O rugă pentru timpuri noi

Amurgul se lasă încet peste curtea bisericii. Avem cel mai mare hram sârbesc din România, spune cu mândrie Bata privind turla lăcașului sfânt. Asta nu-i nimic, stai să-l vezi pe-al nostru din Chicago cât e, replică Mita Americanu`, venit pentru prima dată după două decenii în satul natal. Unchiul Vasia întrerupe discuția întinzându-le o sticlă de șliboviță de un litru băută pe jumătate, cu cocean în loc de dop. Amerika, Amerika, zemlja velika, cântă făcându-le șăgalnic cu ochiul spre profesoara de geografie care pune niște pahare pe masa întinsă la umbra nucului. Așa ceva n-aveți voi acolo, he, he…

Într-un colț a fost înjghebat un mini-bar unde se vinde doar citro de zmeurică și bere la sticlă. Bărbații se uită să fie verzi, fiindcă în alea maro s-ar putea să fi fost ulei. Sifonarul care a adus sucurile îi roagă pe copii să strângă dopurile de plastic pentru a le putea refolosi. Muzicanții își strâng sculele și intrumentele, după cină urmând să se mute la căminul cultural, unde va avea loc balul tradițional al rugii. Două adolescente valsează pe ritmuri imaginare fiindcă băieții de vârsta lor sînt prea urși pentru a le invita la dans. Ei discută mai degrabă despre excluderea naționalei Iugoslaviei de la Campionatul European din Suedia și despre înfrângerea Zvezdei de la Sofia cu Sampdoria. Cică suporterii sârbi au cumpărat dintr-un magazin de sport toate crosele de hochei cu care i-au altoit pe genovezi.

Unchiul Vasia, machit de-a binelea, ia cu forța un microfon și cântă șlagăre vechi într-o italiană aproximativă, de imigranți clandestini și hoți de buzunare. Doctorul Berger, singurul personaj cu maniere și outfit de oraș, scoate o țigară dintr-un pachet de Dunhill roșu și privește amuzat spartul chermezei. Țârcovnicul ne spune să ne ferim de el, că-i ”pe invers”. Nu știm exact ce înseamnă asta, dar e clar că omul e din alt film, nu se încadrează în tiparul paorului de pustă. Poartă pălărie albă, ochelari de soare à la Alain Delon și un costum elegant de vară din stofă englezească de culoarea oului de rață.

Adolescenții cu mustăți abia mijite se uită după posteriorul foarte jucăuș al profesoarei de geografie, care prin rochia mulată de culoare roșie, pantofii cu toc, freză, pedichiură și atitudine face la rândul ei notă discordantă față de consătence. Pentru prima dată văd o femeie purtând brățară la picior, chestie care mi se pare incredibil de sexy. Și bărbații însurați aruncă priviri mai mult sau mai puțin indiscrete spre pulpele ei bine definite în timp ce dau pe gât ultima dușcă de răchie și-și pun șepcile pe cap.

Se discută despre fotbal, agricultură și politică. Generația părinților care visau să-și vadă băieții doctori, avocați sau ingineri agronomi și fetele învățătoare, secretare sau preotese se vede nevoită să se reorienteze și să îndure noile provocări ale neoliberalismului pe vine, care în toate țările Europei de Est se poate traduce prin jaf organizat. Bula național-comunismului autarhic s-a spart iar oamenii privesc cu speranță și frică spre viitor. Cine a furat caii de la cooperativă? Urmașii ălora care au furat mobila nemților după război. Cei cu vocație de lingăi bat în retragere în fața celor cu aptitudini de hoți. Chiar și Daciile 1310, un simbol al egalității sociale, au început să se rărească în fața șroturilor din Germania. Ce să zic, și eu sunt extrem de mândru de Opelul Rekord din `78 al lui tata, a cărui tapițerie miroase a Rüsselsheim, nu a Pitești. Altă viață, altă perspectivă, alt motor. Bătrânul n-a avut mașină pe timpul lui Ceașcă, doar permisul de conducere, luat în timpul armatei pe care a făcut-o la Turda. Se crede pe cai mari în timp ce joacă biliard și bea Napoleon în barul de vizavi. Nu-și imaginează că-n câțiva ani întreprinderea la care lucrează de peste 15 ani va fi pusă pe butuci iar el va ajunge unul din sutele de mii de șomeri decuplați de la tot ce înseamnă noua orânduire socială.

Țiganii care vând jucării de plastic, pistoale cu capse, ochelari în formă de Micky Mouse și cocoșei de zahăr ars își acoperă tarabele cu prelate impermeabile. Contemporani cu mașinile decapotabile și iahturile mafioților pe care le vedem în serialul Miami Vice, ei încă mai umblă cu șatra și căruțe sub coviltir. Folclorul nostru e plin de referințe negative față de acești oameni. Sistemele politice, care nouă ne-au furat, îngrădit și îndiguit de mult libertatea, n-au nicio putere asupra lor. Îi privesc pe acești nomazi atemporali cum se îndepărtează încet pe șosea în urma mârțoagelor înhămate la căruțe. Sub cerul vinețiu de sfârșit de primăvară arată de parcă ar fi o caravană într-un film western. Doar că ei nu sunt coloniști cu biblia la sân, ci indieni rătăcitori de care eram fascinat în copilărie.  

Unchiul Vasia se îndreaptă pe jos spre cămin fredonând de această dată cântece mexicane și sârbești. În urma lui vin Bata și Mita Americanu`, care turuie despre munca lui în Stalele Unite, despre casa cu etaj pe care și-a ridicat-o, despre Lincolnul luat în rate și, în general, despre toate oportunitățile incredibile pe care le oferă societatea capitalistă.