Timp de 30 de ani, România a fost, pe lângă sclava licuricilor americani sau verișorul mai sărac al Uniunii Europene, și soția înșelată mereu de playboy-ul regimentului pe nume UDMR.
În foarte multe țări din Uniunea Europeană, etniile sunt respectate, dar niciodată reprezentanții lor politici nu au primit atâtea privilegii ca în România, în special dacă discutăm despre UDMR
Nici unul din capetele luminate ale acestei țări care au condus oficial sau subteran România nu poate explica de ce UDMR-ului i s-a permis să funcționeze, ba chiar să acceseze niveluri superioare de putere în aparatul de stat românesc din postura unui simplu ONG, căci partid politic nu a fost niciodată.
În toate guvernările post decembriste, UDMR-iștii au devenit balama sau “procente de aur”, jucând partidele politice românești legitime tontoroiul, dar pe ritmuri profitabile de csardas. Sub nas ne-a fost servită mereu ciorba reprezentării echitabile a etniilor, lucru de altfel de înțeles căci, pentru Transilvania, maghiarii au reprezentat și reprezintă ceva peste înțelesul Regatului.
Dar partea frumoasă cu etnia, cu valorile, cu reprezentarea echitabilă a fost “arestată” de niște politicieni vorace din UDMR care s-au îmbogățit, aidoma politicienilor români, peste fire. Starea de anormalitate a perpetuat până la groznicii de genul celei dintr-un recent ciclu electoral când am ajuns să avem aleși UDMR până și în județele din Sud, acolo unde picior de hun nu exista.
Timp de decenii, prezența UDMR a convenit partidelor politice care se aflau la putere, căci cu voturile ungurilor li se întărea majoritatea la nivel de priapism în Camera Deputaților și Senat.
Starea de anormalitate a crescut și mai tare, iar guvernele României au asistat impasibile în ultimii zece ani, acceptând obrăznicii din partea Budapestei care urina pe suveranitatea României.
Legătura dintre UDMR și Viktor Orban, premierul Ungariei, a devenit, pe față, chiar ostentativă: miniștrii UDMR din Guvernul României făceau sluj la Budapesta, primind chiar de la Orban agenda de guvernare pe care să o implementeze și cu care să căpușeze guvernarea românească.
În ultimii zece ani, Orban a direcționat sute de milioane de euro fie prin investiții guvernamentale directe venite de la Budapesta, fie prin suveici ONG-iste, finanțând mass-media de limba maghiară din România, finanțând echipe de fotbal sau baschet din Secuime, ba chiar impunând un program agresiv de achiziție a celor mai importante clădiri istorice și de patrimoniu din marile orașe ale Transilvaniei. Spre exemplu, în Cluj-Napoca, prețiosul centru al orașului este aproape în totalitate deținut de “săgeți” maghiare, fundații, interpuși, biserici, asociații culturale sau persoane private prietene cu Viktor Orban.
Dar lucrurile sunt pe cale să se schimbe în mod suprinzător. Ultimele “dezvoltări” de pe harta lumii vor avea un efect șocant și neașteptat pe harta politcii românești. Statele Unite și Europa au bătut palma și vor să radă orice fel de adversar sau atitudine ce ar putea răsări împotriva noii alianțe.
Europa a intrat, în absența unor alți lideri puternici precum pensionara Merkel, sub zodia cincinală a lui Emmanuel Macron.
Asta înseamnă că joaca s-a terminat pentru Ungaria. S-a terminat cu fronda lui Viktor Orban, cu vișegradurile de pripas puse la cale în trecutul recent, s-a terminat cu șmecheria scandalurilor în Parlamentul European. Dacă observați, Viktor Orban a rămas în vișegradul gol, după ce și-a luat flit de la Polonia.
Cine nu “comply” cu valorile Uniunii Europene a belit permanganatul.
Așa trebuie să înțelegeți ultimele “scandaluri de presă” care vizează liderii UDMR. Ultimul scandal cu ministrul Eduard Novak este doar începutul.
În fapt, pentru observatorii cu memorie ca mine, scandalul imnului de la hochei e doar o simfonie tristă de pe un disc de vinil zgâriat. Porcăria cu imnul se repetă de peste 15 ani la hochei. Asta pentru că majoritatea echipelor de hochei din campionatul românesc sunt din Secuime.Joacă pe infrastructura modernă finanțată de statul maghiar. Practic, hocheiul românesc este un sport unguresc, căci multe dintre echipele din Secuime joacă și în campionatul românesc și în competițiile naționale maghiare.
Imnul secuiesc este cântat intenționat și la competițiile de baschet feminin. Poate ați uitat scandalul declanșat de bosniacul Dragan Petricevic, un român mai român ca mulți români (are și cetățenie română), care a refuzat să se ridice la intonarea imnului secuiesc.
Dar da, este inadmisibil ca un ministru de etnie maghiară din Guvernul românesc să se așeze ostentativ în galeria maghiară sau chiar și pentru amorul PR-ului să refuze să cânte imnul țării care l-a făcut ministru.
Și acum vine surpriza căci tot ați auzit deja mârâieli din partea unor politicieni români care spun că UDMR trebuie scos de la guvernare.
Surse de grad zero din Sistem ne-au dezvăluit că, pe căi foarte rafinate, americanii și europenii le-au transmis lui Ciucă și Ciolacu că UDMR nu mai e la modă, că Viktor Orban devine persona non-grata pentru interesele noii alianțe și că au verde să îi extermine din calculele politice.
Important la tot ce v-am spus este faptul că lui Ciucă și lui Ciolacu li s-a spus că nu au a se teme de vreo răzbunare a UDMR la voturile din Parlament pentru că și liderul UDMR Kelemen Hunor și alți lideri importanți din UDMR au primit un mesaj foarte interesant din partea “alianței” prin care li s-a transmis că, dacă nu înțeleg “noua ordine” și fac gura mare, înfundă pușcăriile cu toții în maxim 24 de ore, pentru ca sunt la fel de corupți ca și politicienii români.
Mesajul adresat liderilor UDMR seamănă la indigo cu mesajul primit de seful PSD, Marcel Ciolacu în 2019. El și unii baroni PSD au primit ordin să stea mumos de-o parte și să susțină PNL dacă nu vor să ajungă la Rahova alături de Dragnea. Ciolacu, Stănescu, Lia Olguța, Tudose și alții au înțeles repede și s-au conformat și uite ce bine la pare, acum că au fost cuminți și ascultători: sunt liberi, ba chiar guvernează.
Dacă Ciucă și Ciolacu sunt deștepți, pot pregăti lucrurile în așa fel încât în 2024 UDMR să nu mai poată intra în Parlament decât dacă respectă legea.
Așa ne-au raportat Serviciile, așa vă informăm și noi: era UDMR e pe cale să apună.
De mult n-am mai citit ceva să-mi placă ca acum. Bravo !!
Alexa, discutam peste 3 luni, hai pa !
“…aleși UDMR până și în județele din Sud, acolo unde picior de hun nu exista.”
Resturile hunilor lui Atila s-au stabilit in Bulgaria de astazi, deci este posibil ca urmasi ai lor sa fie votati in sudul Romaniei unde este granita cu Bulgaria.
Numai ca vorbiti de unguri, nu de huni, adica de neamuri total diferite, chiar daca magiarii (corciturile ungurilor cu popoarele supuse: romani, slavi, secui, etc.) se cred urmasii hunilor.
Pentru că trăim în România și suntem români, obligatorii sunt următoarele afirmații de deschidere, prin prisma cărora trebuie citit conținutul:
1. Nu sunt ungur.
2. N-am prieteni unguri.
3. Mă doare-n cur de frustrările ancestrale ale etniilor, indiferent că au fuste multe sau se-nchină la sfântu’ Ștefan și zic „bozmeg” sau poartă tichiuță și produc câte-un supraviețuitor al holocaustului în fiecare zi
Acestea fiind spuse, întrebarea mea de prostalău român e următoarea:
„De ce p…a mea Statul Român nu e-n stare să contracareze intervențiile (măcar) financiare ale ălora cu bozmeg prin propriile programe de dezvoltare și investiție și se plânge de răii ăia care, ce să vezi, bagă o căruță de bani acolo unde ar trebui să bage, în mod firesc, el, Statul Român?”
Restul, adică ideologii, orgolii, antipatii venite din negura istoriei… să fim serioși.
Cum spunea Mirel Palada într-un material recent: show me the money, bitch! (bitch e de la mine…)
De ce Curtea de Conturi nu investigheaza faptul ca ,de ani de zile, un ONG, este alimentat cu bani pe baza Legii de de finantare a partidelor? Nu ar trebui sa intervina si DNA? Nu raspunde nimeni?
Cred ca este necesar un update la articol, Ungaria ne-a mai calcat in picioare de cateva ori cu declaratiile presedintelui, vizitele simbolice (a spus ca e in vizita intr-o tara straina in Transilvania, nu in Romania), faza cu Sepsi si altele.
S-a intamplat ceva previzibil totusi. Statul roman, partidele si serviciile nu au facut NIMIC.Statalitatea noastra este amenintata tehnic pas cu pas de decenii de la Budapesta si noi nu facem niciodata nimic. Astia cumpara Transilvania bucata cu bucata si noi nu facem nimic.
Eu nu ii inteleg pe romani, “mamaligari” cum sunt porecliti, de ce credeti voi ca a fi pasiv, “tolerant”, “ingaduitor” si “crestin” (intoarce si celalalt obraz la noi inseamna mai primeste gratuit o bucata de pumn in mufa) este mai superior moral, mai civilizat atunci cand esti calcat in picioare, colonizat, maghiarizat, germanizat, turcificat, rusificat, europenizat, americanizat de culturi, de popoare, de interese intrisec SOVINE, alteori nationaliste sau etnocentrice (cum sunt ungurii, germanii si turcii)?
Noi de ce nu am avea dreptul sa fim la fel, pana la urma? Pentru a ne apara si a actiona in interesul nostru?
Daca nu suntem nationalisti si etnocentrici, nu avem fondul necesar mental, de constiinta, de identitate, de cultura pentru a exista ca tara si ca neam in viitor.
Nu am colonizat pe nimeni, nu am furat nimic, nu am avut sclavi, nu am avut imperii, nu avem nicio vina in istorie, tari si popoare nu au disparut din cauza noastra, de ce pastram aceste atitudini sociale si mentalitate care ne transforma in victime perfecte pentru alte etnii care nu halesc mangleala tolerantei, ingaduintei, multiculturalismului (pentru slugi, nu pentru smecheri)a pasivitatii , saraciei si suferintei virtuoase de tip ortodox? Avem o constiinta colectiva, o mentalitate si atitudini sociale de victima si de sclavi.
Probabil de aceea romanii si Romania nu au contant in istorie, ne-a placut sa fim sclaveti si marginali.
In Bulgaria, in Grecia, in Serbia, in Cehia, in Slovacia, in Algeria, in Irlanda, in India, in Africa, in Asia populatiile colonialist-imperialiste au fost date afara, frumos, trimise inapoi la ei acasa. Un tratament cu adevarat civilizat venind din partea victimei, adica populatia autohtona.
In Romania nu a avut loc niciodata un proces de decolonizare la nivel demografic, cultural, economic, administrativ si militar (la noi este o mandrie sa primesti medalii si sa bei sampanii la ambasade straine, singura tara din lume unde tradarea si slugarnicia la straini este pe fatza si o mandrie)
Uitati ce s-a intamplat pe 18 mai 2022
http://stiri.tvr.ro/cei-doi-secui-care-au-incercat-sa-detoneze-o-bomba-la-parada-de-ziua-na-ionala-a-romaniei-vor-fi-premia-i-la-budapesta_905315_foto.html
https://www.dcnews.ro/orban-provoaca-constant-romaniei-radu-tudor-prietenia-cu-putin-poate-explica-aceste-actiuni-separatismul-e-inacceptabil-in-europa-anului-2022_871628.html
“Katalin Novak, o apropiată a lui Viktor Orban, s-a aflat în Transilvania în momentul în care ONG-urile Asociația Civică Pal Vasvari și Consiliul pentru Demnitate Umană de la Budapesta i-a medaliat pe Istvan Beke și Zoltan Szocs, doi secui care au făcut închisoare pentru terorism în România.
Totodată, MAE român l-a contactat pe ambasadorul Ungariei la București după declaraţia postată vineri pe Facebook de preşedintele Ungariei, Katalin Novak, prin care îşi asumă calitatea de reprezentant al tuturor maghiarilor, indiferent unde aceştia locuiesc, în interiorul sau în exteriorul graniţelor Ungariei.”
Aveti dreptate dle Alexa (iar vizita presedintei Ungariei este inca o palma data romanilor), insa din pacate sunt putine sanse sa se intample caUDMR sa fie alungat de la guvernare. Inteleg din afirmatiile/postarile lui Cozmin Gusa ca ‘dulapul’ mut de la Cotroceni nu da voie sa se faca asta, si nu inteleg de ce.
Ce caută UDeMeRe-ul la guvernare? Întrebați-l pe tovarășul Iliescu Ion, el este cel care a acceptat un ONG minoritar la guvernare, iar alții au manipulat voturile pentru a-i introduce în Parlament, ca și în Parlamentul european. Tot politicienii români trebuie să explice de ce pragul electoral este ținut la 5%, ca să acceadă în parlament tot felul de partidulețe și grupări. Totodată, de ce să avem locuri separate pentru reprezentanți ai minorităților, unele fiind foarte mici ca pondere. Reprezentanții minorităților pot face parte foarte bine din structurile partidelor mari, PSD, PNL, PD, nu și USR, care este un partid antinațional.