Din postura mea de jurnalist de investigații hărțuit în Justiție de Raed Arafat încă de acum un deceniu, fără succes, căci am câștigat în fața domniei sale, pot spune că știu foarte bine jocul perfid de actor de tip drama queen pe care acesta îl joacă pe scena publică din România, știu toate detaliile rolului său de fals Mesia al medicinei de urgență românești, de Mafalda al crizei pandemice.
Tot ca jurnalist de investigaţie, nu am dus niciodată discuţia înspre orientarea sexuală a lui Raed Arafat, subiect pe care îl consider penibil, ori de către cine ar fi abordat.
Însă mi-am pus multe întrebări despre competenţa reală a lui Raed Arafat în ceea ce priveşte reforma medicinii de urgenţă câtă vreme „în timpul serviciului său” (care, totuşi, se întinde pe 15 ani numai de când este implicat activ în structura Ministerului Sănătăţii, fie a MAI), au avut loc „groznicii”, precum accidentul din Apuseni, accidentul de la Siutghiol, Colectiv şamd. Despre toate am scris si s-a scris. Degeaba.
Raed Arafat a scăpat de fiecare dată cu chelia curată. Vezi Colectiv.
Vezi Matei Balş.
Raed Arafat sustine declaratii de presa dupa ce un incendiu a avut loc intr-un salon cu pacienti internati la spitalul Matei Bals din Bucuresti, in urma caruia patru persoane au decedat si 120 au fost evacuate. Vineri 29 ianuarie 2021. Inquam Photos / Octav Ganea
Adulat de mulțime în 2012. Înjurat astăzi, când oamenii și-au dat seama ce balon de săpun e Arafat. “Coafură” sa încă rezistă.
Nu ştiu cine din „statul paralel” sau din alte structuri, care sper că se mai gândesc la ţara asta, a acceptat ca sistemul naţional de servicii judeţene de Ambulanţă să fie dublat de o altă entitate, de un ONG pe nume SMURD, care să altoiască pe sistemul de urgenţe românesc şi apoi să-l căpuşeze.
Dar astăzi toate „secţiile” judeţene de SMURD sunt mult mai bine finanţate şi mai dotate decât serviciile judeţene de Ambulanţă. ALE STATULUI ROMÂN.
Protest organizat de Federatia Nationala Sindicala Ambulanta, in Bucuresti, miercuri, 11 octombrie 2017. Inquam Photos / Octva Ganea
Urgenţa? Banul public!
Întotdeauna, în ceea ce-l priveşte pe Raed Arafat, eu am urmărit banul. Şi nu degeaba am fost printre puţinii jurnalişti care, acum 12 ani, remarcau incredibila ascensiune a unei companii din Cluj, DELTAMED pe numele ei, deţinută de Dan Gorgan, cu care Raed Arafat dezvoltase în anii 90 o strânsă prietenie.
Societatea DELTAMED Cluj a devenit sinonimă cu prezenţa lui Raed Arafat în structurile naţionale de sănătate ale statului care erau, de asemenea, şi furnizoare de bani publici însemnaţi prin licitaţiile pe care le făceau sau atribuirile directe.
În ultimii 12 ani, DELTAMED a câştigat mii de licitaţii şi achiziţii directe, trăgându-şi partea leului. Chiar dacă de gura publicului, sau jurnaliştilor, în ultimii ani au mai reuşit şi alţi actori din piaţă „să mâncă şi gura lor ceva”, carnea multă de pe osul mare a rămas tot în cratiţa DELTAMED.
Adica o cifră de afaceri de 140 de milioane de euro pe ultimii cinci ani.
Dan Gorgan şi Raed Arafat privesc însă, întotdeauna, peste trei mutări pe tabla de şah a achiziţiilor din Sănătate – asta, evident, pentru că Arafat are şi cronometrul jocului, dar şi forţa de a impune lucruri, mai ales după inexplicabila sa prestaţie, de altfel foarte proastă, din ultimii doi ani de criză COVID, când Arafat a decis, discreţionar, cam totul, fără ca vreo instituţie a statului, mă refer la cele de anchetă, sau instituţii de forţă sau servicii secrete să riposteze.
Dan Gorgan de la DELTAMED a privit tot jocul de business, pe etape, inventând mereu noi plaje pentru afacere. O perioadă a muls bugetul României prin furnizarea de Ambulanţe.
Gabriela Firea si Cristian Stanca,product manager Deltamed, la evenimentul de semnare a contractul prin care Primăria Municipiului Bucureşti achiziţionează 106 ambulanţe pentru Serviciul de Ambulanţă Bucureşti. Potul? 8,7 milioane de euro – Ilfov, in Bucuresti, miercuri, 1 august 2018. Inquam Photos / Octav Ganea
Apoi a trecut la auto-speciale complexe şi scumpe pentru Inspectoratele de Situaţii de Urgenţă.
Apoi şi-a extins oferta pentru spitalele României, vânzând piese de schimb pentru ambulanţe, reactivi şi tot paletarul de consumabile din sistemul spitalicesc.
Apoi a „inventat” tot felul de gadget-uri medicale, precum motocicletele SMURD, care, chipurile, să intervină mai rapid decât ambulanţele, creând legitimitatea publică pentru ca instituţiile să facă aceste achiziţii, ştiind că în spatele lui Gorgan se află Arafat.
Space – the final frontier
În timp, Dan Gorgan şi Raed Arafat şi-au rafinat strategia. Nu mai vin mocăneşte peste banul public, ci inventează perdele de fum.
Una dintre perdelele de fum, pe care nu ai bănui că poate să facă parte din joc, este anonimul Inspectorat General de Aviaţie din structura Ministerului Afacerilor Interne, dar aflat în coordonarea Departamentului de Situaţii de Urgenţă, adică a lui Raed Arafat.
Inspectoratul General de Aviaţie (I.G.Av.) este unitatea centrală de aviaţie a Ministerului Afacerilor Interne, care se află în coordonarea secretarului de stat şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, fiind o structură militară independentă, cu personalitate juridică şi competenţă teritorială generală, care asigură suportul aerian pentru executarea tuturor atribuţiilor specifice ce revin structurilor ministerului. Misiunile executate de I.G.Av. au un specific aparte faţă de cel al unităţilor similare ale celorlalte instituţii din sistemul naţional de apărare, ordine şi siguranţă publică sau civile, prin faptul că, acestea sunt executate în sprijinul forţelor de ordine publică, al comunităţii şi al altor instituţii din arcul guvernamental.
Şeful Inspecoratului, general de aviaţie Cătălin Tache, este un sclavete de-al lui Raed Arafat, împins de acesta de-a lungul anilor în faţa lui Iohannis, care la îndemnul lui Arafat i-a dat lui Tache decoraţii şi distincţii, ba chiar l-a făcut general de Flotilă aeriană.
INSPECTOR GENERAL – General de flotilă aeriană Cătălin-Paul DACHE
Ca să înţelegeţi mai bine importanţa lui Tache în povestea Gorgan – Raed Arafat, trebuie să ţineţi minte două lucruri:
UNU – Inspectoratul General de Aviaţie este componentă a Sistemului Naţional de Servicii Medicale de Urgenţă şi execută misiuni de zbor ca operator aerian al SMURD;
DOI – în 19 februarie 2021, omul de afaceri Dan Gorgan, patron al DELTAMED, furnizor de ambulanţe, decide schimbarea denumirii societăţii lui, DLOUHY, în DELTAMED Aviation, cu sediul la Cluj, care, ce să vezi, îşi completează şi obiectul secundar de activitate cu nişte CAEN-uri foarte interesante:
3316 – repararea şi întreţinerea aeronavelor şi navelor spaţiale
3320 – instalarea maşinilor şi echipamentelor industriale
3313 – repararea echipamentelor electronice şi optice
3030 – fabricarea de aeronave şi nave spaţiale
2651 – fabricarea de instrumente şi dispozitive pentru măsură, verificare, control şi navigaţie.
Ce l-a determinat pe Dan Gorgan să facă o aşa schimbare de paradigmă de business şi să treacă de la servicii de carosare de ambulanţe la reparaţii avioane şi elicoptere, la efectuarea de servicii de întreţinere pentru aparate de zbor?
Ei bine, operaţiunea DELTAMED Aviation este gândită de Dan Gorgan de mai bine de doi ani, când acesta a observat faptul că Inspectoratul General de Aviaţie a făcut la finele anului 2019 şi la finele anului 2020, două contracte ENORME cu Airbus Helicopters România.
La 13 decembrie 2019, Inspectoratul General de Aviaţie îi dădea lui Airbus Helicopters un contract de 25,3 milioane de euro pentru achiziţia de elicoptere, mai precis a 10 elicoptere uşoare, multifuncţionale, pentru acoperirea misiunilor de căutare – salvare.
Al doilea contract pe care Gorgan l-a observat, i-a fost acordat un an mai târziu, pe 14 octombrie 2020, tot firmei Airbus Helicopters România şi a fost şi el mega-consistent: 12,6 milioane de euro pentru „servicii de reparare şi de întreţinere a elicopeterelor”.
Aşa i-a venit ideea domnului Gorgan să schimbe denumirea firmei de carosare în DELTAMED Aviation în februarie 2021.
Tunul de acum două luni
Cu totul întâmplător, generalul Cătălin Tache, şeful Inspectoratului General de Aviaţie, a decis exact acum două luni, pe 8 octombrie 2021, să mai acorde, că tot e final de an şi tot către Airbus Helicopters, un contract tot de „întreţinere şi reparare” a elicopterelor dar, de data asta, de trei ori şi jumătate mai mare: 40,9 milioane de euro – atât „a împuşcat” Airbus de la Tache, omul lui Arafat.
Serviciile ce fac obiectul prezentei proceduri sunt de prestare a serviciilor de reparaţii, service, asistenţă tehnică, suport logistic şi asigurarea de piese şi materiale consumabile aferente acestor servicii, în vederea reparării, întreţinerii şi menţinerii în stare operaţională a elicopterelor tip EC-135/H-135 ce execută misiuni SMURD, din dotarea Detașamentului Aeromedical din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne. Acum cativa ani, Catalin Dache era bossul Detașamentului Aeromedical din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie
De ce frapează suma?
Pentru că ea este, dintr-o singură lovitură, mai mare ca toată cifra de afaceri a lui Airbus Helicopters pe 2020, când firma Airbus Helicopter Romania a produs „doar” 30 de milioane de euro.
Secretul acestui tunuleţ este însă altul: în anul în care va veni, din lipsă de „timp” şi „capacitate”, Airbus Helicopters va subcontracta către DELTAMED Aviation o grămadă de servicii şi va achiziţiona o grămadă de aparatură pentru care DELTAMED Aviation va fi distribuitor exclusiv pe România.
Frumos, elegant, ca să placă la popor (şi la procurori)!
Interesant este şi faptul că site-ul web învechit al Inspectoratului General de Aviaţie Civilă a uitat să consemneze la capitolul achiziţii publice practic cea mai mare achiziţie publică din ultimii ani. Noroc că am descoperit-o noi la strictsecret.ro.
Şi, uite aşa, în numele Pandemiei, al eroismului SMURD şi al nevoii de un Mesia precum Raed Arafat, statul român sparge zeci de milioane de euro pentru ca prietenul lui Raed Arafat, Dan Gorgan, să se mai îmbogăţească puţin.
PS: Eu sunt jurnalistul care a publicat singura dovadă a relaţiei prieteneşti dintre Raed Arafat şi Dan Gorgan, dovadă pe care au furat-o alţi confraţi din presă, fără să citeze, atunci când am publicat, în premieră pozele cu Dan Gorgan (credit Eugen Olariu) participând, discret, undeva în spatele asistenţei, la acordarea de către UBB lui Raed Arafat a titlului de „Honoris Causa”.
O mai fac o dată aici, pentru că Gorgan şi Arafat se chinuie, fiecare în presa lui, să dezmintă că ar fi prieteni.
NOTĂ:
Dacă te interesează să mă susții, să vezi cum gândesc și cum scriu, dacă te interesează ce se va întâmpla cu lumea asta mare din care și tu faci parte, comandă-ți cartea mea de pe www.liviualexa.com
Strict Secret este un site cu dezvăluiri adevărate, am dovedit asta încă de la început, și ne vom construi foarte repede reputația de ziar al adevăratelor secrete.
Sunt Liviu Alexa, jurnalist clujean, unul de “provincie”, dar am dat lovituri mari de presă la viață mea: dezvăluirile despre pedofilul Cristian Pomohaci, dezvăluirile despre afacerile de milioane ale DELTAMED, firma prietenului drag al lui Raed Arafat, care ia toate licitațiile pe ambulanțe din România, dezvăluirile despre adulterul lui Ciprian Marica la un hotel din Cluj-Napoca, eu v-am dezvăluit aici cum a încercat generalul Gabriel Oprea să o violeze pe procuroarea Laura Codruța Kovesi, așa că merită să urmăriți proiectul meu editorial, Strict Secret.
Nu îți cer bani că să citești anchetele mele, știu că te doare în cot de jurnaliști; noi, jurnaliștii, contăm pentru tine doar daca subiectul îți e pe plac. Nu îți cer să donezi bani, fiindcă știu că nu o să o faci, n-ai făcut-o nici în cazul Recorder, nici în cazul Rise Project. Ești doar un alt român ce va citi gratuit munca mea și va trece la un alt site.
Ai un pont? Contactează-mă pe 0720 00 88 88 – via Whatsapp, Telegram sau Signal sau scrie-mi pe emailul mailstrictsecret@gmail.com
Dacă ți-e frică să îți dezvălui identitatea, fă-ți un Gmail anonim, dar trimite-mi totuși ce ai în tolbă: răzbună-te sau caută să mă folosești arătând și altora nedreptățile ce au loc în România.
3 comentarii
Adaugă comentariu