de Liviu Alexa (comanda cartile mele pe www.liviualexa.com)

 

Exact acum 3 ani, într-o zi de miercuri, 21 noiembrie 2018, Rareș Bogdan posta pe contul său de socializare un mesaj plin de patos.

Ce vremuri! Pe atunci, vorbele lui Rareș Bogdan păreau tuturor ca apa proaspătă! Azi, alte vremuri: râd toți de el sau îl suduie cu sete, ca pe oricare alt politician mincinos. Ba, poate, cu și mai mult sârg, fiindcă Rares Bogdan a devenit emblema arivismului deșănțat, un Farfuridi 3.0, ba chiar mai imbecil politic decât Farfuridi, fiindcă toate automatismele lui de comunicare – “toleranță zero”, “onoarea e totul”, “dreptate până la capăt” – sunt astăzi cruci de bumerang ce revin cu viteză dublă și îi sparg dinții.
Dar să nu ne grăbim. Amintirile merită savurate. Acum 3 ani, Rareș Bogdan zbiera că șeful postului Realitatea, Cozmin Gușă, l-a scos de pe post “până una alta”. Mai toți au sărit cu gâtul pe Gușă, foarte puțini s-au întrebat însă, cunoscându-l pe Gușă, de ce o fi recurs la un gest atât de drastic.
Postarea de acum 3 ani pâlpâie în continuare pentru cei ce știu să revină la ea, ca o lumânare virtuală, ca un short reminder al ipocriziei caracteriale a acestui om pe care și noi, ziariștii, l-am susținut, crezând că nu va uita de breaslă: haha, am fost niște naivi.

Fost-ai, Rareș, jurnalist?! Cât ai fost…

Iata mesajul de acum 3 ani:
” Greu de ucis. Onoarea înainte de orice!
Le mulțumesc foarte mult miilor și miilor de oameni care mi-au trimis mesaje, emailuri și comentarii pe paginile de socializare începând de aseară până la această oră! A contat și contează pentru mine.
Le mulțumesc sutelor de colegi din Realitatea TV care mi-au trimis mesaje de încurajare. De asemenea, le mulțumesc colegilor mei din mass-media care s-au dovedit profesioniști și au ținut să vorbească cu mine pentru a afla punctul meu de vedere.
Nu am dorit și nu doresc să plec de la Realitatea TV. Nu am discutat cu nicio altă televiziune, pentru că am considerat și consider că fac parte din echipa Realitatea TV. Timp de 6 ani și jumătate am avut libertate editorială și de acțiune în Realitatea TV.
Consider, însă, cu tot respectul pentru colegii mei din conducerea editorială și acționarii postului Realitatea TV, că nu poți opri un om care a fost invitat 5 ani la Realitatea TV să intre în studioul de televiziune, alături de alți invitați, exact înainte cu 1 minut înainte de începerea emisiunii, când scaunul său era pregătit și omul era gata de a combate. La ora 17 și 17 minute a fost trimis în rețeaua internă Realitatea TV un email cu toată garnitura de invitați de la “Jocuri de Putere”, 10 la numar marti seara. Adică cu 4 ore înainte de a se întâmpla ceea ce s-a întâmplat.
Nu am atacat, nu atac și nu voi ataca Realitatea TV, pentru că nu doresc să se bucure dușmanii acestui post de televiziune.
Am avut un schimb de mesaje cu domnul Cozmin Gușă la prânz, când acesta mi-a comunicat că nu voi intra astăzi și mâine pe post. I-am cerut respectuos să se gândească de două ori, pentru că acest lucru va aduce deservicii postului de televiziune și va fi un afront la adresa telespectatorilor și ascultătorilor săi. Plus un afront direct la adresa mea, care am contribuit masiv, alături de invitații mei și echipa Jocuri de Putere, ca Realitatea TV și mai ales emisiunea-fanion de la ora 21.00 să ajungă în topul talk-show-urilor din România.
I-am explicat scurt și concis: dacă nu mi se permite accesul pe post la ora 21.00 voi considera că Realitatea TV a decis despărțirea de mine și echipa mea.
Încă ceva: numele „JOCURI DE PUTERE” nu aparține Realității TV, ci mie. Le atrag atenția să nu folosească acest brand fără consimțământul meu. Eu încă sper că bunul Dumnezeu le va da gândul cel bun și îmi vor permite să realizez emisiunea la acest post, cu invitații pe care îi consider eu relevanți și care sunt iubiți de publicul „Jocuri de Putere”.
Precizez din nou: nu am discutat cu nicio altă televiziune și nu veți auzi din gura mea niciun cuvânt urât la adresa Realitatea TV. Am multe informații, sunt multe suspiciuni, se fac multe scenarii. Poate se aștepta doar un moment, cine știe? Lumea e dură, viața și mai dură și uneori nu mai contează nimic. Nu voi intra în polemică cu nimeni care încearcă să mă atragă într-un război al declarațiilor. Realitatea TV a fost și consider că încă este casa mea.
Am fost jurnalist, sunt jurnalist și voi rămâne exclusiv jurnalist.
Oricât de mult s-ar supăra unii sau alții. Consider că libertatea de expresie este esențială în democrație, iar libertatea presei este vitală. Am fost 6 ani și jumătate un jurnalist liber. Nu am de gând să-mi schimb acest statut pentru nimic în lume.
P.S. Mi-aș dori foarte mult ca redacția să nu mai fie folosită de nimeni într-un război care nu o privește. Sunt profesioniști redutabili și oameni dedicați muncii lor. Din păcate pentru unii, părerea mea este împărtășită de o majoritate mult mai largă decât poate să-și închipuie cineva care trăiește în scenarii și scenarite”, spunea Rares Bogdan acum exact 3 ani.

Șopârla lui Gușă

La acea vreme, Cozmin Gușă a răspuns prompt. Deși se discuta despre interzicerea pe post a lui Oreste și a Oanei Stănciulescu, despre a căror suspendare de pe post Rareș Bogdan știa și a ales să o ignore, Gușă a lansat, în stilul sau caracteristic, o replică cu spectru mai larg de acțiune:
“Cei din conducerea editorială mi-au spus că problemele legate de cei doi sunt legate de folosirea brandului Realitatea în interes personal, respectiv de un comportament nepotrivit față de colegi”, a declarat patronul Realitatea TV, Cozmin Gușă.
În fapt, cel care folosea deja brandul Realitatea în interes personal era chiar Rareș Bogdan, iar Cozmin Gușă știa acest lucru, era deja asaltat de informații venite din toate cotloanele Bucureștilor unde Rareș Bogdan “opera”.

Nu fuseseră doar precedentele. Grave.

Adică, de exemplu, dezvăluirea făcută de România TV, care citând din referatul procurorilor, a lansat o bombă despre Marian Vanghelie când este interceptat afirmând:
„I-am dat 350.000 de euro la pungă lui Rareș Bogdan, că se ruga de mine că nu are după ce bea apă. E pungaș mare, n-are mamă, n-are tată, că nu are după ce să bea apă. Îmi place de el este conectat și la Mircea Geoană și la Klaus Iohannis”.
Justitiarul jurnalist a reactionat “ferm” ca va da in judecata RTV:
„… o făcătură ordinară”. „(…) m-au sfâșiat, m-au linșat și au depus toate eforturile, cu disperare chiar, de a mă face să mă retrag. Nu o fac! Lupt în continuare cu ticăloșii. Oriunde ar fi. Nu sunt deloc supărat pe cei care nu au avut încredere în mine, dar le MULȚUMESC din suflet celor care nu au crezut o iotă din făcătura ordinară de la GhițăTv. Îi anunț că acționez în judecată postul lui Ghiță și Ponta, cerând exact daune de „350.000 de euro„, adică suma invocată ticălos de GhițăTv! Voi plăti taxa de timbru și după câștigarea procesului, voi dona întreaga sumă unei Fundații/Asociații care să sprijine tinerii jurnaliști să își exercite meseria conform deontologiei profesiei, pentru ca derapaje ca cel săvârșit de GhițăTv să nu se mai poată întâmpla în viitor”, a scris Rareș Bogdan.
Credeti ca s-a tinut de cuvant? Pe dracu’, nu a dat niciun RTV in judecata, a “emis” doar niste latraturi tipice lui.

La audierea sa de la DNA din 2015, Bogdan a precizat că interceptările telefonice în care primarul sectorului 5 pronunţă numele său reprezintă „probabil un teribilism a lui Vanghelie”, el fiind un „tip viu, plin de efuziune”.

„Eu cu Marian Vanghelie mă întâlneam des, pentru că speram să-şi facă cât mai repede partidul, să constituie majoritate şi să-l dea jos pe Ponta, pentru că acest individ este un pericol pentru România”, a spus Rareş Bogdan, conform Mediafax.

Rares Bogdan asteapta sa intre la DNA. Realizatorul emisiunii Jocuri de Putere a discutat cu procurorii care se ocupa de dosarul lui Marian Vanghelie, joi, 19 martie 2015, Bucuresti.

 

Sau bârfele. Foarte grave

Că firma Aktor îl “aghezmuia” pe Rareș Bogdan prin intermediul lui Narcis Neaga, fost șef al CNAIR, care îi plasa plicuri la Roland Garros, făcându-le să cadă lângă bannerele cu logoul competiției, apoi pleca, iar Rareș Bogdan le ridica din întâmplare.
Că Rareș Bogdan promitea în stânga și în dreapta protecție la Realitatea, fără ca patronul de atunci, Cozmin Gușă, să știe.
Că Rareș Bogdan avea contacte cu oameni din servicii secrete fără că patronul de atunci, Cozmin Gușă, să știe.
Că Rareș Bogdan avea negocieri politice cu PNL și Iohannis fără ca patronul de atunci, Cozmin Gușă, să știe.
Că Rareș Bogdan și-a făcut în câțiva ani de Realitatea o avere considerabilă, fără ca salariul lui de la televiziune să o justifice.
Semnul de atenționare al lui Gușă a funcționat, dar nu a fost suficient. Trei luni mai târziu, Rareș Bogdan părăsea Realitatea și se lansa în cariera politică. De altfel, fulminantă ca start.

Gușă nu a mai vorbit niciodată de atunci, nici în public, nici în particular, despre adevăratele motive ale plecării lui Rareș Bogdan în politică, nu a dezvăluit niciodată CE s-a întâmplat CU ADEVĂRAT.

Rămâne în aer ca o sabie o frază de-a lui Gușă: “Eu am inventat brandul «Jocuri de putere». Ca şi pe Rareş moderatorul”

Un lucru e sigur: Rareș Bogdan datorează totul Realității, ii datorează enorm lui Cozmin Gușă. S-a folosit de toți și toate ca să parvină politic, părăsindu-i cu cinismul caracteristic ariviștilor disperați să ajungă cât mai sus, cât mai repede, chiar și când cadavrele le sunt trepte.

Pe repede înainte, căci le țineți minte pe toate

Nu are sens să vă mai evoc traseul: campanie electorală, victoria de la europarlamentare, promisiuni peste promisiuni, toate cu Rareș Bogdan pe post de vârf de lance.
Am zis inițial să fac un răboj al dumelor, minciunilor, promisiunilor și greșelilor lui Rareș Bogdan. Care nu mă poate acuza acum de rea-voință, câtă vreme știe cât l-am susținut în momente-cheie cu articole și analize favorabile. Acum, e alt moment-cheie, în care nu îi e nimic favorabil. Nu mai îi e nimic favorabil.
Degeaba incearca saracul de el sa isi cumpere publicitate in Comisarul.ro, oficina SRI, platita din bani europeni, sau in DC News, el nu mai conteaza pentru presa mare. S-a fasait.
Și când am zis că fac un răboj, mă gândeam să vă aduc aminte de asta:
Sau de asta:
Sau de asta:
Sau de asta:
Sau de asta:
Sau de asta:
Sau de asta:
sau astea:
Dar mi-a venit o alta idee. Fiind indragostit de fotografiile colegilor de la INQUAM PHOTO, care sunt absolut geniali si inspirati, mi-am dat seama ca, in arhiva lor, voi gasi firul rosu temporar perfect pentru a descrie ipocrizia lui Rares Bogdan.
Multi din presa online fura pozele celor de la Inquam, ceea ce e o mizerie.
Eu am ales sa cumpar de 150 de euro tot ce mi s-a parut mie relevant de la sectiunea “Rares Bogdan”.
Si nu regret cei 150 de euro cheltuiti, fiindca banii astia sunt semnul meu de apreciere pentru munca unor colegi jurnalisti exceptionali, dar si garantia ca analiza mea despre Rares Bogdan va capata o broderie vizuala unica.
Cuvintele nu pot exprima sentimentele pe care urmatorul fir vizualo-narativ il descriu despre CAT DE MULT a dezamagit acest om in doar 3 ani:

Campanie electorala, un Rares Bogdan ferm si increzator

 

Un Rares Bogdan, aparent coplesit de apreciere, umil in fata admiratiei isterice a multimii

 

Lasa, Ludovice, ca tin eu tricolorul. Vezi ca ai la spate un cutit, nu stiu cine ti l-a infipt.

Rares, romanul nostru drag, aproape de nevoile celor simpli. Cu butoni de 1500 de euro.

O stea politica se naste. O fi cazatoare sau eclipsatoare?

Cu “dragul” sau prieten, Ludovic.

Coplesit de emotie, se inchina. Cui?

Mereu de ajutor Presedintelui, astepand ca un soldat fidel premierea. Premieratul.

Slujind Romania din pasiune si dragoste, Rares, un politician care si inimioarele le face cu curul in sus

 

Va salut, dragi romani, jos PSD!

Bucuresti, duminica, 24 noiembrie 2019. Inquam Photos / Alberto Groșescu

Imi va reusi! Voi fi si eu premierrrrr!

Bucuresti, duminica, 24 noiembrie 2019. Inquam Photos / Lavinia Cioaca

Mai am 5 ani de asteptat si voi fi la Cotroceni

Bucuresti, duminica, 24 noiembrie 2019. Inquam Photos / Lavinia Cioaca

Lasati, domnule Presedinte, ca le tin eu, sa nu va faceti cu polen pe maneci!

A trecut bairamul, trecem in #echipacastigatoare!

Ludovic va muri, traiasca Citu! Rares Bogdan stie mereu pe cine sa priveasca cu dragoste in poze

Rares Bogdan, omul care mereu sta in spatele cuiva, dar nu mai apuca sa ajunga in fata

duminică 26 septembrie 2021. Inquam Photos / George Călin

Florine, il vezi pe prostul ala de Ciuca cum isi da aere de premier?

Bucuresti, 18 noiembrie 2021. Inquam Photos / George Calin.

Rares Bogdan nu mai e nici in randul “cateilor” de partid care stau in spatele liderului. Nici rang de potaie nu mai are.

 

Cea mai sugestivă poză: Rareș, tot mai singur. Tot mai neînsemnat. Un Vasile Dâncu al PNL, care mereu își dorește să fie ceva mare, dar nu mai apucă

 

Ciuca sustine declaratii de presa la finalul negocierilor purtate de liderii primelor doua partide parlamentare, PSD si PNL, pentru formarea unui guvern, in Bucuresti, 18 noiembrie 2021. Inquam Photos / George Calin

Rares Bogdan priveste in gol. Tocmai a luat-o in brate!

 

Rareș Bogdan nu a mai scris nimic pe Facebook din 5 septembrie. De ce

Rareș Bogdan știe că e în budă. De aceea, nici nu mai scrie pe Facebook de câteva luni. Până mai an, Facebook fusese canalul său principal de comunicare, din 2015 și până acum, l-a folosit că armă pentru propagandă să, pentru propriul branding, pentru a minți, pentru a vitupera.
Când însă românii s-au prins că e un papagal vorbitor, nu au mai stat deoparte, ci au început să își și manifeste plenar sentimentele. Iar pe Facebook asta se vede. Se vede când primești MII de like-uri pline de furie sub formă unor emoji înroșite și se vede și mai clar când orice postare este invadată de MII de înjurături. “Sutele de mii de români” care îl adulau pe Rareș Bogdan s-au transformat în sute de mii de comentarii de mumu.
 
Rares Bogdan s-a mutat pe Instagram, unde nu se vede asa de tare cat de rau cade in abis. Unde comentariile nu sunt atat de acide ca pe Facebook. Unde poate vorbi linistit despre minciunile oricui, chiar si ale lui Michelangelo.
Omul care strangea zeci de mii de like-uri, abia de mai strange 300 de inimioare…
Cand ajungi subiectul meme-urilor si reprosurilor majoritatii, ai infrant.

NOTA:

Daca te intereseaza sa ma sustii, sa vezi cum gandesc si cum scriu, daca te intereseaza ce se va intampla cu lumea asta mare din care si tu faci parte, comanda-ti cartea mea de pe www.liviualexa.com

Strict Secret este un site cu dezvaluiri adevarate, am dovedit asta inca de la inceput, si ne vom construi foarte repede reputatia de ziar al adevaratelor secrete.

Sunt Liviu Alexa, jurnalist clujean, unul de “provincie”, dar am dat lovituri mari de presa la viata mea: dezvaluirile despre pedofilul Cristian Pomohaci, dezvaluirile despre afacerile de milioane ale DELTAMED, firma prietenului drag al lui Raed Arafat, care ia toate licitatiile pe ambulante din Romania, dezvaluirile despre adulterul lui Ciprian Marica care facea bici-bici cu o blonda la un hotel din Cluj-Napoca, eu v-am dezvaluit aici cum a incercat generalul Gabriel Oprea sa o violeze pe procuroarea Laura Codruta Kovesi, asa ca merita sa urmariti proiectul meu editorial, Strict Secret.

Nu iti cer bani ca sa citesti anchetele mele, stiu ca te doare in cot de jurnalisti, noi, jurnalistii, contam pentru tine doar subiectul iti e pe plac. Nu iti cer sa donezi bani, fiindca stiu ca nu o sa o faci, n-ai facut-o nici in cazul Recorder, nici in cazul Rise Project. Esti doar un romanache ce va citi gratuit munca mea si va trece la un al site.

Ai un pont?  Contacteaza-ma pe 0720 00 88 88 – via Whatsapp, Telegram sau Signal sau scrie-mi pe emailul mailstrictsecret@gmail.com

Daca ti-e frica sa iti dezvalui identitatea, fa-ti un Gmail anonim, dar trimite-mi totusi ce ai in tolba: razbuna-te sau cauta sa ma folosesti aratand si altora nedreptatile ce au loc in Romania.