De dimineață, mass-media plătite cu sute de mii de euro lunar de PNL din banii de la Autoritatea Electorală Permanentă se chinuiau fără prea multă vlagă să informeze poporul că ministrul de Interne Lucian Bode, viitor secretar general al PNL, se află în SUA la o vizită de lucru unde dă asigurări peste asigurări că România e mega implicată în combaterea traficului de persoane:

„Traficul de persoane este un flagel care distruge multe vieți și lasă urme adânci la nivelul societății. Exploatarea persoanelor este de neconceput într-o societate modernă și avem toleranță-zero față de această formă de criminalitate. Lupta împotriva traficului este de fapt o luptă pentru viață și o responsabilitate comună atât a țărilor sursă, cât și a celor de destinație”, a transmis Lucian Bode.

Mustind de respect față de cetățeanul român, domnul Bode a uitat le spună la ăia de la Biroul de Monitorizare și Combatere a Traficului de Persoane din cadrul Departamentului de Stat al SUA traficul de persoane e ultima problemă a Poliției Române și adevărata preocupare din ultimii doi ani a ofițerilor de poliție e îi bată pe civili până vine popa îi ducă la groapă.

Nu e glumă, nu e nici exagerare. Au murit cele doua victime din cazul de mai jos.

 

În septembrie 2020, doi tineri din București au reclamat că au fost bătuți de polițiști în zona Eroii Revoluției din Capitală, după ce le-au atras atenția agenților că nu poartă mască de protecție. Unul dintre tineri a spus că polițiștii i-au pus cătușe la mâini și l-au lovit cu bastoanele, cu pumnii și picioarele, după care l-au băgat într-o dubă a poliției și l-au dus pe un câmp în apropiere de Jilava, unde ar fi fost torturat.

“După încătușarea nelegală a celei de-a două victime, polițiștii au încuiat-o în autospecială ce le fusese repartizată, peste două jante auto depozitate pe bancheta din spate, şi au transportat-o în zona Zețari din București, sectorul 5, unde au descătușat-o și abandonat-o pe o stradă întunecată”, zice Parchetul care folosește termenul de “tratamente degradante” pentru a masca faptul că polițiștii au urinat pe unul dintre cei bătuți.

Ca interlopii.

Cunoscutul spin din spinarea MAI (și nu numai), Cătălin Tache, jurnalist de investigații la Național, publică ieri o dezvăluire mai mult decât interesantă: faptul că s-a mai întâmplat recent una groasă, de data asta pe raza sectorului 6, “acolo unde, pe un câmp din imediata apropiere a Capitalei, mai mulți agenți de Poliție ar fi snopit în bătaie suspecții pe care în mod normal ar fi trebuit să îi ducă la audieri, la Secție”.

Tache susține că Poliția Capitalei se chinuie maxim să păstreze “incidentul” sub preșuletul tăcerii.

Păi, nu e frumos așa ceva, așa că noi, la Strict Secret, ne-am gândit să vă oferim o exclusivitate. Să vă spunem de ce e cu adevărat o grozăvie ce s-a întâmplat pe raza sectorului 6, continuând senzaționala dezvăluire a colegului de breaslă Cătălin Tache.

Păi, exclusivitatea nu ar fi numai faptul că “incidentul” s-a petrecut cu largul concurs al unor polițiști de la secția 20 care i-au umflat capul unui civil (nu numai capul), ducându-l că mafioții pe un câmp și bumbacindu-l. Într-un document intern, Poliția Capitalei susține că civilul s-a opus legitimării și a fost recalcitrant. Așa, și? Asta e motiv pertinent pentru ca polițiștii să îi rupă capul pe un câmp, ca interlopii?

 

Ce e mai fain abia acum începe. Secția 20 de poliție situată pe raza sectorului 6 are un nou comandant, numit abia acum 10 zile, pe numele sau Ernest Curtașu.

Curtașu nu e mare lumină în poliția bucureșteană, dar e cunoscut foarte bine de colegii săi pentru apucăturile sale de bătăuș de nivel pro.

Curtașu și-a început cariera de polițai bătăuș la secția 4 din sectorul 1, unde avea bucuria de a-i bate pe arestați până le ieșea antigelul din nări. În urma presiunilor polițiștilor de la 4, Ernest Curtașu a fost transferat la secția 20, unde a făcut aceleași rahaturi, apoi transferat la secția 22 timp de 6 ani, unde a ajuns adjunct, și surpriză!, s-a întors acum nici 10 zile la secția 20, dar nu “orshcum”, nene, ci COMANDANT.

Ei bine, acuma vine măslina din cocktail, informație pe care serviciul secret al Ministerului Afacerilor Interne (DIPI) o știe deja: unul dintre polițiștii secției 20 care s-a implicat personal în “incidentul” super recent este chiar COMANDANTUL Ernest Curtașu. Vă dați seama, tovarăși, ce onoare pe civil, să aibă privilegiul de a-i fi sparți dinții chiar de către comandantul secției 20, nu de vreun milițian oarecare?

PS: Cei interesați să ne dea o poză cu Curtasu, ori să ne spună cine il susține, dar și alte informații din secția 20 sau din Poliția Capitalei, sunt rugați să apeleze cu încredere la căsuța de mail a Strict Secret (mailstrictsecret@gmail.com) sau să ne scrie la 0720 00 88 88.