalți. Zilele acestea i-am dat doar un mesaj și i-am mulțumit. Nu i-am spus de ce, dar știe ea. Pentru mine, Cuvioasa Mirela este cel mai bun reporter cu suflet. Dacă va fi să fie, într-o bună zi aș pune-o ministru al Empatiei. Sau măcar secretar de stat la Bunătate!
P.S. Nu i-am cerut voie Cuvioasei să scriu despre ea, mă bazez pe faptul că e ocupată și nu o să vadă acest text. Nu am vazut vreodata un laudatio pentru un reporter – așa că l-am scris eu. Și sunt fericit că am scris despre prietena mea bună. Să nu vă mire fotografia, nu avem vreuna în care să fim serioși. Și fotografia aia are o poveste. Plantam pomi pentru eroi.
Nota redacției: Cum Strict Secret este dedicat românilor care caută “altceva”, dincolo de zgomotul alb al mașinilor de manipulare, poate nu ar strica să țineți minte trei litere: NCN. E un post de știri și opinie cu totul altfel, pe care îl găsiți în grilele tuturor cabliștilor români, în zona posturilor informative. Nu mai zapați PESTE el, adăstați câteva minute pe zi pe NCN. O să vedeți, o să vă placă si o să vreți să rămâneți tot mai mult acolo.
Cei opt jurnalişti ai redacţiei Radio Sputnik Moldova, versiunea în limba română, şi-au depus demisia „in corpore”: „Nu dorim să fim implicaţi în dezinformări şi manipulări”.
„În contextul ultimelor evenimente regionale, extrem de grave, ne-am exprimat dezacordul cu politica editorială redacţiei care ne impune în aceste momente şi care contravine normelor deontologice ale jurnalismului, precum şi bunului simţ.