Nu intamplator facea misto Timesnewroman de jurnalistul Catalin Tolontan care nu a mai scris nicio ancheta de peste un an. La Bucuresti, nu se mai scriu anchete mari, politicul a corupt presa de asa maniera, ca marile dezvaluiri sunt puse la murat. PNL si PSD spaguiesc presa nationala legal prin contractele de “imagine”, multe publicatii si canale media sunt detinute de penali precum Cristi Burci, Sebi Ghita, Radu Budeanu sau Elena Udrea, fiecare cu interesele si jocurile sale, astfel incat jurnalistii “de nationala” pur si simplu sunt cenzurati. Sau se autocenzureaza. Ce sens mai are pentru jurnalistii de investigatii sa caute informatii, daca ele nu vor fi niciodata folosite?!

Adevaratele secrete ale Bucurestilor se strang sub presul uitarii.

Numele meu este Liviu Alexa, sunt un biet jurnalist de provincie din Clu care a avut insa o idee: am lansat acest site, un site al marilor secrete ale Capitalei, ba chiar si ale Romaniei, caci si in restul tarisoarei sunt multi smecheri care invart o gramada de lucruri imorale si ilegale. Are si un nume perfect, care exprima de minune cu ce se va ocupa site-ul: StrictSecret.ro.

Care e faza?

Secretele plac romanilor, un popor al barfei, un popor curios peste fire despre ce se intampla nu numai cu capra vecinului, dar chiar si cu nevasta vecinului.

Romanii adora cancan-ul, adora si secretele, dar nimeni din presa nationala nu le ofera aceste ingrediente intr-un singur cocktail. O voi face eu impreuna cu o inimoasa si mica echipa de jurnalisti de investigatii. Vom implini setea de secrete a romanilor.

Caci in acest moment e seceta mare, secretele din Armata, business, servicii, multinationale, lumea interlopa, din lumea gulerelor albe, sunt tinute departe de ochii romanilor. Cati bani sparge Transgaz anual pe plata unor securisti sau chiar a unor jurnalisti “duri”, cumparandu-le protectia sau tacerea? Cine e sarbul de la Superbet, Sasha Dragic? Cine aduce cocaina in Bucuresti si unde se consuma ea? Care sunt familiile de bogatani care nu apar niciodata in presa, fiindca isi cumpara tacerea? Ce scandaluri de coruptie sunt in multinationalele din Romania, de la Orange la Rompetrol? Cine sunt rechinii de apa adanca ai Capitalei, greii care nu apar niciodata nicaieri, nici in penibilul Top Forbes, nici in actele de la Registrul Comertului? Care este miza reala a fratilor Paval de la Dedeman? Ce sunt secretele de serviciu si cine le vinde dinspre Stat spre corporatii?

Oi fi eu un jurnalist de provincie, dar sunt un jurnalist de investigatii cu experienta de 24 de ani care a dat mai multe lovituri de presa de impact national decat multi mari jurnalisti de Bucuresti, de la anchetele mele cu Raed Arafat pana la seria de anchete despre pedofilul Cristian Pomohaci, de la dezvaluirile despre multinationalele care fac evaziune pana la articole socante despre lideri ai serviciilor secrete.

Spre deosebire de alti jurnalisti, eu nu ma tem, am dovedit asta in 24 de ani, chiar si cu riscul de a imi expune familia la amenintarile unora, chiar si cu masina vandalizata de interlopi, chiar si cu izolarea economica impusa asupra mea oamenilor de afaceri clujeni de catre grupul de la Cluj. Spre deosebire de alti patroni de presa din Bucuresti, eu nu voi tranzactiona anchetele pentru sume de bani si nici nu voi factura tacerea. Am o gramada de surse, de prieteni, de jurnalisti frustrati din Capitala, nu voi ramane fara subiecte sau informatii. In plus, cei care au informatii reale si dure si care nu au avut unde sa le dea spre expunere, ma cunosc deja drept “nebunul ala de la Cluj” si stiu ca nu umblu cu mizerii, cu santaje si cu parandaraturi.

Vreau sa nu mai existe nimic StrictSecret.ro intre noi.

 

Ai un pont? Ai o informatie aparte, un filmulet cu ceva reprobabil, ai documente secrete sau ascunse de ochiul opiniei publice?

Stii ca urmeaza sa se intample o mizerie? Totul poate fi de folos pentru mine.

Fac meseria asta de 24 de ani, sunt un jurnalist de investigatii care nu si-a tradat niciodata sursele.

Scrie-mi pe mailstrictsecret@gmail.com sau da-mi un mesaj pe 0720 00 88 88 (Whatsapp, Signal sau Telegram) si hai sa le-o tragem!